Aceeași

Îmi recunoști privirea
Și recunoști
Eram doi proști
Cum ne iubeam
Te-învăluiam
Te alintam
Eram a ta
Cu toată ființa mea

Privește-mă în ochi
Îți spun ceva?
Mărturisești
Și te-nroșești
Că mă plăceai
Mă-mpresurai
Și îmi șopteai
Că mă doreai

Ia-mă de mână
Îți amintești
Că te-atingeam
Și tresăreai
De fiecare dată
Tremurai

Îmi recunoști privirea?
Îți amintești iubirea?
Îmi simți încă pe tine
Atingerea?

Aceeași sunt
Doar că acum
Îmi văd de drum...

Ursita

Se poate eu sa-ți fiu ție ursită

Și se poate ca tu să nu-mi fii 

Să nu-mi fi ursit nimic

Pentru că tu nu poți prezice

Tu nici măcar nu ți-ai închipuit

Că eu, ursita ta,

Aș fi putut să te iubesc

Si chiar te-am și iubit

Se poate să nu-ți fi fost supusă

Ca o pasare de noapte ți-am fost de nesupusă

Te-am străpuns cu privirea în noapte

Și tu, un neghiob, ai crezut

Că le știi chiar pe toate

Se poate, tu n-ai știut poate

Că aripile mele doar două sunt toate

Dar ele au zburat în întreg văzduhul

O, tu, sărmane și sărac cu duhul...

Crezut-ai, naivule, că eu

Văd în ochii tăi privire de zeu

Credeai că iubirea mea îți e credincioasă

Și-atât de naivă cât sa-ți fiu mireasă

Se poate că poate tu n-ai prea știut

Că la toate până la tine m-am priceput

Și sclavă ți-aș fi fost de te-ai fi încumetat

Să mă supui 

Trebuia doar să-mi spui!

Se poate c-ai fi vrut să stau, 

dar te-am respins grăbită, 

se poate tu să nu mai fi știut

Că eu ți-am fost ursită

Androgin

Știi câte amintiri avem noi împreună?
De-acum un secol, de-acum un univers
Și una mai recentă
De-acum abia o lună...
Și știi cam câte întâmplări încă ne leagă?
Un film, o poezie,
O carte ce-o scrisesem
Aproape-o noapte-ntreagă!

Mai știi câte cuvinte noi ne-am povestit
Și câte îmbrățișări apoi ne-am potrivit?
Mai știi câte idei și câte melodii
Ne-am făcut noi doi
Chiar în seara în care
Dansam în ploaie goi?

Îți amintești de mine?
Eram așa spontani
Tu măsurai un veac
Eu aveam câțiva ani
Și totuși universul ne-a întâlnit un ceas
În care timpul nostru
S-a stat și s-a rămas

S-apoi știința asta cea cu măsuri exacte
Răstoarnă rațiunea, naște idei deșarte
Ne-nvăță timpu’ acesta, atât de inexact
Cu orele stupide și cu destin abstract
Nu voi să știu de dânsul,
Nu vreau să învăț cuantic
Nu vreau măsurători
Ce ne despart dramatic 

Știi câte amintiri avem noi împreună?
Un univers întreg
Și-o aură comună!

Numele meu

Numele meu în mintea ta
în orice clipă, în orice sentiment
în toate nopțile în care nu sunt lângă tine
în toate zilele în care ești singur
Numele meu, ca un tatuaj
Pe suflet
Ca un impuls electric în nervi
Ca un spasm
Ca o convulsie 

Numele meu în mintea ta

Ca un blestem, ca o otravă 

Ca un nemilos destin

Numele meu...

Nu te va părăsi niciodată!

Mirosul tău

Adulmec mirosul tău închis sub perna mea...
Palma-mi se-mbată
Diafan
într-un sărut ce ne-ar fi putut fi începutul...

Stelele se ascund leneșe
în visul ce l-am fi putut visa împreuna 

Cerul, 
întinsul lui
Niciodată nu-ți dă certitudini,
Ci doar năzuințe

Nu-mi lua privilegiul
De-a te gusta languros
în mângâieri imaginare 

Redă-mi nebunia
Ce m-ar fi putut face să te iubesc...

Ți-ai lăsat sufletul la mine

Ți-ai lăsat sufletul la mine
Cu tot ce-aveai mai sfânt în tine
Cu bunătate, cu iubire,
Cu vise, cu speranțe și cu fericire 

Mi l-ai lăsat și ai plecat în lume
După femei străine, decât mine mai bune
Mi-ai zis: ai tu grija de el,
Mie îmi este greu!
Și ai fugit!
Cu inima te-am petrecut un pic
Apoi eu m-am oprit.

Ți-am privit sufletul
Era așa frumos,
Dar straniu, întors pe dos.
M-am necăjit, m-am întristat
Ți-ai trădat sufletul și ai plecat. 

L-am luat în palme și l-am mângâiat
Ce trist și ce frumos era
Tu suflete, de ce-ai ales așa? 

Eu te-am strigat să vii-napoi
"Nu pot avea grija de voi
De sufletul tău nici atât!"
Era frumos, dar ce păcat
Că ți l-ai cam pierdut...

La mine-n suflet

La mine-n suflet e culoare
Sunt munți, sunt ape, sunt oceane
Sunt flori sublime și mult soare

La mine-n suflet este poezie
Sunt rime albe, sunt cuvinte,
Metafore, hiperbole, e-o feerie

La mine-n suflet e natură
E rouă, -i cer, e apă multă,
Pământ și iarbă, e șii zăpadă
e și brumă

La mine-n suflet e căldură
Este iubire si candoare
Este iertare, e împăcare
E adevăr și provocare
E fericire, e splendoare 

La mine-n suflet e lumină

la mine-n suflet este bine 

Cum e la tine?

Nu te voi căuta

Nu te voi căuta în vise

Căci visele se pierd în zori

Și nici în stelele nestinse

Căci ziua stau ascunse-n nori

Și nu voi bate drumuri multe

Să te găsesc neobosit

Eu voi alege căi mai scurte

Așa e mult mai potrivit

Și nu te voi citi-n romane

Nu vei fi prințul mult visat

Nu te voi scrie în poeme

Ca pe-un flăcău neînfricat

Nicicum nu voi voi să caut

Să-ți clădesc ție fericirea

Pentru că vocea ta mă-ndeamnă

Să caut-n mine nemurirea

Nu te voi căuta departe

Picioarele nu vor s-asculte

Tu ești atât, atât de-aproape

În șoapte adânci și-n vorbe mute

Ești chiar aici, printr-o minune

Făr' să te caut te-am găsit

Îți privesc ochii cu uimire

Într-o suflare ne-am unit

Nu te voi căuta niciunde

În niciun loc și-n niciun timp

Căci tu esti chiar aici, în mine

În inima și-n univers într-un răstimp...

Atemporal

Când timpul nu mai există
Spiritul te găsește pretutindeni!
Prin ce miracol
Te pot simți omniprezent
În infinitul timpului fără numărătoare...?!

Solitudine

Îndepărtate universuri

Crede ființa ta că te păzesc

Naivo , tu splendoareo,

Celulă neînsemnată,

Aș vrea să pot, dar nu pot

Ideea ta profundă

Să ți-o împărtășesc ...

Un singur univers a fost creat în timpuri

O singură ființă

Și-a pus la tine gărzi

Te-ncrede-n ea, e sfântă

În nimic altceva

Vreodat' să nu mai crezi

Ești unică celulă

În sfântul infinit

Și-o singură fărâmă

Îți este existența

Trăiește-ți clipa scurtă

Și-n ea să-ți pui speranță

Singura certitude

Îți este propria viață