Ganduri negre in nopti albe

Nu mai stiu decand nu m-am mai culcat mai devreme de 12 noaptea. Nu mai stiu cand a fost ultima dimineata cand m-am trezit fara sa ma sune vreun client grabit. Nu mai stiu cand am fost ultima oara mandra de tara mea, de semenii mei sau cand m-am data mare ca sunt olteanca. Stiu doar, ca in fata monitorului, extrem de obosita de la lungile nopti de proiectare, cu stirile morbine in surdina in spatele meu, ma apuca o tristete neinteleasa si o revolta incontrolabila. Ma gandeam asa: daca as sti ca nu-i pacat sa ucizi, oare as face-o? Daca as stii ce D-zeu m-ar iubi petru asta, as lua un pistol si l-as pune la tamplele unor "oameni"? Nu am avut niciodata porniri criminale, poate doar mici iesiri isterice. in ultima vreme insa, acestea au inceput sa prinda un contur din ce in ce mai definit. Da, vreau sa omor cateva persoane. E un pacat ingrozitor gadul meu, dar nu mai pot. Lacrimile cad pe tastatura neagra, la fel ca gandurile mele. Da, se poate sa fie un inceput de depresie si sa incep si eu sa iau Xanax in curand, cum o fac multi indivizi deja. Da, se poate sa fie cel mai groaznic gand care mi-a trecut vreodata prin minte si care nu s-a oprit doar a-mi traversa creierul in fuga, nelasand urme. de data aceasta gandul s-a oprit. si nu in creier, in suflet. vreau sa omor cativa politicieni, cativa functionari publici, gainarii care mi-au furat pubela de la poarta si pe toti cei care ucid pentru cateva sute de mii de lei, sa ucid violatorii si pedofilii si pe toti cei care prefera sa-si manjeasca mainile pentru un trai mai bun. oho, deja am devenit un mic Hitler.

acum nu va mai plictesec cu gandurile mele criminale. mi-am descarcat un pic din energia negativa. nici nu mai am chef sa corectez acest articol. poate maine o sa-l sterg. sau poate maine o sa revin la ganduri pozitive. am nevoie de putin odihna. ma scuzati!

Ploaia de dupa concediu

Mulțumesc, Inu, pentru impuls! Uite, m-am pus din nou pe treaba, pentru ca nu vreau sa ma scoți din blogrolul tău. :p
Din nefericire sunt în pana de inspirație, chiar nu știu ce sa scriu la ora asta. Dar o sa va povestesc despre micul meu concediu, plin de peripeții.

Întâi de toate va spun ca am fost la mare, pe meleaguri asiatice și ca am avut totuși mare noroc...

Am simțit din ziua plecării ca vor fi ceva probleme. Am sperat totuși sa nu cada avionul... și nu a căzut după cum vedeți. N-ați scăpat de mine. ;))

Zborul a fost lin și a durat doar 1 ora jumătate. Ajunși însă în stațiune, a trebuit sa mai mergem vreo 3 ore cu autocarul pana la hotelul unde nu mai aveau locuri și pentru noi. Ne-au suit din nou în autocar și ne-au transportat la un alt hotel, chipurile de 5 stele (noi aveam bilete la 4).
- Vă plătim noi diferența! ne-au spus, scuzându-se mai-marii hotelului.
Ooooo, va mulțumim mult! o asa pleașcă de noroc sa cumpăram bilete la 4 stele și sa ne petrecem vacanta la 5, nu speram nici în cele mai frumoase vise. Chiar ma gândeam să-i cumpăr un suvenir tipei de la agenție, pentru că-mi imaginam ca nu a rezervat cu buna știință camerele la hotelul cu pricina, încât sa fim trimiși la un hotel mai luxos. Si uite asa am plecat spre vacanta de vis, cu Bogdan chior de somn, cu același autocar garnisit cu beculete, autocolante și piele-imitație, condus de un șofer care nu înțelegea nici "mulțumesc" in engleza, dar care trecea intro mare viteza pe rosul semaforului. Am ajuns la un hotel cu nume de rechin. De la intrare părea ceva nemaipomenit, avea niște grădini superbe. Ne-au cazat în bungalou-ri, iar camera noastră avea și pătuț pentru copii. Mai conta ca aerul condiționat scuipa doar un miros cald de mucegai, ca tv-ul avea doar "pro tv international" și 3 canale turcești cu muzica populara și filme dublate și ca în camera mirosea a canal? Nuu, pentru ca eram cazați 5 stele. Mai mult decât atât, acest hotel era chiar în oraș, nu la 20 de km în pustiu, cum era al nostru. Pana la urma am zis ca nu-i bai o noapte. Om supraviețui noi. Restul concediului nu a fost decât, pe buna dreptate, o lupta pentru supraviețuire.

Dimineața, după scandalul făcut reprezentantei agenției, tatăl meu a făcut o baie în mare, cu puțin înainte de a ne strânge bagajele și a ne sui în același autocar cu același șofer, pus la dispoziție de agenție, pe cheltuiala ei. Ghinion. Tocmai l-a muscat un peste și a făcut o reacție alergica. Bine ca aveam asigurare. L-au ținut pe perfuzii și a scăpat. Ca pisica neagra, a mai rămas cu 6 vieți. Pe care le-a consumat, rând pe rând, pana la ultima.

Am trecut peste cumpănă, ne-am cazat la noul hotel. Mai bine la 4 stele. cele doua camere comunicau intre ele printro ușă, ceea ce era bine pentru ca Bogdan putea sa se plimbe liniștit de la părinți la bunici și invers. Dar același miros de mucegai și de canal. Iar scandal, o mica șpagă și gata: camere noi, recent renovate. La aer n-am putut da drumul tot concediul, era plin de mucegai în grile. am preferat cela 40 de grade de afara riscului de a pleca de acolo bolnavi de plămâni.

Peripețiile au continuat: toxiinfecție alimentara, dureri de cap, stări de voma, temperatura. Eu, maica-mea și soțul. Tatăl meu doar ce a intrat în apa marii și iar s-a umplut de bube. A renunțat sa mai intre, s-a limitat la piscina în care balenele rusoaice făceau aqua-gim cu animatorul plin de mușchi, Diego. (m-am simțit și eu slaba printre ele). Totul a culminat cu o infecție de-a mea la o măsea, cu febra și plânsete de durere. Singurul care s-a simțit cel mai bine a fost Bogdan, căruia i-am dat sa mănânce mai mult din traista. N-a fost scutit nici el de micile neplăceri cauzate de țânțarii din camera, care nu mureau cu pastilele cu care veniserăm de acasă. Amețeau un pic de la spray-ul cumpărat de peste drum cu 5 lire, dar se trezeau dimineața și-și făceau plinul cu sânge curat de copil.

Cand am tras linie am tras o singura concluzie: din orice concediu pe viitor va fi exclusa Turcia. Nici măcar la 7 stele! (nu cred ca poate exista acolo vreodată hotel de 7 stele)

Am rămas cu: amintirea unor peisaje superbe, vizitarea unui oraș antic construit de ROMANI, nu de turci, casa Fecioarei MARIA de unde mi-am luat apa sfințită, o geaca de piele care s-a rupt în prima zi în România, un lănțișor de aur care s-a înnegrit după prima purtare, mulți bani cheltuiți pe puține prostii, o cutie de calmante pentru măsea de care nu am mai avut nevoie și multe fotografii deosebite.

Dupa un zbor de 1 ora și jumătate și după 3 ore de mers cu 5 km/ora cu taxiul pe centura plina de praf, de camioane și de lucrări am ajuns la noi acasă. Si ce e ciudat este faptul ca toți supraviețuiserăm și ne simțeam chiar bine. Extraordinar de bine.

Afara este foarte frig. Si ploua. Dar iubesc la nebunie ploaie rece din România și nu as da-o pe 100 de zile senine si calduroase din Turcia.

leapsa de la jamilla

Buna ziua, dragii mei.
Din păcate mi-a fost imposibil în ultima perioada să mai scriu câte ceva pe blog. Am mai intrat în fuga pe la voi ca să vă supraveghez :p, dar pentru articole noi la mine-n blog nu am găsit o clipa libera. :(  Vă mulțumesc că în tot acest timp m-ați vizitat, chiar dacă numai pentru câteva secunde, cât să vedeți dacă am noutăți. Innu, nu am fost încă în concediu. Abia în septembrie plec. Pot spune ca da, m-am lenevit, pentru ca altă dată aveam timp și de lucrările mele și de familie și de blog și de multe altele. Acum... dar poate e de la bătrânețe. ;) In fine, n-o mai lungesc, trebuie să mă achit de datoriile vechi. :)

Am primit acum aproape 1 luna o leapșă de la Jamilla. Ce fac alți oameni și nu face Regina25? Sau ce face ea și nu fac alți oameni?

Nu, nu sunt o persoana specială. Nu excelez în nimic. Nu ies în evidență cu ceva special. Practic o meserie să zicem un pic mai grea decât multe altele, dar mult mai ușoară decât alte multe altele. N-am talente deosebite, n-am idealuri mărețe, n-am vise imposibil de realizat. Am un băiat minunat (minunea vieții mele și însăși viata mea) [update: am doi băieți minunați], o casă modestă cu curte mică, o mașină normală, asigurare mică și cont în bancă mai mult pe 0, ca multe alte femei de vârsta mea. N-ar fi prea multe de spus despre mine... Nu cred să existe un "ceva" pe care eu îl fac și nimeni altcineva nu-l mai face. Sunt multe lucruri pe care alții le fac și eu nu. Deci:

Ce fac alții și eu nu?

- Oamenii, în general, au o ordine în viata. Eu nu. Eu duc o viață dezordonată. Nu am un program fix de somn. Ma culc de multe ori dimineața și ma trezesc la prânz. Mai rar ma culc și ma trezesc la ore normale.
- Oamenii pun preț pe mâncare. Eu nu. Chiar dacă știu ca ma pot îmbolnăvi. Acest aspect se răsfrânge și asupra soțului.
- Oamenii se uita la TV, comentează, cresc ratingul unor emisiuni. Eu nu ma uit la TV, decât atunci când chiar nu am ce face.
- Oamenii se mai și întâlnesc. Eu sunt dependentă de internet. Încerc sa rezolv aproape totul pe internet.
- Fiecare om are un viciu. Eu nu mai sunt dependenta de nimic, ma pot abține și de la ciocolată.
- Femeile își cresc singure copiii, eu am ales sa-l dau mamei mele sa-l crească [update: de ambii băieți se ocupa mama mea]
- Oamenii au curaj. Eu nu. Aici nu vreau sa dezvolt mai mult, pentru ca nu sunt mândră de acest aspect.
- Oamenii sunt mulțumiți de ei înșiși. Eu nu. Eu sunt complexată de felul cum arăt și nu numai. Mereu am fost.

Ce fac eu și alții nu?

- Nu sunt ranchiunoasă și pot ierta aproape orice.
- Sunt civilizată, bine crescută și răbdătoare.
- Imi accept prietenii cu toate defectele lor, fără a le reproșa vreodată ceva.
- Nu cer nimic de la nimeni, cer totul de la mine.
- Accept să întind o mana de ajutor și celui care m-a refuzat când eu am avut nevoie
- Sunt încă extrem de naivă, ca în adolescență 
- Iubesc poezia, scriu versuri fără valoare artistică și plâng când îmi ascult melodiile preferate
- Nu fur, nu mint decât ca să mă apar, nu vreau să mă îmbogățesc pe spinarea altora
- Sunt corectă, sinceră și loială
- Nu sunt răzbunătoare si nu atac pe la spate
- Când sunt atacată, prefer să ma retrag în carapacea mea
- De cele mai multe ori, îmi ascund nemulțumirile
- Nu sunt cicălitoare, nu bârfesc, păstrez cu sfințenie secretele altora
- Toate dorințele mele ascunse rămân ascunse, nu sunt spuse nimănui și nu sunt scrise niciunde.
- Duc o viata paralelă, dincolo de ceea ce se vede, în lumea visului. Acolo îmi trăiesc destinele pe care le-am ocolit, drumurile pe care le-am evitat, acolo îmi rezolv problemele pe care nu le pot rezolva în viata reală și tot acolo ma întâlnesc cu anumite persoane. Tot acolo am curajul sa fac tot felul de nebunii despre care "aici" nici nu deschid gura. :)
- Cred în D-zeu și în legea compensației, sunt "axiomele" după care îmi trăiesc viata, mi-e frica de D-zeu și în tot ceea ce fac țin cont că roata se învârtește.

Dau mai departe leapșa către: Innu, Suflet frumos, Micutzu, Razvy si Djsmoc.

de ce-as mai vrea?

de ce-as mai vrea sa fiu din nou copil
extrem de curios si de agil?
la ce mi-ar ajuta sa astept cu nerabdare
sa cresc si eu si sa fiu un om mare?

de ce-as mai vrea sa fiu adolescenta
o zi sportiva, o zi cocheta
la ce mi-ar ajuta sa pot cu usurinta
sa trec de la indiferenta la dorinta?

de ce-as mai vrea sa fiu iar liceeana
azi doar indragostita, maine doar tocilara?
la ce mi-ar folosi atata desfatare
o zi sa rad in ploaie, o zi sa plang in soare?

de ce-as mai vrea sa fiu un pic mai mica
studenta amarata, cand moale sau cand stricta?
la ce mi-ar folosi sa invat pe zi o carte
si-a doua zi sa cant si sa dansez o noapte?

de ce-as mai vrea sa fiu din nou mireasa
azi sa fiu slaba, maine grasa?
si la ce bun sa tot privesc in urma
cand viata mea e-acum atat de buna?

un singur lucru as vrea sa se repete
sa pot sa am al doilea si al treilea bebe.

ah, cat de mult iubesc

ah, cât de mult iubesc poezia
cu versurile și cu rima ei
cu multiplele înțelesuri care le ascunde
și cu starea care mi-o da când o recit

ah, cât de mult iubesc și muzica
cu acordurile ei ca scâncetele unui copil
și cu vioara care se aude în spate
ca o umbra care te urmărește peste tot

și cât de mult iubesc marea
cu valurile ei odihnitoare
și cu spuma moale și alba
ca o înghețata de vanilie

și cât de mult iubesc noaptea
atunci când e de nepătruns
când face sa strălucească luna
ca o minge de foc în bezna

și cât de mult iubesc nisipul fierbinte
pe care când pășesc desculță
îmi înfige colțurile de scoica sparta
fix în suflet

și cât de mult iubesc nemărginirea albastra
din care răsare o lumina roșie
exact în valurile negre ale marii
pe acordurile unei melodii
puse pe versurile
unui poet celebru...

de ziua mea

chiar daca oficial de ieri nu mai pot spune am douzeci si ceva de ani, ieri a fost o zi speciala pentru mine. nu am avut artificii, nu am suflat in lumanari, nu am avut o petrecere cu zeci de invitati, icre negre si preparate culinare exotice. nu am fost imbracata in rochie de seara de zeci de mii de euro. nu am primit cadou de la sotul meu o masina luxoasa, o excursie in spatiu sau o insula. cu toate astea, a fost o zi minunata pentru ca:
- nu ma simt deloc batrana. parca as avea 15 ani.
- am petrecut toata ziua alaturi de familie.
- am fost vizitata de cativa prieteni si am mancat un tort delicios de ciocolata facut de soacra mea.
- am vorbit, am ras, am barfit, am stat comod pe canapea fara sa fiu stresata ca mi se sifoneza rochia de seara sau ca am o pozitie necuviincioasa, ca mi s-a stricat coafura sau mi-a curs rimelul.

A fost o zi minunata pentru ca m-am trezit tarziu si m-a intampinat fiul meu care mi-a dat un pupic. Cel mai dulce pupic din viata mea. :)

Va doresc si voua sa traiti in fiecare zi ce am trait eu ieri, de ziua mea.

Ce găseşti în geanta unei femei

De multe ori m-am decis să-mi fac curăţenie în geantă. De fiecare dată m-am răzgândit imediat ce am desfăcut fermoarul.
Se zice că nu-i frumos să umbli în geanta unei femei. Pentru că aşa cum este la ea în geantă, este şi în viaţa ei. Este adevărat?
Iată ce poţi găsi la mine-n geantă:

* pentru înfrumuseţare:
- ruj (diverse forme şi culori, rezistent la transfer, gloss, transparent, strugurel, etc), rimel (rezistent la apă, de volum, de lungit genele), creioane de buze (asortate pentru diferitele rujuri), dermatograf negru
- forfecuţă de unghii, forfecuţă cuticule
- şerveţele demachiante
- câteodată ojă şi acetonă
- oglindă (obligatoriu cu farduri încorporate)
- elastice de păr, diverse culori
- clamă păr transparentă (să meargă cu orice îmbrăcăminte)
- 1-2 pensete (una mai proastă, una mai bună)

* pentru activitatiile mele "intelectuale" şi nu numai
- ruletă 5 m
- aparat foto
- creioane, pixuri (niciodată nu le găsesc prin geantă când le caut, tot timpul împrumut)
- capsator
- câteodată perforator
- port-vizit
- multe cărţi de vizită, nici nu mai ştiu ale cui
- agendă (de multe ori o uit acasă)
- ciorne cu schiţe, măsurători, etc (rezultatul muncii mele când uit să-mi iau agendă)
- memo-stickul

* pentru igienă
- şerveţele intime
- deodorant solid
- parfum, spray, parfum, parfum, parfum (diverse mărimi şi arome)
- cremă de gălbenele (am coatele iritate de la statul la calculator)
- ... cu aripioare (normal şi de zi)

* pentru contabilitatea firmei
- facturi de plătit
- facturi plătite, pe care nu le-am dat la timp contabilei
- bonuri de benzină
- bonuri de taxi
- facturi de cumpărături
- digipass-ul
- hârtiuţe pe care am trecut ce trebuie să fac

* pentru vicii
- brichetă (n-o găsesc când o caut, dar sigur am. Imi amintesc când am pus-o)
- ţigări nu ţin în geantă, pentru că dăunează grav sănătăţii

* pentru pisici
- carneţele de sănătate (nu le-am mai scos de când am fost cu ele la doctor)

* obiecte indispensabile
- ochelari de soare (1, 2 sau 3 perechi)
- cheile (dublurile, pe celelalte le-am pierdut)
- portofel de mărunţiş
- cardul (e tot timpul gol, nu ştiu de ce-l mai ţin)
- buletin, permis
- încărcătoare telefoane
- telefoanele (n-am decât 2)
- gumă de mestecat
- portofelul (şi el burduşit bine cu de toate)

* ocazional
- periuţa, pasta de dinţi, bikini, un sutien (pentru când merg la vâlcea)
- carneţelul lui bogdan când merg cu el la controlul periodic

* ce nu folosesc, dar le am în geantă, preventiv:
- ceară de păr
- bijuterii
- un ceas fără baterie (este şi în poza de pe blog, atunci mergea)
- nişte baterii de la fostul aparat foto (cred că sunt consumate, dar le ţin ca să le verific cândva)

Încă mai încap şi alte noi obiecte la mine-n geantă. Niciodată nu-i suficient. Pe lângă geantă mai port după mine o pungă în care îmi plimb proiectele pe care trebuie să le fac, de acasă la birou şi invers. Ca la ţară.

dansator desavarsit la 1 an si 2 luni

accident in lant

Micutzu m-a inspirat. Deschid un capitol, intitulat "șoferița". Ca să vedeți și voi, cum i-am spus și lui, cine va încurcă cu adevărat în trafic. :)


Clienții mei sunt oameni care-și construiesc case. De regulă, în câmp, departe de civilizație. Într-o zi trebuia să merg la un client, ca să măsor ceva. Fusesem de mai multe ori pe câmpul cu pricină dar, pentru că stau foarte prost la capitolul orientare, l-am rugat să mă aștepte undeva pe traseu. Am traversat cu viteză traseul până la punctul de întâlnire, care era undeva la capătul orașului. La capătul asfaltului. Unde se termină asfaltul, se termină și pământul. În stânga aveam o fermă de animale. În față continuarea drumului pe o cale nebătuta, plină de gropi, bolovani și câini. În dreapta câmp, neatins de oameni. M-am așezat cuminte pe marginea drumului, în partea stânga (pe dreaptă era un mare șanț, nu puteam opri acolo) mi-am dat muzică mai tare și am așteptat cuminte apariția clientului. Din spate nu venea nimeni. Probabil nu trecea nimeni niciodată pe acolo. La un moment dat, după ceva timp de liniște mormântala, din fața mea, de pe drumul acela neumblat de nimeni apar două mașini. Oho, 2 deodată. M-am mirat. Sunt în echipă, am gândit. Nu aveau ce să caute pe acolo. O dacie papuc, condusă de un tinerel urmată de o dacie berlină. Papucul a frânat un pic în față mea. Berlina a oprit și ea în spatele lui. Tinerelul mă fixează imediat. Avea niște ochi alabstri. Se uită fix în ochelarii mei de soare. Eu ascultăm muzică tare, cu capul un pic lăsat că să nu vadă că mă uit la el. El, șmecher, da un pic în spate, fixându-mă în continuare cu privirea. Nu știu ce voia să-mi demonstreze, dar avea o atitudine de mare cuceritor. Un pic, încă un pic și pooocccc, lovește berlina. Îl văd că se da disperat jos. Din berlină coboară doi indivizi și încep să se certe. Din gesticulările lor îmi dau seama că tinerelul le-a avariat mașina. Se ceartă, se uită la mașini, se enervează. Se învârtesc în jurul lor, se împing unii pe alții. La un moment dat se opresc toți 3 și se uită la mine. Încep să-mi facă semne cu mâinile lor. Dau muzica mai încet. Pornesc motorul. Mă uit întrebătoare la toți 3. Ce au cu mine? Eu sunt staționată pe marginea drumului. Tipul începe să le explice ceva, arătând mereu spre mine. Șoferul berlinei lovește cu piciorul mașina tinerelului cu ochii albaștri. Cred că e timpul să mă car, îmi spun. Dau în spate, apoi un pic în față. Mă trag frumos mai pe marginea drumului și îi depășesc cu nonsalanță, pe contrasens. Toți trei se uită cu ură la mine. Apoi se urcă în mașini și pleacă și ei. Am înțeles din gesturile lor că șoferul papucului a avut senzația că nu are loc să treacă pe lângă mine. A dat în spate ca să ia manevră mai larg, să mă ocolească. Au plecat. Am scăpat. A venit clientul. I-am povestit ce-am pățit. Asta s-a enervat.

- Cine era mă prostu ăla?
- Nu știu, de unde să știu eu?
- Ce număr avea? Cum arată tipul?
- Nu știu, dar de ce?
- Păi vreau să-l bat.
- Ha ha! Nu mai puteam de râs. Dar de ce vrei să-l bați? Ce ai cu el?

- Așa vreau eu. Că e prost!

Conduceam încet în spatele clientului, spre casa lui, în câmpul nemărginit. Mă gândeam la accidentul pe care-l provocasem. Nu a fost singurul. Au mai fost și altele. Dar celelalte vor face subiectul altor episoade din acest capitol.

lumea mea

ieri citeam blogurile unor prietene din blogroll. n-am mai scris demult, dar nu pentru ca n-as mai fi avut ce povesti, ci pentru ca am fost un pic ocupata. prefer sa spun ca n-am avut timp... dar de fapt...

revelatia am avut-o la blogurile jamilei si inuuendei. amandoua au tot timpul ceva interesant de spus (nici pe voi, ceilalti din blogroll nu va exclud). se implica, sustin proiecte sociale, isi deschid sufletul, critica aspectele sociale si implicatiile acesteia in vietile personale... chiar daca au articole pline de optimist si zambete, ma intristeaza. ma intristeaza, pentru ca imi deschid ochii si-mi vad realitatea mea.

mi-a zis mie cineva mai demult ca sunt nesimtit de nepasatoare. :(

n-am votat. nici macar nu stiu cine a candidat. habar n-am, va jur, cine candideaza la primaria capitalei. nici la sector. nu ma mandresc cu asta. dimpotriva. imi dau seama ca sunt din alta lume si ca putin imi pasa de ceilalti. innu, ma revolt si eu cateodata. mi-e greu sa accept ca sunt oameni care n-au dupa ce bea apa, copii abandonati, copii cu boli incurabile la care nu se uita nimeni, batrani carora li s-au furat casele si pamanturile sau ultimii 50 lei din pensie. toate astea imi fac rau. poate asta e si motivul pentru care nu ma mai uit la televizor, nu ascult radio decat cat tine melodia, schimb postul la stiri... refuz sa iau contact cu realitatea :(
blogul mi-a dat o libertate la care nu speram. libertatea de a ma exprima, de a ma revolta, de a ma implica, de a striga si de a fi auzita. dar eu...

eu refuz sa ma implic. eu refuz sa ma revolt, asa cum face toata lumea normala. refuz sa accept ca asta e lumea in care traiesc si mai ales refuz faptul ca si eu pot face ceva ca ea sa se schimbe. stiu, schimbarea vine din interior. dar eu refuz sa ma schimb. de ce?

am avut o functie de conducere intr-o institutie publica. o functie prin care as fi putut sa schimb ceva, sa ma implic. as fi putut sa pun capat furaciunilor si nedreptatilor (la scara mica, evident). stiti ce-am facut? mi-am dat demisia dupa trei luni. mi-a fost frica pentru familia mea, pentru ca locuiesc printre "ei". pentru ca m-au amenintat. si eu, o lasa, am cedat ... si m-am inchis in lumea mea, "nepasator si rece"...

si daca plang? si daca doar plang? nu schimb nimic :(