Ne cheamă munții
Dar noi plângem
Nu ne putem ridica
Din rutina ce ne-a împietrit
Atâtea cuvinte aruncate in grabă
De-ar fi putut schimba ceva in mii de ani,
Ar fi făcut-o
Plângem aici, printre betoane,
Trăim înlănțuiți în wifi-uri
Avem imaginația bolnava și îndurerată
Incapabili să visam
Ne cheamă munții
Ne cheamă marea
Ne cheamă natura
Dar noi nu ne putem desprinde
De socialul în care trăim iluzia vieții
Dacă pentru o clipă ne-am rupe lanțurile
Și am privi cerul
Am deveni una cu natura
Am fi infinitul
La care nu mai știm a năzui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!