O rană

 

Am o rană cât o neputinţă
Inima o zămisleşte,

mintea parc-o născoceşte
O rană mare în piept...
Cât prăpastia ce ne-a crescut între suflete

 

şi ea nu se închide cu una cu două
inima o alimentează,

mintea pare c-o sudează
Dar ea rămâne mare,

revărsată peste cavităţile însângerate
Precum este hăul care ne desparte

 

Ea nu se vindecă ușor
Căci se hrăneşte cu mult dor
Poate o îmbrăţişare ar putea s-o coase
 plantându-i luminițe în unghiuri-ntunecoase

 

Am o rană mare în piept
Tot creşte pe măsura ce te-aştept
Devine atotcuprinzatoare,

înghite a ta amintire
Nimic n-o poate vindeca,
Poate doar o iubire....