Nu mai astept nimic

Nu mai aștept nimic!

Palmele stau închise în pumnii zbuciumați,

Ochii ce-odinioară cădeau înlăcrimați

Se odihnesc și ei ca după-un uragan 

Încercănați, tăcuți, parcă privind în van

și inima, acea mașinărie 

Ce-a bătut neîncetat și tare pentru tine,

Parcă și ea îmi zace tot a ne-așteptare

și parcă și ea tace ca-ntr-o dulce visare,

Iar trupul ăsta care de-atâta ori rănit 

ți-a fost la suferință sclavul tău răstignit 

Acum s-a-ntins-ntr-o parte și parca e inert 

Căci tot ne-așteptarea l-a cocârjat din drept.

Nu-ți face griji, mergi fără remușcări 

Pe drumul cel ales, cel fără încercări.

Nici pentru o secundă nu-ți întoarce privirea 

Eu aștept resemnată tăcerea, liniștirea 

Nu-ți pară rău de mine, de sufletul strivit 

Fără exagerare iți spun: 

Nu mai aștept nimic! 

Să ne ningă

Să ne ningă pe aripi, iubite, îți spun

în culori transparente, prin aer și fum 

Peste gene adânci și buze fierbinți 

Să ne ningă în patul ce stăm dezveliti

Să ne ningă obrajii si fruntea și zarea 

Să ne ningă nisipul din piele și marea 

Să ne ningă privirea și glasul soptit 

Să ne ningă în soare, în zori si-asfințit 

Să ne ningă pe tâmple pe șoapte și stele 

Si cand vorbele noastre se iubesc între ele 

Să ne ningă pe munte, sub lună și-n ceruri mărunte 

Să ne ningă pe aripi albastre, iubite! 

Joc de-a iubirea

Aleargă-mă prin frunze ude,
prin soare verde dezgolit,
prinde-mă-n palme tremurânde
de mângâieri și de alint.

Atinge-mă așa, într-o doară,
dar fă-te iarăși că mă pierzi
și lasă-mă la tine-n poală
prin păr atingeri să-mi dezmierzi.

Apoi mă lasă iar să fug,
iarăși gonind a nebunie
pe-o fină margine de crug
și mirosind a iasomie.

Și-acuma prinde-mă de tine,
nu mă lăsa sa zbor din nou,
fă-mă broșă ce-n piept se ține
precum cuvântul de-un ecou.

Liniștea

Mi-am găsit liniștea
în iubirea mărturisită, în iubirea modestă, fără așteptări. Sunt fericita că iubesc Fără a aștepta ceva în schimb.
Mi-am găsit libertatea în eliberarea de pretenții. Refuz să pretind. Am înțeles că liberul arbitru este Dovada iubirii reale. 
Sunt fericita că pot iubi fără a fi iubită,
Ca pot oferi fără să primesc. Sunt liberă pentru că am învățat Sa accept libertatea deplină a celuilalt. 
Cred că modestia în iubire 
mă împlinește cu adevărat.

Femeia frumoasă

 

Femeia frumoasă clipește,

Clipește a iubire,

Iar genele îi acoperă irișii,

Într-un legănat autentic.

Femeia frumoasă șoptește 

Nu strigă, ea murmură,

Iar vocea ii dansează pe buze 

Sorbindu-i rujul corai.

Femeie frumoasă mângâie.

Palmele ei vindecă,

Iar pielea i-o simți

Mătăsoasă strecurându-se sub degetele tale.

Femeia frumoasă simte.

Îți simte temerile.

Îți picură ca  mierea

Curajul ei în sufletul tău.

Femeia frumoasă iubește

Cum știe ea mai frumos.

Sufletul ei inspiră.

I-l simți cu toată ființa la fiecare respirație.

Femeia frumoasă te încântă

și te dumnezeiește! 

Dor de păpădii

Unii oameni își propun sa uite de păpădii.

Soarele răsare în fiecare zi
și vântul bate în fiecare anotimp,
speranța răsare în fiecare clipă grea din viața noastră,
iar noaptea ne veghează visele,
într-atât încât sa nu ni le pierdem.

Nu uita!
Când ești trist,
niciodată nu ești singur
întrucât un bulgare de lumină
pulsează pentru sufletul tău.

Orice zbor devine posibil
și orice atingere sublima.
Ești puternic,
ești de neînvins,
ești neînfricat!
Devii visător
ca un bulgare de păpădie,
ca o lumina interioara,
ca un zbor de neoprit.
Gândurile iți devin fulgi zburători
spre zări albastre,
spre infinitul de nepătruns,
spre noaptea strălucind spre tot universul.

Nu uita de păpădii!
Ele sunt suflete
ușoare, inefabile...

Ele sunt iubirea la care ai visat,
dar pe care tocmai ai descoperit-o,
sensibilă, precum o floare,
palpitantă, precum o poveste.

Unii oameni și-au propus să uite de păpădii.
Eu mi-am propus sa le descopăr
în toată splendoarea lor.

Năsturel

năsturel e un cățel
foarte scump, cât un cercel
ne-a intrat pe sub o poartă
într-o iarnă-înfrigurată

ochișorii lui de plută
stau pe fața abătută
speriat și înghețat
abia scoate un lătrat

ne imploră să-l salvăm
cu un os să-l ajutăm
și poate să-l încălzim
dacă-n casă îl primim

de urgență am făcut
ședință și-am hotărât
năsturel de azi va fi
frate pentru-ai mei copii

Începuturi

Îmbrățișez începuturile 

Calde și înmiresmate, precum este primăvara

Și ma împotrivesc sfârșiturilor 

Triste si mohorâte, precum este toamna 

Brăzdez orizonturile 

Infinite și de nepătruns

Precum este universul necunoscut

Și ocolesc drumurile închise

Greoaie și înnămolite, precum sunt cărările  neumblate din sălbăticie 

Îmbrățișez zâmbind începuturile

Ma resemnez sfârșiturilor 

Căci orice sfârșit chinuitor 

Este un început copleșitor 

Fata cu inima deschisă

 
Ți-am adulmecat izul, precum fata în alb, albă ca norii, pe care ai întâlnit-o deunăzi. Credeam că sunt chiar eu fata în alb, dar m-am surprins goală, fără haine, în oglinda ce nu se rușina să mă reprezinte. Mi-am mângâiat părul. Ce ciudat, pătrunzându-l cu degetele mișcătoare, din el se desprindeau fulgi de păpădie. Mi-am amintit întâmplarea aceea stranie în care ne-am întâlnit întâmplator pe-un câmp plin de păpădii și am zâmbit fericită la imaginea primei noastre îmbrățișări printre fluturi. Nu puteam fi eu fata în alb și nici chiar fata în roșu. Pentru ca eu nu port straie pământești. Straiele mele sunt incolore, pentru că straiele normale n-ar putea îmbrăca inima mea deschisă. Eu sunt "fata cu inima deschisă". Ai întâlnit-o cândva și ai iubit-o, presărându-i pe piele atingeri sidefii, sărutându-i din depărtări ochii clipind a iubire. Ai atins-o de câteva ori în vaporii multicolori ai șoaptelor, iar ea s-a cutremurat în frământări dureroase. Ai cunoscut-o, fără straie colorate, fără regrete, fără înțelesuri, goală și moale, dar plină de puf strălucitor și de vise zburătoare.