Vorbe goale

 

cuvintele de sticlă

se sparg în zgomot surd 

ramân împrăștiate 

în drumul lat și lung 

călcăm desculți pe ele 

sângele ne țășnește 

din tălpile rănite 

de vorbele grăbite 

unele vorbe sunt

prea frumos colorate 

alte par diamante

când le-asculți de departe 

altele-s lucitoare 

în luna ce răsare 

dar tot cioburi rămân 

tot vorbe seci și goale 

nu arunca cu vorbe 

de sticlă, transparente 

căci n-au esență-n ele,

din suflet nu-s venite 

de ți se sparg în cale

în drumul tău în viață

devin  cioburi tăioase 

și piedici odioase

și nu uita că vorba 

ce tu o spui cu ură

din suflet fără milă

toată seva ți-o fură

și te transformă-ncet

fără a-ți da tu seama

doar într-un ciob infect