Filă nescrisă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tu ești precum o filă

Dintr-un caiet nescris

Iar pana mea neutră

Te-ar vrea cumva rescris

Cândva ea să-ți traseze

Întreaga existență

Să ți-o facă poveste

Cu-n final fericit și plină de esență

Dar literele care

ar fi putut să fie

capitole de carte

Acum se cam transformă

În mii și mii de file

Și pana mea măiastră

Oricât ar fi de fină

Nu poate să le strângă

Într-un dosar cu șină

Tu nu fi supărat pe pana mea stângace

Cândva va evada din a ei carapace

Și îți va scrie versul atât de așteptat

Vei fi romanul care

Va fi deopotrivă și scris, dar și pictat!

Năzuințe

Năzuințele mele nu seamănă cu ale tale
Și nici trecutul meu tu nu-l cunoști
Nu încerca să mă compari cu tine
Și nici noroiul tău în mine să-l împroști 

Nu-mi vezi tu tălpile ce-mi sângerează
Și nici umerii mei nu știi cât sunt de încărcați
Eu nu cred în persoane ce cred că știu, dar doar îmi speculează
Durerile din ochii ce-n online sunt postați 

Nu avem drum comun, n-avem căi împreună
Și prin urmare-ți cer să stai deoparte
Nicio fărâmă de destin nu ne este comună
Așa ca hai, dă-i drumul mai departe

Acesta-i drumul meu,  singură l-am ales
Nu poți tu să-mi pui hățuri, nu poți să mă oprești
Mi-am crescut aripi aprigi, cu ele am purces
Pe culmile speranței, acolo unde tu
Deloc nu ai acces!

Lacrima de aur

 

Tu ai plecat
Nehotărât
Și instabil
Și prea îngândurat

Ea a rămas
Cu trei copii
Cu-un job frustrant
Cu o grămadă de probleme
Multe preluate de la ele (amante rele)

N-ai întors capul
De ce-ai mai fi privit ‘napoi?
Ce naiba să-i mai ceri?
Și ce să îți dea ea?
Apoi…

Timpul a trecut
Copiii au crescut
Tu ai îmbătrânit
Dar ea a întinerit
Cum naiba?

Ai întâlnit-o într-un bar
Ea doar râdea
Tu erai beat
Și prea îngândurat
Dacă mai știi (te-a întrebat)
Ca fața ei încă e luminată
De-acei cercei de chihlimbar
Pe care tu i-ai dăruit
Pe vremea când ea te-a iubit?

Raiul meu

 

În raiul meu iarba nu este verde, ci mov
Cerul nu este albastru, ci un infinit curcubeu
Fluturii nu zboară, ci dansează
Iar păpădiile nu se destramă niciodată

În raiul meu pisicile trăiesc veșnic
Daliile sunt înflorite toate anotimpurile
Iar bufnițele cântă zi și noapte
În raiul meu oamenii nu se urăsc
Se ajută între ei
Și nu cunosc noțiunea de război

In raiul meu e altfel
Iar pe pânză, pensula mea
Vrea să surprindă acest paradis ireal

Amintire

 Vai, ce frumoasă e o amintire
Cu noi mergând pe stradă întunecată
Ce rezonanță are-n noi acea trăire
De-a fi o clipă singuri, acum ori niciodată
Și ce poveste-am fi putut să scriem
De-am fi avut peniță și cerneală
Dar pasul meu grăbit spre fericire
A spart dintr-o mișcare singura călimară
Eu nu cred în iubire, nu cred în feti-frumoși
Nu cred în basme, filme, povești nemuritoare
Eu cred în oameni simpli, ce pot dintr-o suflare
Să îți sădească-n suflet iubire și candoare

Nu încerca acum să îmi schimbi viziunea
Sunt vesnic-ndragostita de iubire

Valentina

Azi e ziua îndrăgostiților
Nu am inimioare roz pe așternut
Nici ursuleți pufoși în mașină
Și nici bomboane de ciocolată în formă de inimă
Nu cântă muzică lacrimogen
Oh, da, sunt singură, fără un bărbat
Lângă mine care să-mi mărturisească
Iubire veșnică
Ce trist, ar zice unii
Și poate ar fi trist
Dacă inima mea n-ar fi o imensă
Inimioară roz glasată cu ciocolată

Nesupusă

Nesupusă sunt, precum un cal sălbatic

Rătăcind prin păduri virgine 

Căutând ierburi divine 

Nesupusă sunt, ca un vânt 

Ce precede furtuna 

Ca un nor spumegând ce acoperă luna 

Nesupusă ca vântul 

Și fluidă ca gândul 

De vrei să mă îmblanzeşti 

Nu-mi pune un căpăstru 

Ci-încearcă doar să mă mai iubești!

Fluturi şi idealuri

 

Azi alerg după fluturi

Cu ochii închiși și cu inima deschisă

Tălpile goale respiră firul ierbii

Visele și tot la ceea ce am sperat

Curge ca sângele prin venele mele

Aș cânta,

Dar nu vreau să deranjez tăcerea aceasta

Aleg să tac

Bătaia plăpândă a aripilor fluturilor

Sunt cântecul pe care-l fredonez în gând

Azi alerg după fluturi

Fără să-mi doresc sa-i prind

E ca și cum aș zbura cu ei

Până la capătul lumii

Pasarea Phoenix este credința mea

Ca pot renaște din orice încercare

Azi alerg după fluturi, dar

Si ei aleargă după mine,

Pentru ca noi avem aceleași idealuri!

Război

 Atâția morți în jurul nostru 

Atâta sânge peste tot 

Atâtea crime, atâta dramă, încât și sufletul n-îi mort 

Atât de multă suferință 

Atâtea lacrimi pe ruine 

Asa durere,  umilință…

Prea greu de înțeles 

Prea greu de suportat 

Prea greu chiar de privit 

Și greu de ascultat 

Suntem continuu în război  

Cadavrele suntem chiar noi 

În încercarea de-a învinge 

Murim și devenim eroi 

Ce rost are această luptă 

Și pentru ce ne înverșunăm 

Să luptăm numai contra noastră 

În loc iubirea s-o-ncercăm? 

Avem asa puține clipe 

Și fericirile-s fragile 

Mai bine căutăm în noi 

Iubire și gânduri umile 

Te uită trupul cum îți plânge 

Te uita cum se tânguiește 

N-are putere să se salte 

Din el sângele îi  țâșnește 

Și nu ai milă? 

Îl vezi cum zace? 

Și tot nu crezi c-ar fi fost bine,

Ca între voi să fie pace? 

Străini

 

Ne vom rămâne unul altuia străini 

Precum necunoscuții ce se-ntâlnesc în gară 

Ne vom uita toți acei ani sublimi 

În care ne iubeam din iarnă până-n toamnă 

 

Ne vom privi cu ură pe sub sprâncene groase  

Ne vom șopti în gând triste iluzii 

Ne vom strâmba urat în rânjet și grimase

Și ne vom injecta durere prin aluzii

Ne va fi greu, căci am crescut-împreună 

Când unul mai cădea, al doilea-îl lua de mână 

Când unul suferea, celălalt mângâia 

Ne va fi greu de-acum, unul hăis, altul cea.