Fără titlu

Te uita cum merg pe strada bătrânii
Cărându-și după ei regretele și sărăcia
Nu mai au timp
Să mai schimbe ceva,
Poate doar să-și aducă pacea în suflet
Prin tăcere

Mi-e milă de ei
Poate și eu într-o zi voi fi la fel
Poate și eu îmi voi numără pașii
Până la groapă

Uite, bătrânii sunt neputincioși
Lacrimile lor se pierd printre riduri
Iar pielea lor crăpată de pe palme
Ar avea atâtea povesti de spus
Dacă s-ar vrea (putea fi) ascultați

Si noi...nu ne dorim înțelepciunea
Din neputința lor!?

Teatral

 

Versul meu nu l-am scris pentru tine

Nici visele-mi n-am vrut sa ti le spun

Iar suferința mea-a rămas in mine 

N-am vrut sa afli tu de ea nicicum 

Nu vreau sa-mi cunosti tu Tristețea 

Iar lacrimile mele sa nu le simți pe piele

Tu nu-mi vei înțelege a mea vieții povestea

nici dramele trecute prin gândurile mele

Nu vreau sa știi de rele, ci-ți dau doar cele bune 

Povestea mea-i poemul cu sfârșit magistral 

Cand Vei afla de mine, vei sti déjà din semne

Iubirea pentru tine este un act teatral! 

Ridica-mi deci, cortina, Aprinde-mi reflectoare 

Deschid îmbrățisarea suavă către tine  

Iar de voi uita rolul, ma iartă! In vâltoare 

Mai pierd din versuri, însă, scena inca ma tine!

Muza și poezia

 

Am observat de la o vreme 

Ca muza mi-a plecat 

De când? Cam de când ma simt bine 

Cu mine

 

De când in sufletul meu e pace

De când m-am împăcat cu toate 

Nu mai pot scrie 

Și-acum ma-ntreb cum e mai bine? 

Sa nu am muza, 

Ori sa nu am poezie? 

Fiorul beţiei

 

Era o sticlă de vin roşu

începută

Ştiai:

eu mă îmbătam doar cu privirea ta!

Sticla-a rămas neterminată

Pe vecie,

Tu ai rămas o picătură de iubire

Pe o stea…

 

Nu mai beau vin de-atunci

Căci fără tine

Orice licoare-mi pare amară,

Dar mângâierea ta încă e vie

Pe palma mea ducând pahar spre buze

În timp ce ochii tăi sclipesc vioi în ceruri

În toate nopțile senine

 

Vinul e bun pentru durere,

Poate.

Așa spun filosofii și poeții,

Dar eu nu vreau s-ascult de dânșii!

Iubesc tăcerea aceasta

Ce ne desparte

 

Mă îmbăt cu amintiri

Şi cu senzaţii…

Aşteptare

 

Eu stau s-aștept

Tu uiți să vii

Privesc ecranu-n care tu nu scrii 

 

Mă uit la ceas, dar ceasul e mirat

Că a trecut minutul și nu m-am întrebat:

De ce-mi faci asta? 

 

Pe cer e lună plină

Zâmbește, e senină

Ea nu știe trădarea, dar știe așteptarea

De-aceea mi-este dragă

Pare să mă înțeleagă 

 

Încă te mai aștept

Știu, nu e înțelept

Dar eu nu sunt o sfântă

Eu sunt o muritoare

De dorul tău ce moare

Sare pe rană

 

Ți-as scrie chiar acum o poezie  

Dar fără sa te știu, mi-e foarte greu 

Îmi plânge pana mea de gâscă pe hartie 

Caci eu te caut încă, de-atunci, acum, mereu

Ți-as scrie un roman întreg, pesemne

De-as sti măcar unde te-ascunzi acum

Dar tu nu spui nimic și nu-mi dai semne 

Sa știu încotro merg și pe ce drum

Ți-as pune-n palme universul propriu

Ca tu sa-l înțelegi și sa-l adori 

Dar poate-ți pare-un pic impropriu

Încet sa ma descoperi, apoi sa-mi dai fiori 

O, da, m-as dărui de-a pururi și de-a—ntregul

Sub tine-as fi supusa curtezană

Și ți-as permite sa-mi dai jos opregul 

De nu mi-ai fi decât sare pe rană…

Suflet

 

Și ia-ma tu la tine-n palme

Ai grija tu de inimă-mi

Și șterge tu lacrima mea

Pune-mi privirea intr-o stea

Da-mi universul tău întreg

Pune-l in suflul răzvrătit

Da-mi tu din nou acea puterea

De-a te iubi cum n-am iubit

Iar eu, îți voi lua slăbiciunea

Și-o voi răpune cu-n sărut

Sufletul meu va fi in tine

Putere, viața și avânt 

Voi pune-n tine plămădeala

De forța, inima, magie

Eu voi fi totul pentru tine

Tu vei fi sufletul din mine

Mare

 

Și marea ne-ar fi fost popasul

Și tot ea ne-ar fi fost răgazul

Ori martora iubirii noastre,

De-ai mai fi stat...

De-ai mai fi stat,

De-ai mai fi fost

Măcar un veac, o clipă sau un ceas...

De ce-ai plecat?

De ce-ai mai fi rămas?

Cautare

 

In universul acesta

Eu tot nu te-am găsit

N-am încetat sa caut

Poate-s de neoprit 

Rămâne infinitul de universuri clare

Te voi găsi acolo

Caci te voi cauta

Fără de încetare…

Ură și iubire

 

Noaptea când vrei sa dormi

Din palme îți curge sânge

Șiroaie

E sângele împușcaților tăi

Ziua

Când privești cerul negru de fumul bombelor

Ochii îți lăcrimează

Sunt lacrimile părinților ai căror copii i-ai ucis

Și lacrimile copiilor ai căror părinți au fost sfârtecați

Dimineața când cobori din pat

Picioarele tale îngenunchează în rugăciune

Sunt rugăciunile supraviețuitorilor tăi

Sufletul îți este împietrit în ură

Mintea ți s-a oprit în a mai raționa

Inima ta…

A murit pe 24 Februarie

Te poți opri

Du-ți război în tine, intre ură și iubire

Și ucide-ți doar ura!