marți, 20 decembrie 2016

Comoara din noi


azi sunt pirat!
azi m-am decis să plec 
în lumea mare,
pe mări şi pe oceane.
să zbor, să navighez.
să răscolesc adâncuri 
şi să caut comori,
să explorez străfunduri 
din ceruri, plaje, zări 

azi sunt pirat!
am spadă-n loc de mână
şi un ochi din cristal,
am un picior de lemn,
cercel în abdomen.
inima mi-a fost frântă
într-un război barbar,
de azi eu m-am decis,
voi fi pirat-tiran!

mi-am construit o barcă
din vise şi speranțe,
în loc de vâsle, șansă,
în loc de vele, transă...
cu ochiul bun închis
cu palme tremurânde
cu corpul tot zvâcnind
pe marea azurie
m-am avântat sperând

dar nu regret,
căci soarta 
mi-a dat vânt bun la pupă
iar valurile-albastre
suave m-au purtat
pe insula pe care
tu erai împărat

te-am regăsit același
navigator măiastru
cu sufletul de aur,
curat, ca un sihastru
cu gânduri bune-n tine,
cu blândeţe-n privire
pirat și tu, ca mine,
perfectă potrivire!

suntem pirați, pesemne,
căutători de aur
în suflete  pierdute
căci ce-ar putea sa-însemne
a noastră alergare
pe cărări dispărute?

iar pe-acea insuliţă
retrasă şi uitată
ne-am contopit povestea
sub marea îngheţată
ne-am îngropat iubirea
sub frunze şi nuiele
iar valurile albastre
ne-au legănat pe ele
vântul asbtract de iarnă,
îmbrăţişaţi şi goi,
a-ngropat într-o doară
comoara chiar în noi!

Un comentariu:

  1. E bine uneori să fii pirat/Breaking the law, cum s-a mai clamat/Pe-o insulă pustie, cu o femeie vioară/Îngropăm tabloul, de n-avem comoară!

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!