Mi-e dor

mi-e dor de tine

simplu!

mi-e dor de simplitatea ta 

o veșnicie ne tot ține 

pe mine aici

pe tine acolo 

îmbrățișați doar virtual 

certați cu clipa, 

certați cu timpul 

mi-e dor de tine 

ce banal!

mi-e dor de tipul insipid 

totu-i neutru-n jurul tău 

și pasul tău pare stupid 

când fugi pe un murdar trotuar 

spre mine

pare ireal 

căci eu te plac 

și tu mă cauți 

ca întru-un joc murdar 

cu cărți dublate 

și zaruri nepunctate 

mi-e dor 

nu pot spune mai mult 

mi-e dor și-atât! 

Visează-mă!

visează-mă la noapte
așa cum m-ai simțit
plimbându-mă cu mâna
pe trupu-ți obosit
pictându-ți ochii albaștri
strălucitori și calzi
pe cerul plin de aștri
și-n marea ce te scalzi

visează-ma și ziua
așa cum m-ai văzut
strecurându-mi mâna
sub brațul tău căzut
mergând la pas cu tine
vorbind numai prostii
lipindu-mă mai bine
de umerii-ți zglobii

visează-mă la muncă
așa cum m-ai aflat
luându-mă la trântă
pentru al tău sărutat
jucându-mă în păru-ti
plângând de dor, râzând
când eu devin tu însuți...
visează-mă visând!

Șapte frunze și-o păstaie

stau strivite într-o doară 

și parcă trăgând sa moară

șapte frunze și-o păstaie 

pe pământ, lâng-o copaie

nu au vlagă, n-au căldură

frigul aerul li-l fură

par a duce grea povară

să reziste pân' la vară

dar e greu, căci frigu-i mare

și le-a prins ca-ntr-o strâmtoare 

ce păcat că pentru ele 

bunicuța la andrele 

nu prea știe a croșeta 

un pled mic și o basma 

eu le-adun în mare taină

le înghesui trist sub haină

le promit că le voi pune 

chiar în sobă, pe-un tăciune 

și le pun, în sobă-i cald 

văd eu cum la mama-o scald 

dar când să mă uit mai bine 

frunzele sunt un cărbune

Magia nopții

are și noaptea farmecul ei

chiar și fără cer înstelat 

te cuprinde în mrejele tristeții 

ca într-un dans 

trezindu-ți melancolii puerile 

dar e plăcut 

uneori, jocul nopții 

te incita precum un spectacol 

cu acrobații riscante pe sârmă

alteori, te frământa neîncetat 

alintându-ți somnul 

are și întunericul magia lui

cu ochii închiși poți vedea prin el

dincolo de acest prezent 

poți asista îndeaproape 

la spectacolul stelelor apuse 

dinaintea venirii tale-n această lume 

noaptea are înțelesurile ei aparte 

își spune singura poveștile 

își poartă demnă întunecimea 

căci și ea e parte din tine 

și din universul tău 

noaptea are o magie aparte 

pe care o trăiești cu ochii închiși

Uite cum ninge

uite copile cum ninge 

cu fulgi de cristal violet

uite cum toamna se stinge 

sub omătul ce crește încet 

privește cum ninge, copilă

dansează in aer bezmetici 

se-mbină și cresc, e-o suavă idilă

pământu-nghețat și fulgii sălbatici 

priviți la cum ninge, copii năzdrăvani 

cum iarna devine spectacol și scenă

fulgii cei moi sunt actori temerari 

continuu luptând în arenă

Sunt eu

Sunt eu! 

Capricioasă, 

Plângăcioasă, 

Puțin răsfățată,

Puțin îngâmfată, 

Uneori speculantă,

alteori tolerantă,

dar sunt eu!

Mă-ndrăgesc mai mereu 

Și un mic amănunt: 

mă iubesc, căci eu sunt! 

Fii și tu, dacă vrei 

să mă ai, să mă iei...

Nu-mi cere mie să fiu perfectă

această noțiune este-o utopie.

Nu-mi cere să am de vis siluetă,

în jurul tău femei perfecte 

sunt o mie.

Nu-mi cere să renunț 
la sfântul jurământ 

Caci eu doar sunt! 

Și pentru numele lui Dumnezeu: 

sunt eu!

Fericirea

Fericirea este o nebună descătușata
alergând desculță printre urzicile pișcătoare
ori un nebun descreierat
fluierînd într-o sală de ședință
în care toată lumea aproape doarme

Fericirea este murmurul nou-născutului
ce visează îngeri
ori cuvintele abia-îndrăgostitului
rostite noii iubite

Fericirea este chipul mamei
ce-și îmbrățișează fiica absolventă
și privirea tatălui
în fața primei beri băute împreună cu fiul

Fericirea e o nebună neobosită
după care multora dintre noi
le este teamă să alerge!

Colindă

alunec printre fulgi 

pe-o gheața ca oglinda

ma-ntreb de ce îmi fugi 

de ce n-asculți colinda?

de ce nu stai o clipă

să te mai încălzești 

nu simți ce se-nfiripă?

nu poți să-ntrezărești?

alunec printre fulgi

tot dansând înspre tine 

tu tot nu stai, tot fugi 

de ce nu stai, străine? 

afara ninge iară

e iarnă grea din nou 

din înghețata gară 

iar urlă un ecou 

un' te grabești, străine?

oprește-te puțin 

trenul tău nu mai vine 

ninge din nou, iar asta 

nu-ți poate fi străin 

privește-ți trupul falnic

în gheața ca oglinda 

ia-mă de mână strașnic

ș-asculta-mi iar colinda 

căci azi ca-ntotdeauna 

ce e frumos pe lume 

ninsoare, vers, colinda 

se-ntâmplă pentru tine 

Pentru noul an

Mi-e teamă să cer de la anul ce vine
Să fiu iubită cum doar eu știu să iubesc
N-aș ști ce să fac cu atâta iubire
N-aș ști cu atâta alint să trăiesc

Nu vreau în anul ce vine să primesc
nici jumătate din ce-am oferit
Ar fi greu de cărat, nu-mi doresc
Vreau energie pentru iubire și pentru iubit

Nu vreau recompense și nu vreau medalii
nu vreau nimic pentru anul ce vine
Vreau să trăiesc, vreau să admir dalii
Un vis am și vreau sa-l trăiesc împreună cu tine

Ce trist e cerul azi!

ce trist e cerul azi!

ce plânge

cu lacrimi reci de ceață deasă

și ce durere mă străpunge 

în pieptu întins spre univers 

ce frig năprasnic și ce beznă

mă scurg spre hău, spre nefiresc 

ce vifor bate înspre mine 

cu ce lanț gros îmi prinde-o gleznă...

ce dor nebun și ce suspine 

rămâi aici puțin! mi-e bine...

ce tristă noapte-mi ești, frumoaso

ce rece soare-mi zaci pe frunte!

ca strâmbă aștepți, moarte hidoasă

cu tactici sumbre și mărunte!

dar nu te las să-mi strici serbarea 

și nu te las să-mi bagi răceala 

dansului tău alambicat 

în visul meu destructurat...

rămân întins, cu ochii închiși 

cu degetele răsfirate

cu gleznele încătușate 

și buze vinete însetate

privesc la tine, tristă moarte 

și mă amuz 

și știi de ce? 

căci maine dimineața-n zori 

voi învia, iar tu-o sa mori!  

ce trist e cerul azi

ce plânge

cu lacrimi grele înroșite 

prin vene reci mai curge sânge 

sărut fantasme adormite... 

In memoria lui Alex. Mergi spre lumina!