joi, 25 august 2011

Unde să mai caut vindecarea ?



Sunt bolnavă azi, ca şi ieri, ca şi mâine
Şi caut alinarea acolo unde n-o pot găsi
Doar pentru că tu mi-ai spus, aproape că mi-ai promis
că timpul mă va vindeca...

Am alergat îngenucheată după tine
Până ce pieptul mi-a căzut pe pământul
Plin de colţuri împietrite şi de rădăcini uscate,
Genunchii mi-au sângerat, pielea s-a rupt...
Şi atunci pământul s-a înduplecat de mine
Şi m-a implorat să mă ridic
Pentru că el nu mă poate ajuta să-mi vindece durerea

Am zburat către tine, ameţitor de repede
Până ce pieptul meu a fost fulgerat
Şi a fost lovit de ploaia cu gheaţă
Pe care norii din jurul tău o aruncau către mine
Dar m-am împotrivit lor şi i-am împins
Până ce muşchii au cedat şi m-am scurs odată cu picăturile reci
Atunci vântul m-a implorat să plec pentru că el nu mă poate vindeca

Am intrat în marea nesfârşită, amară şi sărată
Şi m-am luptat cu valurile ca să ajung la zarea pe care pluteai
Dar ea şi-a trimis furtuna, peştii răpitori şi meduzele veninoase
Şi după ce m-a otrăvit şi m-a spintecat şi m-a înecat
m-a învelit în alge moi, verzi şi pline de viaţă
şi m-a legănat cântându-mi cel mai suav poem
dar mi-a mărturisit că nu mă poate vindeca

Apoi te-am urmărit până la cel mai îndepărtat foc :
Focul de nestins al soarelui şi m-am aruncat în el
El mi-a trimis raze orbitoare şi explozii extraordinare
Dar m-am împotrivit lor până ce pielea mi-a crăpat arzândă
Atunci soarelui i s-a făcut milă de mine, m-a mângâiat
Apoi mi-a chemat luna cea rece ca să-mi bandajeze rănile de foc
dar sufletul, cerându-şi iertare, mi-a spus că nu mi-l poate raface

Unde aş mai putea găsi alinarea ? Cum m-aş mai putea vindeca ?
Atunci mi-am amintit de singurul lucru pe care mi l-ai spus :
Ca timpul vindecă !
Şi m-am luat după tine, te-am urmărit în toate timpurile,
Te-am căutat în toate vieţile tale până ce te-am găsit aici
În viaţa aceasta!

Dar nemilosul timp, singurul element nemilos din tot universul
Nu m-a lăsat să lupt pentru tine, nu m-a lăsat să-ţi arăt iubirea mea
Plângând cu umilinţă l-am rugat să mă ducă la tine, ori să mă vindece de tine
Dar el – nemernicul - doar m-a biciuit cu secundele lui, cu orele lui
Şi cu toate unităţile lui de măsură inventate de fizicieni geniali
Mi-a arătat că-mi merit suferinţa şi că, de fiecare data când el va trece
Rănile mele se vor adânci, nu se vor vindeca:
- Eu nu vindec, eu nu te pot face să uiţi, eu doar te oblig să accepţi !

6 comentarii:

  1. Uite, m-a asteptam sa gasesc ceva trist, nu e trist, e o lectie de viata pentru cei la inceput de viata si o revelatie pentru cei mai "copti". Finalul extrem de adevarat, din pacate, iar concluzia este ca se poate pur si simplu sa nu mai gasim solutii la problemele inimii ...

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Pai si cand nu mai gasim solutii, nu e trist?

    RăspundețiȘtergere
  3. E trist, dar cum spui si tu la final, acceptam!

    PS: Unii nu accepta, lupta mai departe :)

    RăspundețiȘtergere
  4. He, he, la asta nu m-am gandit. Am gandit ca resemnarea este singura optiune corecta. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Corecta fata de cei din jur, asa este. Si cum majoritatea suntem oameni corecti, crescuti frumos de parintii nostrii, ne resemnam. Una peste alta, mie mi-a dat de gandit, ca de altfel si alte postari ale tale ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. :) Multumesc ca-mi citesti postarile! Faptul ca te pun si pe ganduri, asta nu stiu daca trebuie sa ma bucure sau nu. Ia-le ca pe niste simple articole...

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!