Eram închisă într-o colivie. Știam că mi te aduseseră pentru a-mi îndeplini ultima dorință. Te-am văzut cum te apropiai tot mai mult de închisoarea mea. Îmi țineam degetele lipite de gratiile reci și încercam să te văd. Dar colivia era acoperită cu o plasă prin care abia puteam zări. Te-ai apropiat și ai întins mâinile pentru a mă atinge. Ți-am simțit lacrimile și ți-am văzut buzele cum se deschid și de închid, ca într-o rugăciune. Nu reușeam să înțeleg ce spui, nu puteam să te aud, deși îmi întinsesem simțurile dincolo de acea închisoare. Te vedeam cum te zbați ca să te faci înțeles, dar puterile mele erau atât de limitate. Apoi te-am văzut cum pleci aplecat, cu capul în jos și umerii grei, ca și cum duceai în spate o mare povară. Aș fi vrut să pot ieși de acolo ca să te ridic, să te sprijin. Și aș mai fi vrut să pleci după ce ți-ai fi îndeplinit misiunea cu care fuseseși însărcinat. Dar știai că ultima dorință, odată îndeplinită, m-ar fi adus atât de aproape de clipa morții. Și ai ales să-mi oferi viața. Plecarea ta a tras după ea vălul încețoșat, iar gratiile s-au deschis. Fusesem eliberată în schimbul refuzului tău de a-mi îndeplini ultima dorință. Condamnarea la moarte fusese abolită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!