Ce găseşti în geanta unei femei

De multe ori m-am decis să-mi fac curăţenie în geantă. De fiecare dată m-am răzgândit imediat ce am desfăcut fermoarul.
Se zice că nu-i frumos să umbli în geanta unei femei. Pentru că aşa cum este la ea în geantă, este şi în viaţa ei. Este adevărat?
Iată ce poţi găsi la mine-n geantă:

* pentru înfrumuseţare:
- ruj (diverse forme şi culori, rezistent la transfer, gloss, transparent, strugurel, etc), rimel (rezistent la apă, de volum, de lungit genele), creioane de buze (asortate pentru diferitele rujuri), dermatograf negru
- forfecuţă de unghii, forfecuţă cuticule
- şerveţele demachiante
- câteodată ojă şi acetonă
- oglindă (obligatoriu cu farduri încorporate)
- elastice de păr, diverse culori
- clamă păr transparentă (să meargă cu orice îmbrăcăminte)
- 1-2 pensete (una mai proastă, una mai bună)

* pentru activitatiile mele "intelectuale" şi nu numai
- ruletă 5 m
- aparat foto
- creioane, pixuri (niciodată nu le găsesc prin geantă când le caut, tot timpul împrumut)
- capsator
- câteodată perforator
- port-vizit
- multe cărţi de vizită, nici nu mai ştiu ale cui
- agendă (de multe ori o uit acasă)
- ciorne cu schiţe, măsurători, etc (rezultatul muncii mele când uit să-mi iau agendă)
- memo-stickul

* pentru igienă
- şerveţele intime
- deodorant solid
- parfum, spray, parfum, parfum, parfum (diverse mărimi şi arome)
- cremă de gălbenele (am coatele iritate de la statul la calculator)
- ... cu aripioare (normal şi de zi)

* pentru contabilitatea firmei
- facturi de plătit
- facturi plătite, pe care nu le-am dat la timp contabilei
- bonuri de benzină
- bonuri de taxi
- facturi de cumpărături
- digipass-ul
- hârtiuţe pe care am trecut ce trebuie să fac

* pentru vicii
- brichetă (n-o găsesc când o caut, dar sigur am. Imi amintesc când am pus-o)
- ţigări nu ţin în geantă, pentru că dăunează grav sănătăţii

* pentru pisici
- carneţele de sănătate (nu le-am mai scos de când am fost cu ele la doctor)

* obiecte indispensabile
- ochelari de soare (1, 2 sau 3 perechi)
- cheile (dublurile, pe celelalte le-am pierdut)
- portofel de mărunţiş
- cardul (e tot timpul gol, nu ştiu de ce-l mai ţin)
- buletin, permis
- încărcătoare telefoane
- telefoanele (n-am decât 2)
- gumă de mestecat
- portofelul (şi el burduşit bine cu de toate)

* ocazional
- periuţa, pasta de dinţi, bikini, un sutien (pentru când merg la vâlcea)
- carneţelul lui bogdan când merg cu el la controlul periodic

* ce nu folosesc, dar le am în geantă, preventiv:
- ceară de păr
- bijuterii
- un ceas fără baterie (este şi în poza de pe blog, atunci mergea)
- nişte baterii de la fostul aparat foto (cred că sunt consumate, dar le ţin ca să le verific cândva)

Încă mai încap şi alte noi obiecte la mine-n geantă. Niciodată nu-i suficient. Pe lângă geantă mai port după mine o pungă în care îmi plimb proiectele pe care trebuie să le fac, de acasă la birou şi invers. Ca la ţară.

dansator desavarsit la 1 an si 2 luni

accident in lant

Micutzu m-a inspirat. Deschid un capitol, intitulat "șoferița". Ca să vedeți și voi, cum i-am spus și lui, cine va încurcă cu adevărat în trafic. :)


Clienții mei sunt oameni care-și construiesc case. De regulă, în câmp, departe de civilizație. Într-o zi trebuia să merg la un client, ca să măsor ceva. Fusesem de mai multe ori pe câmpul cu pricină dar, pentru că stau foarte prost la capitolul orientare, l-am rugat să mă aștepte undeva pe traseu. Am traversat cu viteză traseul până la punctul de întâlnire, care era undeva la capătul orașului. La capătul asfaltului. Unde se termină asfaltul, se termină și pământul. În stânga aveam o fermă de animale. În față continuarea drumului pe o cale nebătuta, plină de gropi, bolovani și câini. În dreapta câmp, neatins de oameni. M-am așezat cuminte pe marginea drumului, în partea stânga (pe dreaptă era un mare șanț, nu puteam opri acolo) mi-am dat muzică mai tare și am așteptat cuminte apariția clientului. Din spate nu venea nimeni. Probabil nu trecea nimeni niciodată pe acolo. La un moment dat, după ceva timp de liniște mormântala, din fața mea, de pe drumul acela neumblat de nimeni apar două mașini. Oho, 2 deodată. M-am mirat. Sunt în echipă, am gândit. Nu aveau ce să caute pe acolo. O dacie papuc, condusă de un tinerel urmată de o dacie berlină. Papucul a frânat un pic în față mea. Berlina a oprit și ea în spatele lui. Tinerelul mă fixează imediat. Avea niște ochi alabstri. Se uită fix în ochelarii mei de soare. Eu ascultăm muzică tare, cu capul un pic lăsat că să nu vadă că mă uit la el. El, șmecher, da un pic în spate, fixându-mă în continuare cu privirea. Nu știu ce voia să-mi demonstreze, dar avea o atitudine de mare cuceritor. Un pic, încă un pic și pooocccc, lovește berlina. Îl văd că se da disperat jos. Din berlină coboară doi indivizi și încep să se certe. Din gesticulările lor îmi dau seama că tinerelul le-a avariat mașina. Se ceartă, se uită la mașini, se enervează. Se învârtesc în jurul lor, se împing unii pe alții. La un moment dat se opresc toți 3 și se uită la mine. Încep să-mi facă semne cu mâinile lor. Dau muzica mai încet. Pornesc motorul. Mă uit întrebătoare la toți 3. Ce au cu mine? Eu sunt staționată pe marginea drumului. Tipul începe să le explice ceva, arătând mereu spre mine. Șoferul berlinei lovește cu piciorul mașina tinerelului cu ochii albaștri. Cred că e timpul să mă car, îmi spun. Dau în spate, apoi un pic în față. Mă trag frumos mai pe marginea drumului și îi depășesc cu nonsalanță, pe contrasens. Toți trei se uită cu ură la mine. Apoi se urcă în mașini și pleacă și ei. Am înțeles din gesturile lor că șoferul papucului a avut senzația că nu are loc să treacă pe lângă mine. A dat în spate ca să ia manevră mai larg, să mă ocolească. Au plecat. Am scăpat. A venit clientul. I-am povestit ce-am pățit. Asta s-a enervat.

- Cine era mă prostu ăla?
- Nu știu, de unde să știu eu?
- Ce număr avea? Cum arată tipul?
- Nu știu, dar de ce?
- Păi vreau să-l bat.
- Ha ha! Nu mai puteam de râs. Dar de ce vrei să-l bați? Ce ai cu el?

- Așa vreau eu. Că e prost!

Conduceam încet în spatele clientului, spre casa lui, în câmpul nemărginit. Mă gândeam la accidentul pe care-l provocasem. Nu a fost singurul. Au mai fost și altele. Dar celelalte vor face subiectul altor episoade din acest capitol.

lumea mea

ieri citeam blogurile unor prietene din blogroll. n-am mai scris demult, dar nu pentru ca n-as mai fi avut ce povesti, ci pentru ca am fost un pic ocupata. prefer sa spun ca n-am avut timp... dar de fapt...

revelatia am avut-o la blogurile jamilei si inuuendei. amandoua au tot timpul ceva interesant de spus (nici pe voi, ceilalti din blogroll nu va exclud). se implica, sustin proiecte sociale, isi deschid sufletul, critica aspectele sociale si implicatiile acesteia in vietile personale... chiar daca au articole pline de optimist si zambete, ma intristeaza. ma intristeaza, pentru ca imi deschid ochii si-mi vad realitatea mea.

mi-a zis mie cineva mai demult ca sunt nesimtit de nepasatoare. :(

n-am votat. nici macar nu stiu cine a candidat. habar n-am, va jur, cine candideaza la primaria capitalei. nici la sector. nu ma mandresc cu asta. dimpotriva. imi dau seama ca sunt din alta lume si ca putin imi pasa de ceilalti. innu, ma revolt si eu cateodata. mi-e greu sa accept ca sunt oameni care n-au dupa ce bea apa, copii abandonati, copii cu boli incurabile la care nu se uita nimeni, batrani carora li s-au furat casele si pamanturile sau ultimii 50 lei din pensie. toate astea imi fac rau. poate asta e si motivul pentru care nu ma mai uit la televizor, nu ascult radio decat cat tine melodia, schimb postul la stiri... refuz sa iau contact cu realitatea :(
blogul mi-a dat o libertate la care nu speram. libertatea de a ma exprima, de a ma revolta, de a ma implica, de a striga si de a fi auzita. dar eu...

eu refuz sa ma implic. eu refuz sa ma revolt, asa cum face toata lumea normala. refuz sa accept ca asta e lumea in care traiesc si mai ales refuz faptul ca si eu pot face ceva ca ea sa se schimbe. stiu, schimbarea vine din interior. dar eu refuz sa ma schimb. de ce?

am avut o functie de conducere intr-o institutie publica. o functie prin care as fi putut sa schimb ceva, sa ma implic. as fi putut sa pun capat furaciunilor si nedreptatilor (la scara mica, evident). stiti ce-am facut? mi-am dat demisia dupa trei luni. mi-a fost frica pentru familia mea, pentru ca locuiesc printre "ei". pentru ca m-au amenintat. si eu, o lasa, am cedat ... si m-am inchis in lumea mea, "nepasator si rece"...

si daca plang? si daca doar plang? nu schimb nimic :(

pastele cu sos de rosii si examenul picat

Inainte de articol cateva amanunte ajutatoare:

- mi-a placut algebra. mi-a placut si geometria. mi-a placut cam toata matematica. asta pana am ajuns la facultate. mai exact la fac. de constructii, unde am dat de "matematici speciale".
- de cand ma stiu, invat sau lucrez noaptea. randamentul maxim il am noaptea, indiferent ce as face.
- nu-mi plac pastele fainoase, taitzeii, macaroanele, melcishorii, scoicutzele si alte derivate. mananc f rar asha ceva, iar daca nu mananc, nu le duc dorul.
- in camera de camin aveam un frigider antic, rotunjit pe la colturi, butucanos, alb, cu maner de fier, ca o ranga.

Era vineri, pe la 9 seara. Venisem de la munca pe la 7, imi facusem un dushuletz rapid si dormisem vreo ora jumate. Eram in camera cu doua colege. Pe la 10 una s-a culcat, cealalta a ramas sa mai citeasca cate ceva dintr-un roman. Mancam puzin pe vremea aceea. Eram cu cel putin 20 kg mai slaba decat acum. In fine. Ideea e ca mancam f rar, f putzin si doar anumite mancaruri, gen ciungam, eugenii, lapte cu biscuiti si ceva supitze din plic. Mancarea care o primeam saptamanal de la mama, o depozitam in frigider pana la prima ei vizita in bucuresti, cand imi facea ea curatenia de rigoare in sticlele si borcanele adunate in multe saptamani.

In seara aceea, ca printr-o minune, imi era foame. Era vineri. Eram leftera. Banuztii soseau duminica, impreuna cu mancarica. Mi-am deschis cursurile sa invat. Matzele mele: ghiortz-ghiortz.
- D., ai ceva de mancare?
- Nu, imi pare rau, dar vezi in frigider.

Ma indrept salivand spre frigiderul care ocupa jumatate de camera si ii deschid, proptindu-ma in rama metlica a paturilor suprapuse, usha grea ca un vagon de tren marfar incarcat.

In frigider, gasesc doar un gol profund si intunecat (nu-i mergea becul, dar cateodata racea).

Undeva insa, la capatul tunelului, licarea abia sesizabil, o speranta: o farfurie cu paste fainoase cu sos de rosii.

- D, sunt ale tale pastele?
- Nu, dar mananca-le daca ti-e foame.
- Sa stii ca le mananc. Nu-mi plac, dar astea arata exceptional.

Intr-adevar, aratau ca scoase din cuptor. Parca si fumegau un pic, daca ma uitam cu atentie. Doamne, si sosul acela de rosii, le imbraca o rochie de matase fina. Am inghitit in sec. Am luat farfuria, o furculita si m-am asezat plina de speranta la masa. D. citea. V. dormea. Eu ma pregateam de o noapte de invatat.

Am bagat cu fortza furculita in paste. Am rasucit-o de 3 ori, pastele s-au infasurat ca niste firicele in jurul unui vierme de matase si am bagat-o in gura. Am inghitizit cu pofta. Instantaneu m-am ridicat si m-am dus la wc, unde mi-am vomitat toate maztele, tot stomacul si cred ca o parte din creier(abia acum am inceput sa-i simt lipsa - la creier, ma refer)
M-am intors verde-albastra in camera si m-am intins pe pat. Dupa o vreme, cand mi-am mai revenit, am aruncat pastele aratoase, care se conservasera impecabil, ca o mumie. Ma intrebam: cum puteau sa arate asha bine niste paste uitate acolo de vreo luna? Cum de nu au mucegait? Cum de nu s-au uscat? Cum de nu au disparut, pur si simplu? Era un mister...cred ca frigiderul acela le-a pastrat ca noi atata timp...

Mi-am revenit cat de cat si m-am asezat la masa, cu cursurile in fazta. Pe la 12 am simtit niste furnicutze umbland pe mine. Ce D-zeu se intampla, ma intreb, am innebunit de la pastele alea? Dau cu mana, nimic. Ma ridic, ma scutur, nimic. Furnicile umblau pe mine, din ce in ce mai multe, din ce in ce mai mushcacioase. Ridic bluza sa-mi arunc ochii pe burta lipita de spate (niciodata n-o sa mai am un abdomen asha plat ca atunci). O multitudine de bube si bubitze, care mai de care mai rosii si mai obraznice imi crescusera pe piele. Si acum ma mancau. Iar eu ma scarpinam disperata. Norocul meu a fost ca V. s-a trezit de la agitatura mea si cand m-a vazut s-a speriat si mi-a dat o pastila minune. Am luat-o ca pe ultima salvare...

Cand m-am trezit era 8. Dormisem ca tractoristii cu capul pe masa. Fetele dormeau inca. Doar era sambata. Eu aveam examen la matematici speciale la ora 8. M-am imbracat intr-o secunda si m-am teleportat la examen. Pastiluta facuse minuni, dar nu suficiente. Efectul ei secundar era somnolenta accentuata si nu era indicata s-o iei in cazul in care urma sa conduci autovehicule sau utilaje sau sa vrei sa inveti pt un "m.s."

Evident, am picat examenul. Nu mi-a parut rau. Pt ca mie chiar mi-a fost rau...

ps. este 5 dimineata, tocmai am lucrat toata noaptea si imi este ingrozitor de foame. dar nu deschid frigiderul nici daca ma pici cu ceara - stiti voi cum e cu ceara care pica ;)

totusi: pofta buna!

intrebare si raspuns pe masura

duminica. mc donalts militari. eu cu sotul meu in masina, la mc drive, la coada. pe langa gard, niste panouri cu reclama la ceva mancare de-asta mc-donalteasca. intr-unul dintre panouri o fata frumoasa te imbie sa cumperi.

- Ia uite ce frumoasa e Monica Columbeanu, zic eu
- Unde?
- In panoul asta
- Nu e ea, zice sotul
- Ba da, ea este!
- Ba nu, ca aia e urata rau. Asta din panou e frumoasa
- Ea e, la pariu
- Pariu
- Bine, hai s-o intrebam pe-asta de la ghiseu.

Ne apropiem de ghiseul de comenzi. O d-ra plictisita si scarbita ca lucra si duminica dupa-amiaza, cand afara era soare de facut plaja, iese cu jumatate de corp pe gemuletzul ghiseului, ca sa auda ce dorim. Sotul comanda. Eu ma intind peste el si intreb:
- Fitzi amabila, cine este in panoul asta publicitar? Si-i arat cu degetul (stiu ca nu-i frumos) panoul cu pricina.

Tipa se uita la panou si imi raspunde:
- O fata! (Ca si cum nu era evident asta)

O, ce bine ca mi-ai spus. Eu credeam ca e un crocodil. Nu stim cine a castigat pariul. Eu sau sotul. Poate stiti voi cine e fata din panoul publicitar, si ma anuntati si pe mine. Impartim castigul. ;)



O seara oarecare. Noi la restaurant cu niste prieteni. Ce mancam? Ne intrebam unul pe altul, ne uitam in meniu. Nu ne putem hotari niciunul.
Vine o domshoara sa ne ia comanda. AAAA, immmm, stati asha, sa vedem... In fine fiecare comanda cate ceva. Ajunge si la sotul meu, care e super fitzos la mancare (cine-l stie, stie). Oscila intre pizza si friptura de porc. In speranta ca-l va ajuta d-ra, o intreaba:
- Cum e pizza?
Tipa are un moment destul de lung gandire (cred ca cel mai lung din viata ei) si raspunde:
- Rotunda.

Totzi de la masa incepem sa radem zgomotos. Mai mult de fatza sotzului meu, decat de raspunsul tipei.

- Bine, bine, rotunda, dar... cat e de mare?

Tipa iar ia o pauza de gandire, si o vedem, intr-un moment de sclipire, cum deschide bratele, isi prinde palmele intre ele si ne arata cam cat e de mare pizza, facandu-si mainile colac.
- Cam asha, zice.

Iar rasete. Sotzul meu comanda pana la urma pizza "rotunda" si "cam asha" de mare.

ochii rosii

Cine ma cunoaste, stie ca atunci cand vorbesc, de obicei am un ton usor autoritar. Am avut ceva probleme pe unde am lucrat din cauza asta, pentru ca niciodata nu paream "umila" in fatza sefilor mei, atunci cand aveam ceva important de discutat.

Intr-o seara a venit in camera la noi un coleg de facultate al colegei mele Di sa-i ceara acesteia niste cursuri. Eu stateam intinsa in pat si cand l-am vazut m-am ridicat din politete. De obicei ma uit in ochii oamenilor. Mi-a sarit fara vreau privirea fix in ochii lui, care erau neobisnuit de rosii. Nu-l mai vazusem niciodata. Era saracu un pic intimidat, pentru ca nici el nu cunostea fetele din camera, in afara de Di.

M-am postat in fatza lui si l-am intrebat cu tonul meu autoritar,dar fara rautate:
- Ai baut ceva?
Saracu baiat s-a shocat si mi-a raspuns cu o voce stinsa si vadit mirata:
- Nu!
Eu : Te droghezi?
El (si mai shocat , si mai mirat): Nu!
Eu: Nuu? Ia arata-mi mainile!
Saracu baiat si-a ridicat manecile si mi-a aratat venele. Nicio urma de intzepaturi .
Eu: Hmm. Nu inteleg...
El nu mai zicea nimic. Se uita intrebator cand la Di, cand la mine. Initzial intentzionase sa intre mai in mijlocul camerei, dar dupa dialogul cu mine a ramas intzepenit imediat langa usha. Era un baiat cu bun simtz, mi-am dat seama, dar pentru mine lucrurile nu erau lamurite. M-am intors spre masa, m-am ashezat. Di. isi cauta cursurile care trebuia sa i le dea. Am stat un pic ca pe ghimpi si m-am dus din nou la el.
Eu: Sigur nu ai baut nimic?
El (rosu in obraji ca racu fiert): Nu, sigur!. (a ridicat si el un pic tonul). Deja cred ca incepuse sa se enerveze.
Eu: Ia sufla! Si mi-am intins nasul spre gura lui. El s-a retras un pas inapoi, lipindu-se cu spatele de usha.
El: Nu suflu!
Eu: De ce?
El: Pentru ca nu suflu! A tzipat un pic.
Eu: Aha, deci, ai baut. I-am zambit prieteneste. Oricum nu e treaba mea. Te intrebam doar asha, ca sa ne imprietenim. Te-ai speriat?
El: Nu, nu, ca n-am de ce. (Era si mai roshu la fatza)

Abia a zambit si el un pic, asha din politetze. Clar nu i-a placut de fatza mea. Si era si normal sa nu-i placa. Di. tocmai gasise cursurile. I le-a dat. El a plecat.

Dupa ce a iesit pe usa, Di. mi-a spus ca bietul baiat are o forma avansata de conjunctivita si ca face tratament de 2 luni. Mi-a parut rau ca l-am speriat. Eu doar glumisem, dar el prea a luat-o personal. Ce sa fac daca asha vorbesc eu?!

cine mai vrea un bec?

stiti deja, camera noastra era dotata cu un modul. un modul a carui usa nu se inchidea niciodata. modulul era dotat cu un fasung, in mijloc, in care domnea foarte rar un bec.

cand esti student si nu ai bani, vrei sa economisesti din orice. de aceea renunti sa mai cumperi obiectele care nu iti folosesc strict tie, cum ar fi becuri, deodorant wc, saci pentru cosurile de gunoi de pe hol, etc. nu cumperi becuri, de pilda, n-ai! si daca n-ai, nu te vezi in oglinda ciobita de pe modul, pentru ca modulul nu are sursa de iluminare naturala, iar usile de la camera nu au supralumina. nu te vezi in oglinda, pleci nepieptanata. pleci nepieptanata, nu-i asha grav, dar daca pleci cu rimelul insirat pe sub ochi, s-ar putea sa trezesti suspiciuni prin tramvai.

prin urmare eu, din putinii mei bani, aprovizionam modulul cu becuri. becuri chioare, cele mai ieftine, cele mai proaste, dar suficiente cat sa-ti vezi moaca adormita in oglinda.

alti colegi din camin nu se indurau sa faca asha o risipa de bani si se aprovizionau de la modulele mai bine echipate. pana m-am prins eu, a trecut ceva timp. seara puneam bec, dimineata ma chioram bezmetica in oglinda, fara sa pricep ce se intampla. aveam o oglinda in camera, din aceea veche, cu ciucurasi rosii in garurile in care intra sfoara pentru agatzat. dar era buna la nevoie. problema cea mai mare era ca daca aveai obiceiul sa citesti pe wc, trebuia sa-ti iei ceva ajutator, gen telefon pe post de lanterna pentru paginile rasfoite.

becurile dispareau ca prin minune numai noaptea, cand toata lumea dormea. niciodata nu auzeam. eram convinsa ca baietzii de la etajele superioare faceau asta, pentru ca ei aveau tot timpul becuri pe module (dar nu aveau oglinzi, dar la ce le trebuia? ei oricum nu se machiau). dar cum hotzul neprins este negustor cinstit, nu puteam sa acuz pana nu prindeam faptashul.

intr-o seara m-am hotarat: in noaptea asta prin hotzul. mi-am facut o cafelutza si m-am pus cu scaunelul langa usa, ca sa aud cea mai mica miscare.
pe la 1 noaptea am auzit pasi pe modul. am iesit de indata, inarmata cu mult curaj. ha, te-am prins! :( era o colega de modul. s-a speriat biata fata de ochii mei cat cepele si parul meu zbarlit. si mai ales viteza cu care am deschis. s-a uitat buimaca la mine, fara sa inteleaga de ce nu dorm.

n-am renuntzat. m-am scuzat pueril: "credeam ca furi becuri!" si m-am asezat cuminte pe scaun, in spatele usii. cred ca am atzipit un pic. m-am trezit amortzita pe la 3. ma duc la wc si ma culc, mi-am zis. da-le incolo de becuri. cand am deschis usa la camera, surpriza: modulul era in bezna. ahhhaaaa, deci, chiar vretzi sa va prind. nu-mi scapatzi! am scotocit bezmetica in sertarul in care tzineam becurile. am scos scaunul pe modul si m-am cocotzat pe el, sub locul becului. cu telefonul in mana ca sa ma lumineze, am insurubat noul bec. mergea. era din nou lumina.

mi-am pus o perna pe scaun si am asteptat. n-a trecut mult timp. vreo jumatate de ora. am auzit iar pasi. am stat un pic ca sa prind hotzul cu rata-n gura. cand am iesit, era deja prea tarziu. doamne, cata viteza! am iesit repede pe holul mare. si surpriza: doua fete au intrat chicotind in modulul alaturat, care era la distanta de vreo 20 m de al nostru. m-am gandit daca e cazul sa ma duc la ele. m-am razgandit. daca nimeresc la camera vecina si le trezesc pe cele nevinovate?

am scotocit iar in sertar cu grija sa nu fac zgomot. am scos iar scaunul, am luminat iar cu telefonul, am montat un alt bec. nou-noutz. scos din cutia lui gaurita pe ambele partzi. iar lumina.

nu m-am mai pus pe scaun in camera. m-am pus in camarutza in care era wc-ul, ca sa fiue mai aproape. m-am asezat pe capacul wc-ului si am asteptat cuminte, cu barbia in maini...

dupa ceva timp au venit. aproape le-am simtit, pentru ca ele paseau cu mult mai multa grija. am deschis imediat usa. le-am prins in flagrant. au fugit repede, inainte de a pune mana pe ele. radeau, bineinteles. am intrat in modul lor si le-am strigat: daca va prind, va rup picioarele. am plecat nervoasa si m-am varat in pat. macar nu-l furasera si pe asta.

la 8 cand m-am trezit nu mai aveam bec pe modul.

in ziua aia a venit fratele meu pe la mine. i-am povestit cu ochii carpitzi ce am patit. mi-a zis: "lasa, fata, ca-ti dau eu cate becuri vrei. i le aduce unu' lu' chioru' (chioru' era un coleg poreclit asha pt ca purta ochelari; i se mai zicea si orbu'). le ia de la altzii. avem pe putin 50 de becuri"

"cummm? alea sunt becurile mele!" nuuu, zice frati-meu. le fura din caminul 2.

avea dreptate. mie mi le furau fetele de la modulul celalalt. ele insa le vindeau la jum de pret in caminul de baieti. iar de la aia le fura unul din caminul nostru. care le dadea apoi pe cate o tigara la doritori. mi-a adus un brat de becuri. le-am pus frumos in sertar.

am continuat sa montez becuri, ca sa vad cand se satura fetele de furat.

nu s-au oprit pana la sfarsitul semestrului. eu puneam, ele furau, le dadeau mai departe si in final ajungeau tot la mine. am umplut doua sertare cu becuri.

mai vrea cineva un bec?

p.s. n-am aflat niciodata cine e faptasul. n-am reusit sa le prind pe caprele alea. erau experte. si niciodata nu le-am vazut ziua prin camin. ca le-as fi recunoscut. cand m-am dus ziua la cele doua camere din modulul alaturat, mi-au raspuns la ambele camere niste tocilare. pareau nevinovate. am renuntat sa mai pandesc. in definitiv aveam becuri sa-mi pun si-n cap.

care le e rostul?

Inteleg in lumea asta multe rosturi ale fiintelor, animalelor, etc:
- lupul curata padurea de mortaciuni
- ciocanitoarea opacul de paraziti
- pisica iti fereste casa de soareci si de papagali
- cainele te pazeste de hoti
- sotul de fereste de mult mai multe

Un singur rost nu-l inteleg pe lume: rostul mustelor. Ce rost are musca?

Deschid un pic geamul, intra primul muscoiul acela maaare si burtos, de culoare negru-albastrui. Zumzaie prin creierii mei si-si cheama familia. In doar cateva minute, timp in care casa nu se poate aerisi, intra o armata de muste. Daca ar sta cumintzi undeva nu m-ar deranja, dar ele zboara. Si fac galagie. Si se imperecheza pe perdelele mele. Si-si lasa cacatzeii negri pe geamuri. Si ti se aseaza pe nas cand dormi. Si bazaie cand ai nervii intinsi la maxim si vrei sa te linistesti. Cei care mi-au montat alarma, mi-au spus cand plec de acasa sa dau cu spray antiinsecte pe senzorii de miscare. Dar ele nu mor, pentru ca s-au adaptat noilor conditii ca si oamenii cu poluarea. Si cum ar fi sa stau linistita la iarba verde, departe de casa si sa ma sune cei de la paza sa-mi spuna ca mi-a pornit alarma. Sau sa vina ei pana aici echipati si inarmati si sa constate ca am fost atacata de muste. Asta le e rostul mustelor pe lume? Nu le pot suferi. Sunt scraboase. Dar, ironic, au fost denumite: "muste domestice"! Ihhh. Scrabos!

p.s. vara trecuta mi-am lipit pe geamuri si usi niste fasii speciale pe care scrie nu stiu ce . sigur traducerea este: "intrarea mustelor interzisa". Se pare ca astea domestice nu stiu sa citeasca. Ca altfel n-ar mai intra la mine in casa...

Marţi 13

Ştiţi care este dezavantajul unui case cumpărate şi nu făcute? Acela că într-un living cu bucătărie deschisă de aprox. 40 de mp ai doar 3 prize. Trei prize în care trebuie să-ţi între: aerul condiţionat, sistemul audio, televizorul, dvd-ul, receptorul antenei satelit, faxul, calculatorul, imprimanta, lampă de birou, încărcătoarele de la telefoane, încărcătoarele de acumulatori, frigiderul, cuptorul, plita, hota, cuptorul cu microunde, cafetiera, robotul de bucătărie, fierbătorul de ceai, maşina de vase şi altele diverse şi neprevăzute. Bineînţeles că cele trei sunt puse la distanţă de min. 5 m între ele şi sunt simple, nu duble. De aceea ai nevoie de multe prelungitoare. Rezultă o încrengătură de fire şi cabluri la care se mai adaugă cablul telefonului, al internetului, al antenei şi al generatorului. Nişte "maţe încurcate", ca în jocul copilăriei noastre.

Nu cred în 13, nu cred în mâţa neagră care-ţi taie calea (zilnic îmi taie calea vreo 4 mâţe negre, toate ale mele) sau în canalele cu 4 găuri pe care trebuie să le ocoleşti. Nu cred în sarea vărsată pe masă sau în luna plină. Nu cred în ziua de marţi 13. Nu credeam că pot avea ghinion chiar într-o astfel zi.

Azi a trebuit să-mi las treburile şi să stau acasă. Odată pe săptămână, marţea mai exact, pe strada noastră sosesc gunoierii. Cum pubela noastră era negolita de 1 lună, era musai să stau să-i pândesc.

Teoretic ei vin dimineaţa. M-am trezit devreme şi am scos o pungă cu gunoi la poartă ca să ştie domnii gunoieri că plătesc şi eu serviciul de salubritate şi m-am postat în faţa calculatorului la treabă, bineînţeles ridicându-mi ochii din 10 în 10 minute spre poartă.

Au sosit la 4 după amiază, când eu eram la discuţii cu o prietană. Printr-o minune nu i-am ratat. Am ieşit şi am alergat după maşina de gunoi. M-am certat cu ei că n-au sunat la poartă, apoi le-am dat "darul" că să nu mă mai uite săptămâna viitoare. Şi unde e ghinionul zilei de 13, mă veţi întreba. Ei bine, abia acum începe.

Ştiţi maşinile acelea de gunoi mari şi verzi? Şoferul unei astfel de maşini, cred că era beat, n-a ţinut drumul şi în dreptul porţii mele a luat-o pe trotuar, nu pe stradă.

La 5 minute după ce am scăpat de gunoi, stând de vorba cu prietena mea, am văzut ceva izbindu-se în geamul de la sufragerie. Era clar o pasăre. Am crezut că-i un porumbel. Am ieşit imediat afară şi am găsit-o pe pisica Charly cu un mare papagal verde în gură. Prietena mea a fost mai tare de înger şi i l-a scos cu forţa din gură. În câteva secunde însă a murit. Îl prinsese de cap. :(( Era superb, bietul de el. M-am gândit la stăpânul lui, care sigur era un copil. O clipă am crezut că e mai bine să-l arunc sau să-l îngrop. Apoi am renunţat la idee şi i l-am înapoiat pisicii. Era prada ei. :(

La ora 5.30 trebuia să fiu la birou la o întâlnire cu un client. Pe la 5 prietana mea a plecat. Eu am mai rămas câteva minute şi am plecat. Am dat să deschid poarta. Surpriză: poarta mea nu se mai deschidea, decât atât cât să iasă un om pe ea, nu o maşină. Am împins de ea cu forţă. Nimic. Când m-am uitat cu atenţie, am constatat că trotuarul din faţă porţii avea o mare crăpătura transversală în el. Maşina de gunoi făcuse asta. :(( Această crăpătura determinase ridicarea trotuarului ca o cocoaşă. Fix în dreptul porţii mele. Ce era de făcut? Era deja 5.15. Am luat o lopată şi am început să dau cu ea în betonul trotuarului. Aveam nevoie de vreo 2 cm de spărtură, că să pot deschide poarta. Dar fix în cei 2 cm era o armătură de fier, care oricât m-aş fi chinuit n-aveam şanse s-o sparg. După 10 minute de manevre şi vreo 100 de dute-vino cu maşina în loc, am reuşit s-o scot pe poarta de lângă. Curtea mea este foarte mică şi încap în ea două maşini, parcate la mare artă. Altfel nu. Fiecare maşină are poartă ei, iar cele două porţi sunt separate între de ele de un mare stâlp metalic în care dacă intri cu maşina, nu mai ieşi din ea. În fine, am scos-o. Scăpasem de ghinion.

De la birou m-am dus la o altă prietenă s-o iau la mine. Am uitat să va zic că în seara aceasta a trebuit să plece soţul meu de acasă şi să rămân singură. Cum nu dorm niciodată singură, am apelat la prietenă mea, rugând-o să vină la mine.

A venit. Şi-a parcat maşina în locul soţului meu, eu urmând să reiau activitatea de spargere betonului ca sa pot intra cu masina mea. Am luat cel lung prelungitor (vreo 30 m, l-am conectat la o priza din casa si am băgat flexul el. Am apăsat butonul de pornire. Nimic. Flexul nu mergea. Am găsit o panza de bonfaier prin casa. Am verificat direct flexul la o priza, fara prelungitor. In casa mergea. Ahhh. Nu e bun prelungitorul.

Ce e de făcut? Soluţia: aduc alt prelungitor. Dar un altul aşa de lung nu am. Am adunat vreo 4 prelungitoare (după ce am scos toata aparatura electrocasnica si toata cablaraia de ele) si le-am înnădit ele. Lungimea o rezolvasem. Am probat flexul. Mergea. Îmi rămăsese doar operaţiunea de taiere a celor doua bare din fier de 1-2 cm fiecare.

Dar mare supriza. Imediat cum am desfăcut drugul care ţinea cele două jumătăţi de poartă legate între ele, jumătatea de poartă care se opintise în armătura trotuarului s-a deschis ca prin minune. După ce mă chinuisem cu toată mataraia aia din casă. Explicaţia a fost simplă: când mi-am suit şi eu maşină pe trotuar, cele două bucăţi de beton s-au refixat la locul lor, iar cocoaşa dinainte s-a aplatizat de la sine. Slavă Domnului. Am băgat maşina la locul ei. Am desfăcut toate prelungitoarele şi le-am redat locul de odinioară. Mi-a luat mai mult timp decât să le scot. Norocul meu că între timp trecuse ziua de ora 24. Am scăpat de ziua de marţi 13.



Update: miercuri 14

Betonul din faţa casei s-a ridicat din nou. Poarta iar nu se mai poate deschide. Oricum, chiar dacă s-ar putea deschide, tot n-aş putea scoate maşina. Pentru că am pierdut cheile. :((( E clar, pisicile negre din curte îmi poartă ghinion! :(