Ne cheamă munții

 

Ne cheamă munții

Dar noi plângem

Nu ne putem ridica

Din rutina ce ne-a împietrit 

Atâtea cuvinte aruncate in grabă

De-ar fi putut schimba ceva in mii de ani,

Ar fi făcut-o 

Plângem aici, printre betoane,

Trăim înlănțuiți în wifi-uri

Avem imaginația bolnava și îndurerată

Incapabili să visam

Ne cheamă munții

Ne cheamă marea

Ne cheamă natura

Dar noi nu ne putem desprinde

De socialul în care trăim iluzia vieții

Dacă pentru o clipă ne-am rupe lanțurile

Și am privi cerul

Am deveni una cu natura

Am fi infinitul

La care nu mai știm a năzui