joi, 8 septembrie 2011

O dramă



Paşii tăi au lăsat urme adânci în zăpada strălucitoare
Încerc să păşesc pe ei, fără a le depăşi conturul
Iar acolo unde zăpada s-a topit adulmec zările
Şi-i caut năucită spre a-i urma întocmai

Vorbele tale au rămas încrustate pe foile îngălbenite
Caut să le desluşesc din hieroglifele în care s-au transformat
Şi acolo unde cerneala s-a întinat îmi întind simţurile privirii
Şi din dicţionarele universale scot explicaţii ironice

Gesturile tale au rămas proiectate pe papirusul sufletului meu
Încerc să le retrăiesc în fiecare clipă în care mă zbat să supravieţuiesc
Iar acolo unde memoria îmbătrânită a erodat simţurile nemuritoare
Caut să umplu lacunele cu bucurii simple primite din frumuseţea naturii

Alerg desculţă pe străzile pe care le-am străbătut împreună
Ascult hipnotizată cântările ce le-am dansat împreună
Reproduc pe pânză atingerile nopţilor de iubiri pătimaşe
Refac din imagini sepia toată istoria într-un film mut: o dramă!



Sursa foto: http://cartileluiasimov.blogspot.com/

miercuri, 7 septembrie 2011

Contrapartidă



"Noi bărbaţii suntem persoane simple! Voi complicatelor..ne faceţi să fim foarte slabi!" De la C. citire.

În contrapartidă, eu completez:
Dacă noi vă facem pe voi să fiţi slabi, voi - bărbaţilor ne "ajutaţi" să devenim puternice!

vineri, 2 septembrie 2011

Spirit de observaţie

De regulă când sunt la volan observ puţine lucruri, obiecte, peisaje pe lângă care trec. Asta din cauza faptului că sunt foarte atentă la trafic şi încerc să nu ating pietonii demenţi care traversează în fugă prin locuri nepermise, încerc să nu intru în toate gropile pe care le întâlnesc, încerc să nu opresc fix lângă un spălător de parbrize, încerc să rămân calmă... De aceea sunt foarte concentrată şi-mi ţin privirea fixată pe un punct imaginar, ca la piruete, ca să nu ameţesc.

În această seară, întorcăndu-mă de la cârciuma în care am fost cu soţul meu, în dreptul Halei Traian am făcut o constatare bizară şi neînţeleasă pentru el:

- Ia uite ce frumoasă este Hala Traian, seamănă cu Gara Atocha din Madrid.

- Ha,ha, la fel cum seamănă Barcelona cu Bucureştiul.

Şi el nu este arhitect. :)))




Chiar nu vedeţi nicio asemănare?

marți, 30 august 2011

Fantoma


Să mă pierd în mulţimea de oameni grăbiţi
să-mi ascund paşii pe după siluetele abstracte
să-mi confunzi chipul cu feţele actorilor de mim
şi să mi se topească ochii în imaginile încălecate

Iar tu să mă cauţi disperat ca printre fantome
să crezi că mi-ai atins umărul, dar eu să mă evapor
să crezi că m-ai prins de o şuviţă de păr
şi eu să mă scurg printre degetele tale ca apa

să ţi se pară că m-ai zărit pe un colţ de umbră
dar să nu fie decât o rază incoloră căzută din nori
să alergi după mine şi să crezi că mă vei prinde
dar să aluneci la fiecare pas şi să n-ai echilibru

şi eu în final să obosesc şi să îngenunchez
ca să te aştept să-ţi tragi sufletul
să mă transform în văzută din nevăzută
şi să te las să mă prinzi şi să mă cuprinzi!

luni, 29 august 2011

Cum aş putea?



Cum aş putea să-ţi cer
să mă înveţi ce-nseamnă aşteptarea
când eu m-am stins la fiecare
rază de lumină
care mi-a văzut chipul
visând la tine?

Cum aş putea să-ţi cer
să-mi arăţi ce-nseamnă toleranţa
când eu nu pot decât
să mă revolt incontrolabil
de fiecare data când spui "nu"?

Cum aş putea să-ţi cer
să-mi arăţi ce este nemurirea
când eu ştiu doar
să mor în fiecare clipă
în care eşti departe?

Cum aş putea să-ţi mai cer ceva
Când tu dai totul, atât cât poţi,
iar eu nu ştiu a primi?


Părul lupului

Din copilărie am visat să fiu blondă cu ochii albaştri. Îmi amintesc că aveam doar 10 ani când mi-am spus: când voi fi mare o să fiu blondă, cu părul lung şi dacă se va inventa ceva o să-mi transform culoarea ochilor în albastru. Acum se pare că am ajuns în sfârşit mare...



Dar nu vă speriaţi. Sunt tot eu, aceeaşi! Mi-am schimbat doar părul, nu şi năravul!


duminică, 28 august 2011

Mai lasă-mă


Mai lasă-mă o clipă...
Ca să-ţi pot prinde în palme
Adierea surâsului.
Mai lasă-mă să mă alint
Cu atingerea privirii tale.

Mai lasă-mă un minut
Să mă afund în frumuseţea
Ce-ţi radiază pe chipul
Ce cu atâta candoare-l expui

Mai lasă-mă o oră să mă îmbat
Cu şoaptele pierdute
Printre preţioasele gânduri
Şi printre nepreţuitele vise

Mai lasă-mă o zi să-ţi ascult
Murmurul paşilor leneşi
Ce-şi poartă ritmul cadenţat
Pe cărări atât de luminoase

Mai lasă-mă un an să-ţi privesc
Zbaterile dureroase şi neînţelese
Apoi lasă-mă să ţi le alin
Pentru tot restul vieţii

Mai lasă-mă lângă sufletul tău
Ca să pot avea grijă de el
Ca să pot să ţi-l pătrund
În cele mai îndepărtate lagune

Lasă-mă să te doresc
Lasă-mă să te ador
Să te împresor şi să te cuprind
Dar acum...lasă-mă doar să te am!


vineri, 26 august 2011

Pasiunea bestiei


Când te caut mă transform
în ochii celei mai primejdioase
păsări răpitoare
şi răzbat întunericul cel mai adânc
şi te găsesc...

Când te găsesc mă transform
în colţii celui mai rău
animal carnivor
şi-ţi pătrund carnea
cu dinţii ascuţiţi ai dorinţei

Când te doresc mă transform
în pântecul celei mai înfometate
reptile
şi te devorez
până la ultima suflare

când te iubesc mă transform
în braţele celei mai suave zâne
şi-ţi îmbrăţişez sufletul
până ce se amestecă cu al meu
şi devin unul singur.




joi, 25 august 2011

Unde să mai caut vindecarea ?



Sunt bolnavă azi, ca şi ieri, ca şi mâine
Şi caut alinarea acolo unde n-o pot găsi
Doar pentru că tu mi-ai spus, aproape că mi-ai promis
că timpul mă va vindeca...

Am alergat îngenucheată după tine
Până ce pieptul mi-a căzut pe pământul
Plin de colţuri împietrite şi de rădăcini uscate,
Genunchii mi-au sângerat, pielea s-a rupt...
Şi atunci pământul s-a înduplecat de mine
Şi m-a implorat să mă ridic
Pentru că el nu mă poate ajuta să-mi vindece durerea

Am zburat către tine, ameţitor de repede
Până ce pieptul meu a fost fulgerat
Şi a fost lovit de ploaia cu gheaţă
Pe care norii din jurul tău o aruncau către mine
Dar m-am împotrivit lor şi i-am împins
Până ce muşchii au cedat şi m-am scurs odată cu picăturile reci
Atunci vântul m-a implorat să plec pentru că el nu mă poate vindeca

Am intrat în marea nesfârşită, amară şi sărată
Şi m-am luptat cu valurile ca să ajung la zarea pe care pluteai
Dar ea şi-a trimis furtuna, peştii răpitori şi meduzele veninoase
Şi după ce m-a otrăvit şi m-a spintecat şi m-a înecat
m-a învelit în alge moi, verzi şi pline de viaţă
şi m-a legănat cântându-mi cel mai suav poem
dar mi-a mărturisit că nu mă poate vindeca

Apoi te-am urmărit până la cel mai îndepărtat foc :
Focul de nestins al soarelui şi m-am aruncat în el
El mi-a trimis raze orbitoare şi explozii extraordinare
Dar m-am împotrivit lor până ce pielea mi-a crăpat arzândă
Atunci soarelui i s-a făcut milă de mine, m-a mângâiat
Apoi mi-a chemat luna cea rece ca să-mi bandajeze rănile de foc
dar sufletul, cerându-şi iertare, mi-a spus că nu mi-l poate raface

Unde aş mai putea găsi alinarea ? Cum m-aş mai putea vindeca ?
Atunci mi-am amintit de singurul lucru pe care mi l-ai spus :
Ca timpul vindecă !
Şi m-am luat după tine, te-am urmărit în toate timpurile,
Te-am căutat în toate vieţile tale până ce te-am găsit aici
În viaţa aceasta!

Dar nemilosul timp, singurul element nemilos din tot universul
Nu m-a lăsat să lupt pentru tine, nu m-a lăsat să-ţi arăt iubirea mea
Plângând cu umilinţă l-am rugat să mă ducă la tine, ori să mă vindece de tine
Dar el – nemernicul - doar m-a biciuit cu secundele lui, cu orele lui
Şi cu toate unităţile lui de măsură inventate de fizicieni geniali
Mi-a arătat că-mi merit suferinţa şi că, de fiecare data când el va trece
Rănile mele se vor adânci, nu se vor vindeca:
- Eu nu vindec, eu nu te pot face să uiţi, eu doar te oblig să accepţi !

miercuri, 24 august 2011

Irish-coffe largă!



În deltă, la barul hotelului eu cu vânzătoarea:

- Bună ziua, aveţi frapee?
- Ah, nu, nu avem decât cafea normala, espresso adică.
- Bine, daţi-mi un espresso lung, vă rog!

Patroana ne-a auzit conversaţia şi a intervenit:

- Avem irish-cofee! Îi zice şi tipei de la bar: avem şi irish-cofee!

- Bun, vreau un irish. Mi-am dat seama că tipa de la bar nu ştie cum se prepară şi am rugat-o pe şefa ei să-i explice. Între timp însă, doamna a fost rapidă şi m-a şi servit.

- Irish-cofee largă!

Am plătit, mi-am luat cafeaua şi am ieşit. Vă închipuiţi că am râs afară, încă mai râd şi acum de fiecare dată când beau o cafea. Primisem un espresso lung, ceea ce-mi dorisem, până la urmă.

Ascultati si aceasta melodie:

http://www.trilulilu.ro/tureannadia/85c548613e48af