Trăgînd după mine amintiri și plăceri
Trofeu invizibil legată mă ține
De trupul cel care mi-a născut îndoieli
Privește cum stau pe fereastra tăcută
Privind cerul galben ce-abia tresare
Fruntea-i fixată spre zarea stătută
Aștept nemișcată cu-aceeași răbdare
Să vii sau să pleci! Drag indecis,
Sufletul meu îți rămâne nescris
Ți-a fost imposibil să-l descifrezi
Da, te-am iubit, dar n-ai vrut să vezi!
Și încă te caut în urmele rare lăsate de tine,
Încă te plâng frământându-mă-n noapte,
Solemnă și dreaptă speranța mă ține
Spre clipa în care iubirea născută din vise deșarte
te va pătrunde, iar dragostea noastră
nu-ți va mai fi atât de departe...
Dar aceasta nu este un poem slab!
RăspundețiȘtergereDimpotrivă, i-aș acorda nota 9!
Ți-aș reproșa mai degrabă faptul că e scris de ceva timp (ei, bine, mi-a șoptit cineva chestia asta și e inutil să negi) și, ca atare, trebuie să revii la trăirile originare pentru a-l putea îmbunătăți.
Oricum, îmi place că ai revenit la ”specialitatea casei”, și anume poemele de iubire, cele care te reprezintă cel mai bine!
Frumoase cuvinte si grele felicitari pt articol.
RăspundețiȘtergere