Conexiuni fragile

 

Mi-ai pus palma pe inimă

Mi-ai spus că degetele tale au puteri magice

Că ele pot auzi

Am râs: ha-ha!

Mi-ai cântat în șoaptă doina cordului meu

Tic-tac, tic-tac, tiiicccc-taaacccc

Tica-taca, taca, taca

Apoi palma ta a început să recite

Toate durerile mele

Ticcccccc…tacccccc

Iar inima mi s-a vindecat

Prin ce minune

Palma ta

A vindecat toate durerile mele?

Zâmbesc…

Celor ce nu văd, nu aud și nu cred

 

 

 

 

 

 

 

Într-un deșert de oameni
Alerg împiedicată și foarte însetată
Ii urmăresc pe rând și ii întorc spre mine
Ești tu, ești tu, ori poate tu, străine?
Oameni sunt mulți, pogoane
Și toți sunt triști, pe semne
Ei au probleme multe, de nu-și ridică ochii
Să mă privească
Stați!
Eu caut chip cu zâmbet
Și suflet fericit
Voi sunteți toți cianotici
Cu zâmbet împietrit
Tălpile voastre-s grele
Din ele curge sânge
Umerii vă stau moi
Lanțu atârnat pe trup
Pare că și el strânge
Mă-opresc pentru o clipă
Vă îngenunchez în față
Unde vă duceți toți,
Cu fruntea tot plecată?

Un infinit de oameni
Aleg să nu răspundă
Și vocea mea le pare
Ca e vorbă de mută
M-apucă o tristețe
Soră cu disperarea
Căci ei merg prin deșert
Iar eu le arăt marea…

Fără titlu

Te uita cum merg pe strada bătrânii
Cărându-și după ei regretele și sărăcia
Nu mai au timp
Să mai schimbe ceva,
Poate doar să-și aducă pacea în suflet
Prin tăcere

Mi-e milă de ei
Poate și eu într-o zi voi fi la fel
Poate și eu îmi voi numără pașii
Până la groapă

Uite, bătrânii sunt neputincioși
Lacrimile lor se pierd printre riduri
Iar pielea lor crăpată de pe palme
Ar avea atâtea povesti de spus
Dacă s-ar vrea (putea fi) ascultați

Si noi...nu ne dorim înțelepciunea
Din neputința lor!?

Teatral

 

Versul meu nu l-am scris pentru tine

Nici visele-mi n-am vrut sa ti le spun

Iar suferința mea-a rămas in mine 

N-am vrut sa afli tu de ea nicicum 

Nu vreau sa-mi cunosti tu Tristețea 

Iar lacrimile mele sa nu le simți pe piele

Tu nu-mi vei înțelege a mea vieții povestea

nici dramele trecute prin gândurile mele

Nu vreau sa știi de rele, ci-ți dau doar cele bune 

Povestea mea-i poemul cu sfârșit magistral 

Cand Vei afla de mine, vei sti déjà din semne

Iubirea pentru tine este un act teatral! 

Ridica-mi deci, cortina, Aprinde-mi reflectoare 

Deschid îmbrățisarea suavă către tine  

Iar de voi uita rolul, ma iartă! In vâltoare 

Mai pierd din versuri, însă, scena inca ma tine!

Muza și poezia

 

Am observat de la o vreme 

Ca muza mi-a plecat 

De când? Cam de când ma simt bine 

Cu mine

 

De când in sufletul meu e pace

De când m-am împăcat cu toate 

Nu mai pot scrie 

Și-acum ma-ntreb cum e mai bine? 

Sa nu am muza, 

Ori sa nu am poezie? 

Fiorul beţiei

 

Era o sticlă de vin roşu

începută

Ştiai:

eu mă îmbătam doar cu privirea ta!

Sticla-a rămas neterminată

Pe vecie,

Tu ai rămas o picătură de iubire

Pe o stea…

 

Nu mai beau vin de-atunci

Căci fără tine

Orice licoare-mi pare amară,

Dar mângâierea ta încă e vie

Pe palma mea ducând pahar spre buze

În timp ce ochii tăi sclipesc vioi în ceruri

În toate nopțile senine

 

Vinul e bun pentru durere,

Poate.

Așa spun filosofii și poeții,

Dar eu nu vreau s-ascult de dânșii!

Iubesc tăcerea aceasta

Ce ne desparte

 

Mă îmbăt cu amintiri

Şi cu senzaţii…

Aşteptare

 

Eu stau s-aștept

Tu uiți să vii

Privesc ecranu-n care tu nu scrii 

 

Mă uit la ceas, dar ceasul e mirat

Că a trecut minutul și nu m-am întrebat:

De ce-mi faci asta? 

 

Pe cer e lună plină

Zâmbește, e senină

Ea nu știe trădarea, dar știe așteptarea

De-aceea mi-este dragă

Pare să mă înțeleagă 

 

Încă te mai aștept

Știu, nu e înțelept

Dar eu nu sunt o sfântă

Eu sunt o muritoare

De dorul tău ce moare

Sare pe rană

 

Ți-as scrie chiar acum o poezie  

Dar fără sa te știu, mi-e foarte greu 

Îmi plânge pana mea de gâscă pe hartie 

Caci eu te caut încă, de-atunci, acum, mereu

Ți-as scrie un roman întreg, pesemne

De-as sti măcar unde te-ascunzi acum

Dar tu nu spui nimic și nu-mi dai semne 

Sa știu încotro merg și pe ce drum

Ți-as pune-n palme universul propriu

Ca tu sa-l înțelegi și sa-l adori 

Dar poate-ți pare-un pic impropriu

Încet sa ma descoperi, apoi sa-mi dai fiori 

O, da, m-as dărui de-a pururi și de-a—ntregul

Sub tine-as fi supusa curtezană

Și ți-as permite sa-mi dai jos opregul 

De nu mi-ai fi decât sare pe rană…

Suflet

 

Și ia-ma tu la tine-n palme

Ai grija tu de inimă-mi

Și șterge tu lacrima mea

Pune-mi privirea intr-o stea

Da-mi universul tău întreg

Pune-l in suflul răzvrătit

Da-mi tu din nou acea puterea

De-a te iubi cum n-am iubit

Iar eu, îți voi lua slăbiciunea

Și-o voi răpune cu-n sărut

Sufletul meu va fi in tine

Putere, viața și avânt 

Voi pune-n tine plămădeala

De forța, inima, magie

Eu voi fi totul pentru tine

Tu vei fi sufletul din mine

Mare

 

Și marea ne-ar fi fost popasul

Și tot ea ne-ar fi fost răgazul

Ori martora iubirii noastre,

De-ai mai fi stat...

De-ai mai fi stat,

De-ai mai fi fost

Măcar un veac, o clipă sau un ceas...

De ce-ai plecat?

De ce-ai mai fi rămas?