miercuri, 30 septembrie 2015

De azi


Flăcări ce ies din pomeți 
Străbat languroase gâtul extins 
Tălpile frig și ele 
Într-o îmbrățișare a atingerilor 
Așternuturile gem apăsate 
De pielea încinsă dezgolită de temeri 
Palmele frământă însetate 
Visele-n atingeri transformate 
Iar ochii se zbat 
Între utopii și realități 
Născute din straniile dorințe 
Ce nu ni le-am recunoscut 
până azi 

Pomeții și buzele aruncă flăcări 
Peste iubirea noastră 
născută de azi 

2 comentarii:

  1. Poeta Otilia ne propune o incursiune într-un univers liric bine conturat, în care metaforele sunt îmblânzite, referințele la iubire sunt mai mult sugerate prin menționări discrete şi indirecte, iar registrele alternează.
    Pe mine, unul, mă apucă dorul de scris ascultând aşa o poezie, care te atinge la colţul inimii şi, când te atinge acolo, simţi că aceea este poezie adevărată.
    Există un anumit echilibru şi o maturitate lirică, deci opinia mea este că autoarea trebuie să se gândească , cumva, și la oglinda cititorului.
    Oricum, poeta transformă o aparentă joacă de copil într-o formă atrăgătoare, metamorfozând cotidianul şi banalul direct în poezie.
    Fără discuție, este multă candoare în lirica propusă, textele reuşind să dreneze o anumită stare şi să o transforme în vers.
    Aș putea afirma chiar că poezia are o anume melodie, cu toate că unele dintre versuri pot fi considerate ca fiind întunecate.
    Simt această poezie ca pe o plimbare printre două conştiinţe, fațete ale eului liric, închistate, profunde, de care îmi pare rău că mă desprind.
    De fapt sunt încântat de poezie, care are pe lângă stare, mesaj, totul prins în tușe delicate, neostentative, o melancolie apăsată, un abis, un hău accentuat de tristeţe. Însă toate poemele Otiliei sunt atât de fireşti, cu toate că sunt cerebrale şi lucide.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur din suflet pentru tine! Ţi-am scris vara trecută, parcă... Mă întrebai dacă sunt un înger :)!

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!