copiii noștri, sufletele noastre
lăsați-ne pe frunte să vă sărutăm
noi suntem slugi sub trupurile voastre
de-acum până spre ceruri să plecăm
c-atunci când voi lipsiți și-ntârziați
începem să ne îngrijorăm
poate ca suntem noi exagerați
și sigur vă și enervăm
dar dacă-odată vă îmbolnaviți
tot cerul năpustește peste noi
viața ne-o dăm să fiți mereu feriți
de griji, de boală, de nevoi
nu vrem decât să creșteți mari
de nimic să nu fiți lipsiți
luați aminte, că-ntr-o bună zi
veți fi și voi ca noi, părinți
O perioada extrem de fecunda pentru poeta O.P.! Si, in plus, genul acestei poezii este dragostea materna. Chiar daca nu a atacat prea des acest stil, Otilia este si o mama extraordinara, sa stiti!
RăspundețiȘtergere