Statuia libertatii interzise

Clipa care a trecut
Nemiloasă pe lângă noi
Ne-a lăsat înmărmuriți
Întru veșnicia amintirii
Vreau să rotesc acele ceasornicului
Să-ți întorc timpul
pe care l-ai pierdut
Cu mine și pentru mine
Și să am puterea
Nemărginită a unei zeițe
Ca să te aduc aici
Acum mii de ani
Când împrejurimile acestea
erau doar niște pustiuri
Și să te privesc cu foc
Ca să te transform în statuia
Unei libertăți interzise
Pe care să o redescopăr
Ca o simplă turistă

Îngerii noştri

Pentru cine nu crede în miracole, în minuni şi în îngeri, este momentul să vadă adevărul: îngerii trăiesc printre noi, lângă noi, în noi. Sunt parte din noi, iar noi suntem pentru ei parte din sufletele lor.

Un înger se bucură de bucuria ta şi îţi întinde o mână ori de câte ori aluneci. Te sfătuieşte cu drag şi te priveşte în ochi atunci când îi vorbeşti. Îţi soarbe cuvintele şi ochii îi strălucesc atunci când eşti fericit/ă. Un înger plânge când tu plângi, chiar dacă nu eşti lângă el şi râde sfios când tu te bucuri. Când nu dormi noaptea, nu doarme nici el. Când tu visezi frumos, somnul lui este liniştit.

Un înger te îmbrăţişează de fiecare dată când se gândeşte la tine, te poartă în gândurile lui, se roagă pentru tine şi-şi doreşte să-ţi fie bine mai mult decât îşi doreşte pentru sine.

Un înger te iubeşte aşa cum eşti, frumos/oasă sau urât/ă, rău/rea sau bun/ă, păcătos/oasă sau bun creştin.

Un înger nu are aripi, aşa cum ai văzut în cărţi şi-n filme. Aripile lui sunt gândurile tale. Înţelegi asta?

Şi tu ai un înger lângă tine. Deschide ochii ca să-l vezi mai bine, deschide braţele ca să-l îmbrăţişezi, deschide-ţi inima ca să-i mulţumeşti, deschide-ţi sufletul ca să-l iubeşti!

Amar

Mă doare cuvântul
tău rostit
răstit
la fel cum pe mare
o doare
furtuna iscată
din senin
şi-aş vrea să devin
o ploaie
şi ţie să-ţi fie
sete de mine
dar eu să mă scurg
să plâng
şi să curg
şi buzele tale
să ceară
să moară
de apă amară

O margine de vara

Am mai prins o margine de vară, cu vântul încă mirosind a sare, cu nisipul încă fierbinte ce-şi ia formele trupului meu când mă întind prin el, cu scoicile încă rătăcite printre mucuri de ţigară şi seminţe sparte, cu valurile înspumate încă leneşe şi strălucitoare, cu soarele încă lungindu-şi razele pe pielea mea... Am mai prins o margine de vară şi trag de ea ca să nu plece.

Iubeşte-te

Iubeşte-te aşa cum ştii
că o fac doar eu
cu inima deschisă
şi cu ochii vii
cu braţele întinse
cu pieptul dezgolit
cu-nchipuiri distinse
cu dor împătimit

Iubeşte-te aşa cum numai eu
mai pot să te iubesc
aşa cum eşti acuma
când cosmic, când lumesc
când trist sau melancolic
când vesel sau ironic
când abătut şi singur
când hotărât şi sigur

Iubeşte-te aşa cum doar eu
te mai pot iubi
şi necăjit şi obosit
certat cu lumea, înjosit
şi câteodată resemnat
sau doar neînsemnat
exuberant sau fericit
uimit sau buimăcit

aşa cum doar eu te iubesc
tu să te-accepţi, să te respecţi
pentru că eşti aşa cum eşti
şi-aşa să te-ndrăgeşti

Dă-mi mie...

tristeţea ta vreau s-o alung
şi să îţi beau al tău venin
aş vrea în locul tău să plâng
să te eliberez de chin

să-ţi iau durerea ce te-nţeapă
prin venele zvâcnind nervos
să fac din mintea mea o groapă
pentru al tău gând dureros

aş vrea să pot să-ţi beau otrava
ce s-a întins verde sub gură
şi-aş vrea să pot să-ngrop epava
acestei răni ca o arsură

dă-mi mie zbaterea, regretul
dă-mi tot ceea ce te frământă
voi ţine-ncătuşat secretul
şi orice gând ce te încruntă

dă-mi mie toată suferinţa
eu pot s-o duc, sunt antrenată
închide ochii şi aşteptă
o nouă zi înseninată

De ce?

De ce mă doare atâta
Chipul tău?
De ce mă uit la poza ta
Aceeaşi poză
Dintotdeuana
Şi lacrimile pornesc
Nestăpânite
Pe cărările neputinţei
Spre începutul nefiinţei?

De ce mă doboară
Refuzul tău?
De ce acelaşi non-răspuns
Mut şi neînţeles
Mereu absent
Îmi taie aripile
Iar eu mă prăbuşesc
Cu rănile sângerânde
În cenuşa durerii?

De ce mă ucide
Absenţa ta?
De ce fiecare clipă
Aceaşi clipă
Împietrită
Îmi consuma încet
Nepotolită
Ultimele suflări
Ultimele spasme vii?

Rezolvarea crizei mondiale

Mă ştiţi cât sunt de altruistă. Ştiţi că n-am alergat niciodată după bani şi glorie. Am auzit că Grecia ar fi cu un picior în groapă din punct de vedere financiar. România de asemenea. Zilnic primesc cel puţin un mail prin care mi se comunică că o doamnă sau un domn, o domnişoară sau un tinerel au primit nişte moşteniri fabuloase. Ei au în conturi plasate strategic la bănci de renume mondial în Elveţia, Marea Britanie, SUA şi alte state sume uriaşe de bani. Poate v-aţi întrebat unde sunt banii mondiali. Ei bine, iată răspunsul: în aceste conturi despre care eu primesc zilnic informaţii în mailuri care intră direct în "spam". Şi asta nu este tot. Toţi, absolut toţi aceşti "moştenitori" samariteni vor să-şi împartă cu mine banii lor . Dar eu, eu nu vreau aceşti bani. Nu am ce face cu ei. Sunt prea mulţi pentru a-i putea cheltui şi a le ţine evidenţa. Numai azi am fost înştiinţată că Miss Susane vrea să-mi trimită în cont 20 mld de lire sterline. De aceea, eu că o bună patrioata ce sunt vreau să-i dau României. Doar o parte. O parte din restul banilor care aşteaptă după mine să comunic doar contul bancar, CNP-ul şi pin-ul de la cardul de credit vreau să-i dau Greciei. Şi generozitatea mea nu se opreşte aici. O parte o voi direcţiona către Bulgaria, o parte către câteva ţări sărace din Africa, iar cea mai mare parte o direcţionez către America.

Şi uite aşa scapă omenirea de criza mondială.

Ştii!

Ştii că te iubesc, spui!
Aceasta este singura ta certitudine?
Este singurul lucru pe care-l ştii despre mine?
Este tot ceea ce ştii acum?

După ce m-am rătăcit printre
Atâtea umbre străine căutându-te?
După ce am rupt şapte perechi de pantofi
Şi am tocit şapte toiage ca să ajung la tine?
După ce tălpile mele s-au transformat
În aripi fermecate de la atâta mers?
Doar atâta ai înţeles?

Nisipul pe care am călcat fierbinte
s-a transformat în cristal pentru tine
Noroiul în care am înotat
a înmugurit şi a născut flori multicolore
Cerul înnourat s-a luminat
şi a scos la iveală un curcubeu mirific
Şi apele s-au deschis când le-am atins şi din ele
au zburat scoicile transformate în pescăruşi

Trupul meu a devenit lumina ta
călăuzitoare pe potecile negre şi greoaie,
iar sufletul meu a devenit însăşi apa vie
pe care ai băut-o când te stingeai dureros
Gândurile mele ţi-au fost propriile idei
geniale şi a-tot-cuprinzătoare

Ochii mei ţi-au înlocuit orbirea şi îngustimea viziunilor
iar mâinile mele ţi-au ridicat greutăţile
care te-au îngenuncheat
picioarele mele ţi-au devenit roţi
atunci când mersul ţi-era şchiopătat,
iar aripile mele te-au ridicat după fiecare prăbuşire

Ţi-ai trăit viaţă prin mine, muşcând din mine
Foamea ţi-a potolit-o carnea mea, iar setea sângele meu
Prezentul ţi-a fost scris cu aur în trecutul meu
Iar la viitorul tău am lucrat cu dragoste namărginită

Şi dacă doar atata ştii, că te iubesc
şi dacă eşti conştient de acest fapt
pentru mine este suficient!

O dramă

Paşii tăi au lăsat urme adânci în zăpada strălucitoare
Încerc să păşesc pe ei, fără a le depăşi conturul
Iar acolo unde zăpada s-a topit adulmec zările
Şi-i caut năucită spre a-i urma întocmai

Vorbele tale au rămas încrustate pe foile îngălbenite
Caut să le desluşesc din hieroglifele în care s-au transformat
Şi acolo unde cerneala s-a întinat îmi întind simţurile privirii
Şi din dicţionarele universale scot explicaţii ironice

Gesturile tale au rămas proiectate pe papirusul sufletului meu
Încerc să le retrăiesc în fiecare clipă în care mă zbat să supravieţuiesc
Iar acolo unde memoria îmbătrânită a erodat simţurile nemuritoare
Caut să umplu lacunele cu bucurii simple primite din frumuseţea naturii

Alerg desculţă pe străzile pe care le-am străbătut împreună
Ascult hipnotizată cântările ce le-am dansat împreună
Reproduc pe pânză atingerile nopţilor de iubiri pătimaşe
Refac din imagini sepia toată istoria într-un film mut: o dramă!

Sursa foto: http://cartileluiasimov.blogspot.com/

Contrapartidă

"Noi bărbaţii suntem persoane simple! Voi complicatelor..ne faceţi să fim foarte slabi!" De la C. citire.

În contrapartidă, eu completez:
Dacă noi vă facem pe voi să fiţi slabi, voi - bărbaţilor ne "ajutaţi" să devenim puternice!

Spirit de observaţie

De regulă când sunt la volan observ puţine lucruri, obiecte, peisaje pe lângă care trec. Asta din cauza faptului că sunt foarte atentă la trafic şi încerc să nu ating pietonii demenţi care traversează în fugă prin locuri nepermise, încerc să nu intru în toate gropile pe care le întâlnesc, încerc să nu opresc fix lângă un spălător de parbrize, încerc să rămân calmă... De aceea sunt foarte concentrată şi-mi ţin privirea fixată pe un punct imaginar, ca la piruete, ca să nu ameţesc.

În această seară, întorcăndu-mă de la cârciuma în care am fost cu soţul meu, în dreptul Halei Traian am făcut o constatare bizară şi neînţeleasă pentru el:

- Ia uite ce frumoasă este Hala Traian, seamănă cu Gara Atocha din Madrid.

- Ha,ha, la fel cum seamănă Barcelona cu Bucureştiul.

Şi el nu este arhitect. :)))

Chiar nu vedeţi nicio asemănare?