sâmbătă, 24 octombrie 2020

Ma numesc eu

 


Ma numesc Eu!

cum de cand?

de cand m-am nascut!

Si cum pana cand?

pana cand vesnicia va vrea altfel sa ma numeasca

EU ma numesc

este numele in care 

mereu ma regasesc

dintotdeauna am visat sa ma numesc asa

cred ca aceasta este steaua mea


Cat sunt de batrana?

foarte batrana

ca o laguna in mijlocul oceanului

de valuri stropita

dar de soare intinerita

ca o oaza cu apa in desert

timpul care mi-a trecut este putin incert


cum sunt ca om?

fix ca un pom

imi tin radacinile in pamant

toamna frunzele-mi plang

dupa ce roadele-n brate se rasfrang

tot catre pamant

 

ce culoare au ochii mei?

ei sunt vesnic schimbatori

in fiecare lume nou descoperita

isi schimba nuanta-nvechita

 

sufletul? 

ah, da, sufletul

si el freamata de nerabdare

sa-i pui o intrebare

e fericit?

o, da, el este cel care

m-a descoperit

el ma invata cum sa fiu Eu

si tot el

mi l-a recunoscut pe Dumnezeu


si eu ma bucur de cunostinta

buna mea constiinta!

Același univers

 


Același cer ne urmărește iubirile

Același soare ne luminează cărările

Ridică puțin ochii

Poți cuprinde întinderea stelelor

într-o singură privire?

Universul, același în care ne-am născut amândoi,

 
Îl poți cuprinde într-o singură îmbrățișare?
 
Cât de frumoasă ar fi fost povestea noastră

Dacă s-ar fi născut la timp

joi, 15 octombrie 2020

Ne cheamă munții

 


Ne cheamă munții
Dar noi plângem
Nu ne putem ridica
Din rutina ce ne-a împietrit 

Atâtea cuvinte aruncate in grabă
De-ar fi putut schimba ceva in mii de ani,
Ar fi făcut-o 

Plângem aici, printre betoane,
Trăim înlănțuiți în wifi-uri
Avem imaginația bolnava și îndurerată
Incapabili să visam

Ne cheamă munții
Ne cheamă marea
Ne cheamă natura
Dar noi nu ne putem desprinde
De socialul în care trăim iluzia vieții

Dacă pentru o clipă ne-am rupe lanțurile
Și am privi cerul
Am deveni una cu natura
Am fi infinitul
La care nu mai știm a năzui

luni, 12 octombrie 2020

Cândva



ndva stăteam pe-o margine de vis 

Ne povesteam versete de-întâmplări

Râdeam strident

Se-înfiorau lichenii

 

Dar uite-așa-ntr-o poezie

ne-am aprins

Și te-am iubit, firește

Cum numai personajul din poveste

Știe a iubi

Și tu m-ai răsfățat

Cum numai universul își răsplătește

Întinsul infinit

 

Cât ne-am iubit

Cândva...

Ce e și timpu-acesta

Și cât de inexact

Își macină prezentul

 

Acum eu sunt aici, atât de improbabil

Tu ești acolo, într-un trecut abstract

 

Cândva stăteam pe-o margine de vis

A fost realitatea

Ce-o clipă, împreună, ne-a întrepătruns


duminică, 4 octombrie 2020

cere-ma



imi ceri o poveste, 
dar eu nu stiu sa spun povesti
mai bine cere-mi sa-ti stropesc
cu stele pielea
mai bine cere-mi sa intrec
in fantezie
orice gand al tau

nu-mi cere povesti
povestile incep la limita dintre ratiune si descatuasare
ratiunea mea este mai puternica
decat zborul liber al fanteziilor

nu-mi cere povesti
cere-ma pe mine

joi, 1 octombrie 2020

Declarație



Nu e nevoie să ridici
Decât un deget
Și voi veni
Scrie-mi un singur vers
Și-ți voi dărui întreaga împărăție din inima
în care-mi țin ascunsă iubirea
Recită-mi o singură poezie
În
șoaptă, în prima noapte din toamnă
Și voi rămâne îndrăgostită de tine
Până la cap
ătul infinitului...