Nu mai aștept nimic!
Palmele stau închise în pumnii zbuciumați,
Ochii ce-odinioară cădeau înlăcrimați
Se odihnesc și ei ca după-un uragan
Încercănați, tăcuți, parcă privind în van
și inima, acea mașinărie
Ce-a bătut neîncetat și tare pentru tine,
Parcă și ea îmi zace tot a ne-așteptare
și parcă și ea tace ca-ntr-o dulce visare,
Iar trupul ăsta care de-atâta ori rănit
ți-a fost la suferință sclavul tău răstignit
Acum s-a-ntins-ntr-o parte și parca e inert
Căci tot ne-așteptarea l-a cocârjat din drept.
Nu-ți face griji, mergi fără remușcări
Pe drumul cel ales, cel fără încercări.
Nici pentru o secundă nu-ți întoarce privirea
Eu aștept resemnată tăcerea, liniștirea
Nu-ți pară rău de mine, de sufletul strivit
Fără exagerare iți spun:
Nu mai aștept nimic!
Tocmai voiam sa-ti laud poezia anterioara pentru nota de optimism pe care o degaja si iata ce poezie trista, desi foarte reusita, ai scos la inaintare! Hai, Oti, capul sus!
RăspundețiȘtergere