Responsabilitate dincolo de viata si de moarte

Suntem responsabili pentru oamenii care intra in viata noastra si pe care-i facem sa ne iubeasca, noi iubindu-i la randul nostru. Suntem raspunzatori fata de ei pentru pastrarea legaturii sufletesti si dupa ce ei nu mai sunt aici. Gestionand energia iubirii cum trebuie, cei ce ne iubesc devin ingerii nostri pazitori dupa ce parasesc lumea aceasta.
Iubirea naste legaturi nemuritoare.

Metamorfoza luminii

"Un cer s-a sprijin pe aripa mea

Și am cucerit zarea."

Spuse pasărea 

Și zbură fericită până se ne-mai-văzu

"O stea a căzut pe valul meu 

Și m-am transformat în spumă strălucitoare 

Și în adâncuri infinite."

Spuse marea

Și se contopi cu cerul 

"Un soare s-a legănat pe un puf de-al meu 

Și am simțit senzația de atingere"

Spuse păpădia 

Și se împrăștie cântând în nori 

"Sufletul tău s-a izbit de sufletul meu 

Și m-am transformat în iubire"

Spuseși tu, iubitule

Și te transfigurași în milioane de particule 

De lumină.

Mi-e dor

Mi-e dor, iubitule, de noi 

De noi îmbrățișați

Ori de noi certați 

De noi râzând doar din prosteli

De noi vorbind chiar întristați 

Mi-e dor de noi când când ne contraziceam

De noi îngenuncheați de greutăți 

De noi iubindu-ne să ne-mpăcăm

De noi zâmbind înaripați

Mi-e dor de tot ce-a fost frumos

De tot ce a fost greu 

Pentru ca noi ne-am împăcat mereu 

Mereu ne-am înțeles și ne-am iertat 

Mi-e dor ca te-am rugat sa stai pana la bătrâneți 

Mi-e tare dor căci tu 

Spre eternități

Luminos și tăcut ai plecat...

Lansare vol. 7 - Alt regat

Răzvan a fost în viața noastră o perioada scurta. Pentru mine personal, deși s-a consumat fulgerător, povestea noastră de iubire a fost extrem de intensa, profunda și frumoasa. Cine ne-a cunoscut împreuna, știe, a văzut, a simțit. Noi noi am vibrat împreuna, ne-am completat reciproc, ne-am înțeles dramele și greutățile cu care veneam din urma și cel mai important, am învățat unul de la celălalt. Am crescut împreuna ca Făt-Frumos, într-o jumătate de an cât alții în 10 ani. De aceea nu pot spune “am fost 6 luni împreuna”, noi doi am fost împreuna o veșnicie, probabil chiar 9 vieți.

Lalele negre sunt ultimele flori pe care mi le-a dăruit, cu dragoste și bucuria obișnuita cu care-mi daruia flori. Am ales sa pictez pentru coperta o lalea neagră.

Prietena mea, #CrinaMatei, cea care ne-a delectat la fiecare lansare cu talentul ei, l-a cunoscut pe Răzvan, iar el a plăcut-o foarte mult. Ma bucur nespus sa ne fie și la acest eveniment alături.

Editura Vremea, prin dir. Silvia Colfescu a fost de acord sa se ocupe și de acest volum, mai sărac in poezii decât în alți ani (iubirea nu mi-a dat mult timp sa scriu 😋).

Răzvan va rămâne veșnic în sufletele noastre, iar aceasta carte “Alt regat” îi este dedicată. ❤️🌹

Vă aștept pe data de 3 iunie 2018, ora 17.00 la lansarea cărții.

Ce-a mai ramas?

A mai trecut un timp
a mai trecut o viață
nimic din ce-a fost magic
n-a mai ajuns în față

privesc în rânduri mute
figuri nevinovate
întreb ce mai rămâne
din multe vieți restante

o lacrimă se scurge
încet, spre nemurire
și trage după sine
un vis și o rugăciune

ce-a mai rămas din toate
ce-a mai rămas din voi
și încotro va duceți
ai cui rămânem noi?

Alt regat - volumul 7

Probabil ca fiecare dintre cei care l-am cunoscut pe Razvan si-a invatat o lectie din moartea lui.
Va astept la lansarea volumului "Alt regat" dedicat si scris pentru Razvan. Niciodata, iubitul meu, nu-ti voi uita atingerea, grija, devotamentul, puterea ta de sacrificiu si de munca, mirosul, sarutul si iubirea. Esti eroul meu!

Prolog

Dalia este cea mai uimitoare, cea mai spectaculoasa, mai inconstienta, mai tandră, mai spontana, mai imprevizibila și mai frumoasa ființa. Ea este mama mea. Ea m-a crescut ca pe fratele ei de la 16 ani și niciodată nu voi fi putea fi mai îndrăgostit mai mult de o alta femeie.
Mama a rămas însărcinată cu mine la vârsta de 15 ani, in urma unui viol, dar niciodată nu am simțit vreo urma de ura ori trauma revărsate asupra mea. Haha, mama Daliei și bunica mea spunea ca atunci când a rămas însărcinată, mama încă îmbraca păpuși cu haine confecționate de ea și ca eu am fost o prelungire fireasca a acestei pasiuni a ei. Si acum, la adolescenta, simt in grija si afectiunea ei pentru mine tot timpul un soi de joaca, tot timpul e ceva amuzant ori incitant in orice gest pe care mi-l oferă. De pilda și acum, înainte sa ies pe usa se uita la Șosetele mele negre și Imi spune ca mi s-ar fi potrivit cele verzi cu ursuleți roz pe care mi le-a luat cadou de craciun și pe care nu le-am purtat niciodată. Eu ma încrunt și ea rade și nu pot sa nu văd in zâmbetul ei decât șăgălnicia unei puștoaice de 16 ani.
Pe mine și pe Dalia, ne-a crescut bunica, mama Ana, Haha cum o striga mama, adica tot mama, in japoneza, in spiritul și educația japoneze. Nu am fost niciodată in Japonia, nici Dalia nu a fost, deși știu ca ea visa de mică sa ajunga acolo. Toată viața s-a pregatit pentru aceasta excursie. A învățat reverențe, comportament, limba și mersul. Eu o alint “micuța mea japoneza” când o simt iritată, când isi micșorează ochii și își țuguie buzele. O iau de obraji, ii prind parul negru in doua cozi laterale, o sărut pe vârful nasului și o tachinez:
- micuța mea japoneza, ce măgar te-a mai supărat de ești așa nervoasa?
Am 16 ani, ea are 32 și nu are încă un iubit. Își pierde timpul cu un individ din Franța. Joaca toată ziua go cu el și Imi spune ca intr-o zi se vor întâlni și vor fugi in Japonia amândoi. Și acolo vor juca go pana la epuizare.
- Dalia, ai 32 de ani degeaba. Găsește-ți un iubit aici. Ai și tu o vârsta. Poate e momentul sa-ți întemeiezi și tu o familie, sa faci un copil, doi.
Mama Ana ne aude din Bucătărie și bodogane și ea:
- las-o in pace, a rămas cu mintea tot de 15 ani. Crede ea ca mai apare printul pe un cal alb. Nu exista prinți pletoși și cai inaripati, fetițo.
- Exista, haha, A apărut deja. Trebuie doar sa ne întâlnim.
- Visezi la cai verzi pe pereți, iubita mea. Și fii-tu e mai matur decât tine...
Așa ne trec zilele, tachinand-o pe Dalia. O iubim mult. In fiecare zi din viața mea, descopăr in ea ceva nou, ceva uimitor, ceva spectaculos. Fiecare zi este surprinzătoare și acest lucru Imi umple sufletul de fericirea de a avea o așa mama și prietena.

Îți port camasa

Îți  port cămașa
Încă păstrează-n ea parfumul tău
E atât de fina
Atât de proaspăta
Așa cum era pielea ta
Lipita de mine

Miroase prea bine
Miroase a tine
Păstrează in fibre
Sufletul tău
De-aceea te port pe mine și-n mine
Iubitule, mi-e prea greu...

Du-te acolo unde-ai ales sa te duci
Dar lasa-mi mirosul tău dulce
Impregnat in tot ce-ai atins
Atunci când eram împreuna

Şase luni de iubire

Când vezi un om fericit nu te întrebi dacă este chiar aşa şi dincolo de masca afişată. Aproape că-l invidiezi. "Ce bine ii merge!" îţi spui şi zâmbeşti amar, ştiind că şi tu ai putea fi fericit. Simţind că şi tu ai toate ingredientele din care să-ţi prepari o "fericire". Dar fericirea ta este departe. De ce?

 

Pentru că fericirea ta nu stă ascunsă în traiul îndestulător, în poziţia socială, în numărul mare de prieteni, în admiraţia şi aprecierea celor din jur. Fericirea ta e ferecată în sufletul tău pierdut. Fericirea ta a rămas blocată în iubirile pierdute, fiecare iubire pierdută trăgând o nouă uşă după ea, încuiind un alt lacăt, blocând un alt coridor. Fericirea ta s-a topit firesc, puţin câte puţin, la fiecare iubire ucisă de destin. Numai iubirea o poate scoate din închisoarea în care s-a afundat, numai iubirea ii poate reda suflul.

 

Fericirea ta renaşte când iubeşti?

 

Sunt câteva simptome care-ţi anunţă iubirea. Primul este grija. Când începi să te îngrijorezi, începi să iubeşti, începi să descui lăcăţele, să deschizi uşiţe, atât de grele, atât de apăsătoare. Apoi apar, rând pe rând curiozitatea, dorinţa, atingerea, visul, speranţa. Urmează năzuinţa, urmează dorul. Apoi dorul incontrolabil. Începe fiorul, înfrigurarea, tremuratul, transpiraţia, spasmul...Apoi apare devotamentul, sacrificiul, împlinirea ta proprie prin împlinirile persoanei iubite. În final: IUBIREA, ultimul lăcăţel spart, ultima uşă deschisă. Şi în încăperea aceea până acum întunecată, va intra lumina şi-ti vei găsi fericirea. Acolo este sufletul tau îmbrăţişându-şi sufletul iubit.

 

Fericire înseamnă iubire, iar iubire înseamnă regăsire, regăsirea ta. Când iubeşti e ca şi cum te-ai privi în oglinda, ca şi cum ai respira şi ai simţi cu alt trup, ca şi cum ai primi o nouă viaţă. Când iubeşti, doar atunci traieşti, prin iubire, pentru iubire, în iubire. Tot ceea ce este dincolo de iubire înseamnă doar mulţumire şi supravieţuire, fără profunzimi, fără inefabil.

Iubitule, au trecut nouă vieți! Nouă vieţi de căutări, de aşteptări, de vise, speranţe, deziluzii. Nouă vieți de iubiri eșuate, întâlniri nefaste, de lecții învățate ori ratate. Aceasta a fost viaţa în care ne-am reîntâlnit şi ne-am regăsit. Am învățat amândoi că timpul nu se mai măsoară în ore, zile ori ani, ci în intensitatea cu care îl consumi. Că 6 luni pot dura cât o viaţă, ori că poți trăi o viaţă întreagă degeaba, dacă o trăieşti fără emoţie. Am învăţat amândoi ca în doi poţi face pământul să se învârtească invers. Că o îmbrățișare prelungă, în linişte face cât 100 de nopți de amor, ori că o singură mângâiere poate înlocui zeci de cuvinte motivaționale. Am învățat amândoi că iubire nu înseamnă nimic pământesc, nici slujbe, nici prieteni, nici funcții, nici activități. Iubirea înseamnă acea contopire a sufletelor, aceeași simțire, aceleași instincte şi premoniții, aceeași cale. Înseamnă mai mult decât poți explica prin cuvinte. Am învățat amândoi ca iubire înseamnă îndumnezeire prin regăsire.

Iubirea mea si iubirea ta  au trecut dincolo de hotarele acestei lumi și am convingerea ca vor dăinui pana la capatul universului. Iubirea aceasta ne-a legat pentru veșnicie.


În memoria iubitului meu Răzvan Gabriel

De ce?

De ce-mi ploua ochii, iubite 

Când cerul a-atât de senin

De ce orizontul albastru 

Imi pare-ntinat cu venin? 

De ce palmele-mi tremur

Pe floarea ce doarme-ofilita 

De ce nu ești langa mine acum

Sa-mi Cânți 

In timp ce in brațele-ți devin liniștita? 

De ce tuna atât de năpraznic

Când soarele încă zâmbește pe cer

De ce dragul meu plecata-i

Când eu începusem sa sper?