Inima

Inima e precum lemnul: se aprinde ușor, iar când i se întâmplă asta, arde până la mistuire!
 

Ce frunze nebune!

ce frunze nebune

plutesc peste noi 

cu fosnet de umbre bătrâne 

ce toamna bizară

ne-mbraca in doi 

ca piatra zdrobită 

de o niagară

ce frunze, ce vânt, ce rafale 

in suflete intra

ti-aud cântul plin

amar de pelin

in suflet mi-e jale 

si-n el striga iar 

un glas de venin

bizar, rece, umed, 

ca intr-un ecou 

ma striga din nou 

ce frunze nebune 

ce toamna bizara 

cu umbre-n cărbune 

pictură murală

Reverberație

milioane de pereți transparenți 

ma țin închisă cu gândul la tine 

privesc poza ta 

cu inocenta si curiozitatea unui pui de om 

fără a înțelege prin ce minune 

te-am identificat printre invizibilii acestei lumi 

închid ochii 

simt apăsarea pereților 

in tot trupul încins 

ma doare depărtarea dintre noi 

si simt nerăbdarea întâlnirii 

ca niste picături de plumb încins 

căzute-n pielea mea 

ascult in surdina muzica ta 

straina sunt acum de senzațiile proprii 

visez la atingerea ta 

ca la un legănat suprem 

in patul odihnei transcendentale

te simt având nevoie de sclava 

crescută in abnegație

direct in suflet, 

de dupa pereți transparenți 

străbate din vocea ta virtuală 

o reverberație

des millions de parois transparentes

Je leur ai fermé pensant à vous

je regarde ta photo

avec l'innocence et la curiosité d'un jeune homme

sans comprendre ce miracle

J'ai identifié parmi les invisibles du cette monde

Je ferme les yeux

Je sens les murs appuyant

sur tout mon corps chaud

Ça fait mal l'éloignement de nous

et sentent qu'ils sont impatient de rencontrer

comme plomb chaud tomberait

sur ma peau

écouter votre musique en arrière-plan

maintenant mes sentiments sont étrangers

Je rêve de ton toucher

comme une balancement suprême

dans le lit du reste transcendantale

je pense que tu as besoin d'un esclave

un esclave qui a grandi dans l'abnégation

même au mon âme,

après que les parois transparentes,

ton voix virtuel se déplace

à une réverbération

 

Amar îmi e de tine

amar îmi e de tine 

amar îmi e de noi 

ca gustul ce rămâne 

pe buze, după tine, 

impregnat greoi

amar îmi e de ziua 

în care te-am văzut 

și am simțit pumnalul 

înfipt, 

ca sulița otrăvită 

rămasă într-un piept 

de înger răstignit 

amar îmi e de clipa 

ce trece fără tine 

amar imi e de mine 

trăind printre ruine 

de locuri ce cândva 

noi le văzurăm toate 

îmbrățișați, 

de noapte 

amar îmi e de tine 

amar îmi e de noi 

tu, atât de departe 

eu, atât de aproape 

ne-îmbrățișați...

ne-împreunate 

șoapte 

visate într-un coșmar 

nu pot deschide ochii

nu pot vorbi, 

trăi, 

simți 

totul e-atât de-amar 

amar,

amar, 

amar