vineri, 30 iulie 2021

P.S. sau neo-declarație (de iubire, “gen”)



Știi ca nu-mi doresc iubirea aceea din filme

In filme personajul principal moare

După o poveste de iubire mistuitoare

 

Nu-mi doresc poveștile acelea din cărți

In care nunta a durat 3 zile și 3 nopți

Și nici sa ma răpești pe calul alb înaripat

 

Nu-mi doresc nici măcar sa ma iubești pana la sfârșitul vieții

Ar fi dramatic sa ne asistam sfârșiturile

Cine cui nu se știe, dar ar fi puțin dezolant

 

Îmi doresc sa ne iubim

Puțin timp, cât s-o putea

O clipa sau o vesnicie sa fiu a ta

Sa simțim ca timpul se naște in noi

Sa trăim concomitent in toate universurile paralele

Și sa sărim dintr-o viața in alta, doar sărutându-de

 

P.S.

Și-mi doresc sa vedem

Doar noi doi intr-un cinematograf

“A star is born”

Chiar dacă este deprimant la final …

vineri, 9 iulie 2021

Inima ratacita



Mi-ai spus c-ai trimis inima ta către mine

In plic împăturit, frumos timbrat

Dar un poștaș bezmetic a-ncurtat

Adresa mea cu-a altei fete

Și inima ta a ajuns

La alta inima acasă, tot plină de suspine …

 

Degeaba ai încercat sa ma împaci

Ori sa te scuzi

Ca a greșit poștașul, ca alta inima de fapt

Avea mai mult nevoie de o consolare

Eu o tineam pe-a mea

Ca inima mea e prea de valoare

S-accepte o împăcare 

 

Când tu-l cătai vinovat pe poștaș

In timp ce chinuiai inimi răzvrătite

In urma sadeai la drama un făptaș:

Sufletul tău! 

Abia acum, când cauți consolare

Nu mai găsești decât adresa incorecta

Scrisa la întâmplare

Și inima-ți pierdută in uitare …

In uitarea mea!


joi, 1 iulie 2021

Panza

 Nu este disponibilă nicio descriere.

 

Te pictez in gand

Mi-e dor de culoarea pielii tale

pe porii mei

 

Te pictez direct cu buricele degetelor

Lacrimile ce ti le-am sorbit

sunt uleiurile in care inmoi pensula

 

Cerul tau imi este panza 


Iubirea noastra inca este

inspiratia tabloului meu