Cartea dedicata tie a ajuns in mainile cititorilor. Vreau sa scriu despre ziua de ieri, pentru a nu uita senzatia. Ma asteptam sa traiesc sentimentul ca este ultimul lucru ce-l mai pot face pentru tine. Stiu si stii si tu ca inca te simt in mine, viu si luminos, asa cum ai fost si cand erai in viata pamanteasca. Nu am simtit ca aici e finalul, nu am simtit ca era tot ceea ce mai puteam face pentru tine. Si in definitiv, sa-ti dedic niste versuri intr-o carte nu e mare lucru. Este mult prea putin din ceea ce as mai fi putut face pentru tine, daca ai mai fi stat in lumea aceasta. Ai fi meritat mai mult, ai fi avut nevoie de mai multa iubire si atentie. Pentru ca asa s-a intamplat, acum nu ne ramane decat sa te iubim in continuare la fel de mult si sa ne invatam si sa ne asumam lectia. Am spus-o si ieri in tentativa de discurs din deschidere ca, de cand ai plecat, am simtit acut nevoia de a-mi marturisi iubirea si cred cu tarie, ca niciodata nu este prea mult sa iubesti, ca niciodata nu e prea mult sa-ti manifesti afectiunea, ca tot timpul e loc de mai mult, mai intens, mai sincer, mai spectaculos.
Nu ma voi opri niciodata sa te iubesc, in viata aceasta si in urmatoarele. Si voi duce la bun sfarsit sarcina cu care m-ai investit.
Când mergem la tenis, Oti?
RăspundețiȘtergere