Şase luni de iubire

Când vezi un om fericit nu te întrebi dacă este chiar aşa şi dincolo de masca afişată. Aproape că-l invidiezi. "Ce bine ii merge!" îţi spui şi zâmbeşti amar, ştiind că şi tu ai putea fi fericit. Simţind că şi tu ai toate ingredientele din care să-ţi prepari o "fericire". Dar fericirea ta este departe. De ce?

 

Pentru că fericirea ta nu stă ascunsă în traiul îndestulător, în poziţia socială, în numărul mare de prieteni, în admiraţia şi aprecierea celor din jur. Fericirea ta e ferecată în sufletul tău pierdut. Fericirea ta a rămas blocată în iubirile pierdute, fiecare iubire pierdută trăgând o nouă uşă după ea, încuiind un alt lacăt, blocând un alt coridor. Fericirea ta s-a topit firesc, puţin câte puţin, la fiecare iubire ucisă de destin. Numai iubirea o poate scoate din închisoarea în care s-a afundat, numai iubirea ii poate reda suflul.

 

Fericirea ta renaşte când iubeşti?

 

Sunt câteva simptome care-ţi anunţă iubirea. Primul este grija. Când începi să te îngrijorezi, începi să iubeşti, începi să descui lăcăţele, să deschizi uşiţe, atât de grele, atât de apăsătoare. Apoi apar, rând pe rând curiozitatea, dorinţa, atingerea, visul, speranţa. Urmează năzuinţa, urmează dorul. Apoi dorul incontrolabil. Începe fiorul, înfrigurarea, tremuratul, transpiraţia, spasmul...Apoi apare devotamentul, sacrificiul, împlinirea ta proprie prin împlinirile persoanei iubite. În final: IUBIREA, ultimul lăcăţel spart, ultima uşă deschisă. Şi în încăperea aceea până acum întunecată, va intra lumina şi-ti vei găsi fericirea. Acolo este sufletul tau îmbrăţişându-şi sufletul iubit.

 

Fericire înseamnă iubire, iar iubire înseamnă regăsire, regăsirea ta. Când iubeşti e ca şi cum te-ai privi în oglinda, ca şi cum ai respira şi ai simţi cu alt trup, ca şi cum ai primi o nouă viaţă. Când iubeşti, doar atunci traieşti, prin iubire, pentru iubire, în iubire. Tot ceea ce este dincolo de iubire înseamnă doar mulţumire şi supravieţuire, fără profunzimi, fără inefabil.

Iubitule, au trecut nouă vieți! Nouă vieţi de căutări, de aşteptări, de vise, speranţe, deziluzii. Nouă vieți de iubiri eșuate, întâlniri nefaste, de lecții învățate ori ratate. Aceasta a fost viaţa în care ne-am reîntâlnit şi ne-am regăsit. Am învățat amândoi că timpul nu se mai măsoară în ore, zile ori ani, ci în intensitatea cu care îl consumi. Că 6 luni pot dura cât o viaţă, ori că poți trăi o viaţă întreagă degeaba, dacă o trăieşti fără emoţie. Am învăţat amândoi ca în doi poţi face pământul să se învârtească invers. Că o îmbrățișare prelungă, în linişte face cât 100 de nopți de amor, ori că o singură mângâiere poate înlocui zeci de cuvinte motivaționale. Am învățat amândoi că iubire nu înseamnă nimic pământesc, nici slujbe, nici prieteni, nici funcții, nici activități. Iubirea înseamnă acea contopire a sufletelor, aceeași simțire, aceleași instincte şi premoniții, aceeași cale. Înseamnă mai mult decât poți explica prin cuvinte. Am învățat amândoi ca iubire înseamnă îndumnezeire prin regăsire.

Iubirea mea si iubirea ta  au trecut dincolo de hotarele acestei lumi și am convingerea ca vor dăinui pana la capatul universului. Iubirea aceasta ne-a legat pentru veșnicie.


În memoria iubitului meu Răzvan Gabriel