Contopire

În distanțarea mea de Dumnezeu
uitat-am să creez,
m-am crezut zmeu
ah, ce-i mai greu pe-acest pământ?
să mă comport
și să trăiesc
exact așa cum sunt?!

da, am uitat să fiu un creator
de vise scurte,
dar intense
de stari de vis,
în primă faza inocente
apoi de scris,
de dor de scris,
de dor de fapte inerente
și de decizii înțelepte

să fii un creator
să fii un Dumnezeu
e greu, e foarte greu
căci ce-i mai greu pe-acest pământ
s-alegi să-ți traiesti viața
precum a unui sfânt
Și ceea ce creezi din propriul eu
e musai să te contopească
cu un  Dumnezeu!

nu am nimic

nu am nimic sa îți ofer
in afara de mine
venit-am-n lumea asta goală
fără veșminte si fără avere
m-am născut întâmplator
doar pentru tine

nu am nimic sa-ti spun
in afara de numele meu
căci restul de cuvinte
chiar sunt de prisos
m-am născut muta
total întâmplator
vorbind doar pentru tine

nu am nimic sa îți arat
in afara de ochii mei
m-am născut oarba
in jurul meu nimic nu-i de vazut
căci eu văd  prin ochii mei
ceea ce doar tu vezi

o intamplare fantastica
a făcut ca eu sa ma nasc
săraca, muta, oarba si surda
dar bogata de tine
vorbind despre tine
văzând prin tine
si ascultând prin urechile tale

din ziua in care m-am născut
sunt chiar tu,
lumina croita din sufletul tău
nu am nimic
nu ma am decat pe mine,
desprinsa din tine 

Nemuritoare păsări

când stau de vorbă păsări 

grăind despre eterne 

zboruri și călătoare 

povești despre pustiu 

simțim vâltoarea vieții 

al nopții aprig soare 

ce strălucește galben 

pe cerul încă viu 

poate nu suntem  gata 

să ne-nfruntăm destinul 

natura și suflarea 

sunt toată noastră ceata 

cu care ducem lupta 

s-atingem țelul unic 

de-a ne primi lumina 

în sufletul vremelnic 

când stau de vorbă păsări 

ființe-avorbitoare 

sa ne-ascuțim simțirea, 

auzul și vederea 

căci ele dau grăirea

și ele spun povestea 

și de la ele afli 

cum îți va fi zburarea 

și tot ele te-nvață

să-ți trăiești nemurirea 

Inestimabil

ca o metaforă îți stau pe limbă

în timp ce tu ca o bijuterie îmi strălucești la gât 

cu gânduri cu tot îmi pătrunzi în piele

în diminețile în care cu răsfățul ne îndulcim cafeaua 

părul meu te pătrunde în nări 

și ochii tăi iscodesc albastru 

ideile răstălmăcite și răsturnate 

in așternutul mătăsii șifonate 

de îmbrățișările vijelioase 

fiecare clipă devine nestemată 

din șiragul de aur al zilelor seci

dai sens existenței, dai sens viețuirii

cu tine, prin mine, clipa devine 

inestimabilă bijuterie