Străini

 

Ne vom rămâne unul altuia străini 

Precum necunoscuții ce se-ntâlnesc în gară 

Ne vom uita toți acei ani sublimi 

În care ne iubeam din iarnă până-n toamnă 

 

Ne vom privi cu ură pe sub sprâncene groase  

Ne vom șopti în gând triste iluzii 

Ne vom strâmba urat în rânjet și grimase

Și ne vom injecta durere prin aluzii

Ne va fi greu, căci am crescut-împreună 

Când unul mai cădea, al doilea-îl lua de mână 

Când unul suferea, celălalt mângâia 

Ne va fi greu de-acum, unul hăis, altul cea.

Clarviziune

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu te-am văzut doar o secundă

Din miliarde de secunde neînțelese

A fost suficient să te păstrez

În toate simțurile dintre cele mai intense 

 

Te-am introdus în neuronii mei activi

Dar te-am pierdut printre amanți fictivi

Am vrut să te extind în porii expandați

Dar mi-ai alunecat în acei timpi blocați 

Am încercat apoi să te extrag

Și brusc mi-ai devenit atât de drag 

 

Acum mă lupt cu timpul ce trece mult prea încet

Aștept acea clipă când pot să te percep

Și știu ca va veni, sunt o clar văzătoare

Te voi prăda de tine precum o vrăjitoare

Te voi cuprinde tot în totul meu nocturn

Iar tu-mi vei da și trupul și sufletul diurn 

 

Și crede-mă ca n-ai nicio scăpare

Vei sucomba în a mea strâmtoare!

 

Dar va fi bine, îți promit sublim

Ne vom goli de tot ce ne-a fost supra plin

Atunci va fi momentul să ne grăim trăirea

Și poate așa vom afla care ne e menirea

Păpădii

 

Am plantat păpădii peste tot

Pe unde am umblat

Pe munți

Pe câmpii

În cer și în împărații

uitate de feti frumoși si de-împărați

Și le-am plantat acolo unde stelele răsar

Sau unde se sting zorii-înnourați 

 

Le-am pus semințele în apă la încolțit

Cu șoapte le-am stropit

Iubire le-am șoptit

Le-am pus în case și-n palate

În file, în muzică,

În cărți și în tablouri,

În timbre și în ilustrate 

 

Acum sunt păpădii peste tot în univers

Până la infinit și chiar și invers

În toate colțurile neînțelese

În poezie și-n cântece alese 

 

Vă rog să nu suflați,

Să nu le-împrăștiați!

Sfârșitul lumii

Vine sfârșitul lumii
Aici, în univers,
Lumina pică oblu
Pe chipul tău revers

Nu, nu sunt speriată
De-această perspectivă
Știu încă sa stau dreaptă
Când îmi privesc eclipsa în oglindă

Vom supraviețui, cu rele și cu bune,
Căci un alt început este acest sfârșit
Vom călca când prea strâmb, când drept pe lângă Dune
Unul către apus și-altul spre răsărit

Și da, va fi sfârșitul
Și lumea noastră mică
Se va chirci tăcută  intr-un poem pervers
Căci eu sunt prea timidă
Iar tu ești prea sărac
Ca să știi să-mi faci vers
Ce trist, povestea lunii
Va deveni subit sfârșitul lumii

Păsări călătoare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suntem păsări 

Păsări călătoare

De vise iubitoare

Ne extindem aripile  privirii

Căutând nemărginirea zării

Suntem păsări călătoare

Visele noastre ne poartă

Către cele mai neumblate tărâmuri

Urcăm pe cele mai înalte turnuri

De ieri, de-acum și în pururi

Suntem păsări călătoare

Vara aici, iarna în zare

Zburăm

Cântăm

Dansăm

Dar nu stăm pe pământ în picioare

Căci suntem doar păsări călătoare

Revelion

 

Azi e ultima zi din an

E straniu

Ca fiecare an sa aibă o ultima zi

În care trebuie să numeri ceva…

O ultimă zi dintre două răsărituri,

Ca o graniță pentru care nu-ți trebuie pașaport

O ultimă zi în care îți faci bilanțul

Cat ai băut, cat ai mâncat, cat ai cheltuit, cat te-ai îngrășat?

În loc să numeri cat ai iubit, cat ai dăruit, cat te-ai rugat?

Cat ai alinat, cat ai mângâiat, cat ai vindecat?

Să numeri astea,

Căci o ultimă zi dintr-un an

Nu este un sfârșit, ci un nou start.

Este șansa ta ca de mâine

Să iubești, să ierți, să te ierți,

Să uiți ce e rău, să-ți amintești ce e bine

Să ai curaj să spui și să faci ceea ce-ți dorești

Să-ți urmezi visul

Să lupți pentru pasiunile tale

Să-ți lași timp ție

Să te bucuri de libertate, de pace

Și de sănătate

Să știi ca exiști,

iar că asta nu-i decât o șansă

Să fii ceea ce ai visat!

La mulți ani!

Roşu sec

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fluid

Ca un lichid sunt eu în gândurile tale

Mă scurg și mă preling

Ca într-o sărutare

Te-ating în vis, abia te-ating,

Ca într-o adiere

cu totul te cuprind

Te sting

Te-aprind

Apoi din nou te sting

Ca un lichid îți intru între vene

Sunt dulce, sunt amară,

Am gust de portocală

Sunt roșie, lichidă

Sunt mică și sunt mare

Și am iz de nucșoare

Ca vinul roșu sunt acum pe buza ta

Mă guști, miroși, mă pipăi,

Și apoi o să mă simți

Sunt energie-n tine

În piele, limbă, dinți

Te împresor cu totul

Și mă încolăcesc

Ca vinul roșu sec

Te-aprind, te răscolesc

Si vreau să te posed

Și vreau să te subjug

Și vreau să te disec

Tu toarnă-mă-n pahar

Azi sunt doar roșu sec

Eu, dacă

 

Eu dacă n-aș scrie

Eu dacă n-aș picta

Eu dacă n-aș iubi

Ce-aș fi?

Un sinucigaș care n-ar ști ce să aleagă

Funia sau pistolul,

Ori înecarea în propria mare de lacrimi?

Aș fi palme fără degete

Pensula fără ulei

Hârtie fără peniță

Penița fără cerneală

Picioare fără tălpi

Ochi fără vedere

Sau suflet fără scânteia paradisului?

Eu n-aș mai fi eu așa

Veşnicie

Totul în univers e trecător

Iar tu nu ești decât un muritor

Chiar și lumina ce o vezi în noapte

A fost cândva o stea ce-acuma e pe moarte

Și aurul dispare în timp, ca o paloare

Și ce azi este mare

Mâine va fi nimic

Tu chiar nu îți dai seama

Cat poți să fii de mic?

Planete, soare, stele, praf cosmic, univers

Toate converg în neant,

E-un sens fără revers

Nu încerca să dăinui, ești simplu, praf de stele

La prima adiere vei sucomba-ntre ele 

 

O singură valoare, un singur sens în lume

Va dăinui în pururi și-are un singur nume

Aceea e iubirea și-atunci când este mare

Va face mintea ta o stea nemuritoare

Acolo-i veșnicia,

Acolo ți-e destinul

Acolo să-ți îngropi tristețea și veninul

Când tu vei înțelege ca doar iubirea-i calea

Tu, doar o picătură, vei umple singur marea!

Taci

 

A venit toamna cu frunze gălbui
Buzele tale mustesc a gutui
Ochii-s căprui ca frunza căzută
Iar pielea ți-e rece, ca bruma-așternută 

îmi este frig, te rog să-mi vorbești
Dar tu taci îndărătnic și-ai vrea doar să pleci
Stai! Te implor, rămâi doar o toamnă
Șoptește-mi povestea până la iarnă

Eu vreau să te-ascult
Dar tu nu mi-ai mai vorbit din trecut
Multe anotimpuri-au trecut 

într-un timp mult prea scurt

Trupul mea freamătă-n toamna-înlemnită
Ca frunza ce cade în iarba amuțită
Vreau să te-ascult, dar buzele tale
Sunt murmurul veșted al fructelor pale

Te rog să-mi vorbești
Dar tu taci
Ești timid, timorat și stângaci
Ca frunzele care cad din copaci