joi, 22 aprilie 2021

La cap de lume



Ce crezi ca vei găsi la cap de lume?

Averi sau limuzine,

Vedete dezbrăcate

Cu aur burdușite vitrine ori numai manechine?

Haine cu diamante,

Cărări întortocheate,

Artiste deșucheate?

 

Ei bine nu, nu vei găsi nimic

Acolo-i doar sfârșit

Tu vei fi singur, dezbrăcat

Iar drumul tău nu va avea de-acum

nici coadă și nici cap

Nu vei păși, doar vei privi

Nici nu vei ști de unde vii.

 

La cap de lume e nimic

Și este tot

E nimeni, e pustiu și ești doar tu

Cu tot ce ai în tine, 

dar cu nimic din ceea ce-ai acum pe lăngă tine

 

La cap de lume te vei întreba

“Sunt încă viu?”

Căci nu vei ști de mai poți încă respira

Sau doar visezi.

 

Dar de-ți vei recunoaște D-zeul

Totul va învia dintr-un pustiu

Și poate nu va fi tocmai târziu...


Un comentariu:

Comentariul tău este important pentru mine!