Cere-ma!

îmi ceri o poveste,

dar eu nu știu să spun povești

mai bine cere-mi să-ți stropesc

cu stele pielea

mai bine cere-mi să întrec

în fantezie

orice gând al tău

nu-mi cere povești

poveștile încep la limita dintre rațiune și descătușare

rațiunea mea este mai puternică

decât zborul liber al fanteziilor

nu-mi cere povești

cere-mă pe mine!

Ziua 20

A trecut mult timp de când a murit Eusebiu. Probabil deja câteva luni.  A fost un timp pe care nu-l pot cuantifica. Ochii Mariei s-au pierdut in ceata evenimentelor fulgerătoare și decisive, acelea care ne schimba traiectoria in viața fără sa apucam sa respiram. Eufrosina  a plecat la bunici, in munți la Vatra Dornei, sa se liniștească. 

M-am trezit din nou singur pe lume, de fapt, așa cum am fost mereu. Am pus ce am apucat pe mine și am ieșit sa iau aer. M-am îndreptat spre Cișmigiu. Banca mea era liberă, poate pt ca e plină de gainati de porumbei. Ma așez, nu-mi pasa. Trag in scârbă din fumul innecacios al țigării mele ieftine. Nu, asta nu e o depresie. Nu e nici sila, nu e nici resemnare. Cred ca depresia e o întrepătrundere difuza intre abandon și zbucium. Nu m-am abandonat de tot și nici nu mai zbat sa supraviețuiesc. Nu m-am resemnat. Mi se pare absolut firesc și amuzant sa trăiesc aceasta mizerie de viața.  

Tușesc și rad. Îmi trec degetele prin părul rar și cleios și rad și mai tare. 

Hazardul, hazardul, la naiba cu hazardul! 

Brusc, cineva se aseaza langa mine pe banca. 

- ai o tigara?

Ma uit Spre el. Un boschetar? Ii analizez privirea. Este senina si libera si intriganta prin profunzimea ei. Mi se face mila de el. “Unul mai ratat decât mine “, gândesc.

El zâmbește:

- nu-ți fie mila de mine. Ceea ce vezi e doar o carcasa. Eu sunt bogat și împăcat dincolo de tot ce vezi. In spatele acestor carpe mizerabile ce-mi acopera pielea, sufletul meu e liber ca pasarea cerului.

Rad cu lacrimi. Ratatatul asta e fericit?

- da-mi o tigara și-ți voi vorbi despre fericire.

- bun schimb, ii raspund. Hai, uimeste-ma! 

Ma amuz teribil. Nu ma pot opri din ras și plâns. Ii dau pachetul și bricheta. Îl rog printre sughițuri sa-mi povestească tot.

- sunt ratatul absolut. 

- Nu am casa, n-am job, n-am nimic din ceea ce voi credeți ca va face perfecti!

- noi, care noi, strig râzând? Perfecti, cine-i perfect?

- Am trăit in lumea voastra, am avut totul: bani, mașini, excursii, femei. Am pierdut totul la ruleta: vilele, mașinile, firmele, copiii. M-am vândut și pe mine când am rămas in curul gol.

- Serios? Cum ești fericit acum?

- Abia după ce am pierdut tot, m-am câștigat pe mine.

L-am privit fără mila in ochi. Nu, ochii lui nu erau îndurerați.

- Am nevoie de tine, i-am spus si am lasat rusinat privirea in jos. Eu nu-s fericit. N-am nimic in viata asta, poate doar un loc adapostit in care sa dorm...

- Știu, de asta sunt aici.

L-am îmbrățișat. Am rămas amândoi pe banca plină de gainati, trăgând din țigările cu gust de petrol și zâmbind.

Chiar aveam nevoie de un prieten!

Lectura

Sa te gândești la mine

Ca la o carte

Cu file învechite

Coperți cartonate

Și întâmplări demodate

Sa ma citești

Ca pe-un roman de-ale lui Zola

Cu povesti de iubire imposibila

Cu personaje princiare

Sa ma ții cu grija in palme

Și sa ma citești din picioare

Iar seara, obosit, sa ma visezi

Ca pe-o zâna din povesti

Sa speri ca ma poți răpi de la zmeu

Sa visezi ca te lupți cu balauri

Pentru mine

Iar dimineața sa ma găsești

In pat, tot langa tine

Apoi iar sa ma citești

Din privire, din gesturi, din atingeri

Sa afli tot despre mine, doar saruntandu-ma

Somnoros sa ma privești

Sa ma scoți din cărțile de povesti

Și neîncetat

Sa ma citești / sa ma gândești / sa ma iubești

Așa mi-e cel mai bine

Când te gândești la mine

Sufletul meu

 

Sufletul meu e-o bufniță

Cu ochii mari, pătrunzători

Sălbatică și nesupusă

Ucigând noaptea rozători

Iar visul meu e-o pasăre

Cu pene dese, colorate

Cu zboruri lungi, întortocheate

In zări îndepărtate

Sufletul mi-e copil rebel

Cu par în vânt și ochi de miel

El zburda în ceruri crâmpeie

Iar graiul lui e păpădie

Visele toate-mi zboară-n ceruri

Cu aripi albe, tot în stoluri

E greu să le urmez pe toate

Sunt magice și-încrucișate

Magnolii

 La gât mi-au înflorit

din dor de tine

magnolii,

primăveri

și zâmbete senine!

Ziua de joi

 

Era o zi de joi

Și eram doi

Tu îndrăgostit

Și cerul însorit

Si fața mea

Tăcea în palma ta

Iar gura, gura ta, plângea

Plângea printre cuvinte

Plăpânde si timide

Iar ochii se priveau

Cu sufletul

Era o zi de joi

Eram doar noi

In universu-ntreg

Noi ne iubeam complet

Și era joi

Și-ntâi eram doar doi

La cap de lume

Ce crezi ca vei găsi la cap de lume?

Averi sau limuzine,

Vedete dezbrăcate

Cu aur burdușite vitrine ori numai manechine?

Haine cu diamante,

Cărări întortocheate,

Artiste deșucheate?

 

Ei bine nu, nu vei găsi nimic

Acolo-i doar sfârșit

Tu vei fi singur, dezbrăcat

Iar drumul tău nu va avea de-acum

nici coadă și nici cap

Nu vei păși, doar vei privi

Nici nu vei ști de unde vii.

 

La cap de lume e nimic

Și este tot

E nimeni, e pustiu și ești doar tu

Cu tot ce ai în tine, 

dar cu nimic din ceea ce-ai acum pe lăngă tine

 

La cap de lume te vei întreba

“Sunt încă viu?”

Căci nu vei ști de mai poți încă respira

Sau doar visezi.

 

Dar de-ți vei recunoaște D-zeul

Totul va învia dintr-un pustiu

Și poate nu va fi tocmai târziu...

Fata din carte

Sunt fata fără nume

tu cauți fete cu renume

nu te opri aici, mergi mai departe

nu-mi poți zări privirea,

dar ai voie să mă privești din spate

 

Sunt fata fără chip,

Fără inserții și fără vreun tertip,

Tu cauți păpuși humanoide

Cu buze de plastic și vorbe perfide

Nu-mi poți ghici gândirea

Dar crede-mă, nu-mi vei uita privirea

De-o vei intâlni...

 

Sunt fata banală

Fără straie de firma, aur sau beteală

Am doar puțin mai multă școală

și încalc protocolul

pe care-l ai cu fetele ce-ți încântă orgoliul

 

Așa că te invit să stai deoparte

Eu sunt fata aceea

Pe care-o poți cunoaște dintr-o carte

Haiku pentru tine

 Tu 

Ca un cuvânt nerostit 

Iubind 

Subliniind 

Acest aspect 

Prin gesturi 

Tu

Infinitul adorației subtile

Poezie

 

Aș sta pe-un pat de fân

Tu să îmi cânți

eu să îți spun

Ce bine-mi e la pieptul tău 

 

Să mă încânți

Să mă descânți

Atingerea să-ți fie precum o melodie

Și eu sa îți fiu goală

Pe piept o poezie