ne cad frunzele
ca lacrimile ne cad
galbene, cărămizii sau pe alocuri verzi
ne cad
ca lacrimile
ne zboară vântul
ca pe frunzele uscate
ne usucă, ne răsuceşte, ne zboară
ne zboară
ca pe nişte frunze uscate
ne usucă gerul
ca pe crengile rămase fără frunze
sleindu-ne de căldură
ne usucă iarnă
ca pe frunzele uscate
căzute din cer
ne cad frunzele
ca lacrimile ne cad
Imi place aceasta poezie! Nu va lasati pacaliti de Otilia, nu este un pastel, este tot o poveste de dragoste transpusa in versuri!
RăspundețiȘtergereFrunzele au cazut aproape toate,lacrimile la fel,am ajuns sa nu mai am nici lacrimi din cauza greselilor pe care le-am repetat la nesfarsit.Aveam candva niste vise foarte frumoase ,vroiam sa ajut lumea care avea nevoie de mine,dar am ajuns sa stric tot ce ating,sa distrug nu numai visele mele ci si visele altora.De ce oare n-am reusit ce mi-am propus candva?!I-am promis ceva lui Dumnezeu si eu n-am reusit sa fac ce i-am promis,din contra m-am autodistrus singura...imi pare enorm de rau ca nu am reusit sa ajut persoanele care au nevoie de mine,si pe care le puteam ajuta daca eram lasata in pace...ce s-a intamplat cu mine si cu vointa mea???
RăspundețiȘtergereNi se usuca viata...
RăspundețiȘtergere