Moartea Anei

In ziua aceea ajunsesem ceva mai repede la repetetii. Ana nu avea acelasi program cu mine, insa incercam sa ne sincronizam astfel incat sa ne putem vedea zilnic.

Stateam pe o banca in fata teatrului si fredonam o melodie stupida auzita la radio de dimineata. Toata ziua nu mi-o putusm scoate din cap, desi nu-mi placea deloc. Erau doua versuri care se tot repetau prosteste. Cantam incet sa nu ma poata auzi nimeni si ma uitam cum cad, la cea mai mica adiere de vant, petalele florilor din visinul care-mi umbrea banca pe care stateam.

Langa mine a aparut  de nicaieri singurul baiat din clasa care imi dadea tarcoale de ceva vreme. Imi placea de el, pentru ca era foarte bun la orice materie si pe deasupra era si un sportiv renumit in liceu. Juca baschet in echipa liceului si era adorat de toate fetele. Desi cam inalt pentru mine, il priveam mereu cu admiratie. Ochii lui negri mereu ma puneau in dificultate cand ma priveau. De multe ori apelasem la ajutorul sau, stiintele exacte nefiind punctele mele forte la scoala. Niciodata nu am inteles cum poate fi atat de bun la toate materiile.

-          Buna, se poate ? m-a intrebat

-          Buna, sigur, i-am raspuns, iar el probabil a observat ca m-am inrosit. Simteam ca sunt din nou sub stapanirea lui, desi nici macar o clipa nu-mi inchipuisem ca intre noi ar putea fi ceva mai mult decat este.

S-a asezat langa mine, prea aproape de mine, dar nu m-am putut retrage, pentru ca, surprinzator, m-am simtit bine sa ma atinga din greseala. Pe deasupra ma simteam si magulita ca el, vedeta scolii, se afla langa mine si statea de vorba cu mine.

-          Ai lectii azi?

-          Da, tu nu ai antrenamente?

-          Si eu, dar am venit sa te vad.

-          Pe mine ? De unde stiai ca sunt aici ?

-          Te-am urmarit. Si rase discret si zambetul lui avea ceva din stralucirea unei dimineti speciale.

-          De ce m-ai urmarit ?

-          Pentru ca te plac, mi-a raspuns scurt, asa cum nu eram obinuita sa primesc raspunsuri de la el.

M-am ridicat, mi-am pus rucsacul pe spate si am vrut sa plec. Nu am stiut cum sa reactionez, mi s-a parut bizar sa-mi faca asa, pe neasteptate o astfel de marturisire. Mai mult decat atat aveam senzatia ca glumeste, ca rade de mine, desi era un baiat educat si foarte respectuos… Dar eu, eu o iubeam pe Ana. N-as fi putut sa-i fac asa ceva Anei, un baiat in viata mea ar fi insemnat o tradare fata de ea.

Dar el doar s-a intins un pic si a apucat sa ma prinda de mana inainte sa ma indepartez foarte mult de banca de pe care tocmai se ridicase si el. L-am simtit cum se napusteste asupra mea, cum ma cuprinde cu bratele-i puternice. Apoi i-am simtit trupul cum ma cuprinde in intregime si buzele lui moi peste buzele mele. Am vrut sa ma impotrivesc, dar sarutul lui era mai placut. M-am invoit si m-am lasat moale sub apasarea sa. Am inchis ochii si am savurat neasteptatul moment.

-          Buna, Sofia. Buna, Stefan.

Am tresarit amandoi la aparitia Anei. M-am retras imediat din bratele lui Stefan, nestiind ce sa spun. Ana mi-a zambit, desi vocea ii tremura iar ochii, ochii iar nu puteau spune nimic. Ochii ei albastri nu i-au tradat nici pentru o secunda dezamagirea.

-          Pe  mine… pe mine sa ma scuzati… si am vazut-o indreptandu-se spre cladirea teatrului.

-          Ana, stai. Asteapta-ma !

L-am lasat pe Stefan nedumerit uitandu-se dupa noi. Nu aveam ce explicatie sa-i dau nici lui, dar mai ales Anei.

Am luat-o de brat, dar si l-a tras smucindu-l. Voiam sa-i spun ca nu-i nimic intre mine si Stefan, ca nu-l plac, ca a fost un accident. Dar nu puteam, pentru ca inca mai simteam fiorul acelui sarut, inca imi parea rau ca-l lasasem acolo fara nicio explicatie.

Alergam dupa ea, iar ea isi iutea tot mai tare pasii. La un moment dat am strigat la ea :

-          Ana, stai putin !

S-a oprit si si-a intors fata spre mine. I-am vazut ochii sclipitori. Dar fata ei nu-i trada furia, nu-i trada gelozia.

- Am stat. Ai ceva sa-mi spui ?

Am lasat capul in pamant si abia am ingaimat un ‘’nu’’.

- Mai bine atunci. Orice mi-ai spune ar fi de prisos. E dreptul tau sa ai un iubit, cum si eu am dreptul asta.

Dar aveam sa-i spun multe. Abia a doua zi mi-am dat seama cate aveam sa-i spun si abia a doua zi am regretat ca nu putusem sa ma justific.

Seara, la sfarsitul repetitiilor am asteptat-o pe Ana in fata teatrului. Ea trebuia sa termine cu jumatate de ora mai tarziu decat mine. Zilele acelea nu aveam voie s-o deranjez in sala de repetitii. Profesoara ei imi interzisese asta, pe motiv ca-i distrag atentia si greseste vocalizele.

Trecuse mai mult de o ora de cand trebuia sa iasa Ana. M-am dus in sala dupa ea. Coridoarele erau pustii, la fel si sala de repetitii. Am plecat spre casa suparata de ceea ce-i facusem Anei.

Mama ma astepta cu supa calda, insa nu am putut sa mananc mai mult de trei linguri.

-          Ce-ai patit ? Ai luat vreo nota proasta ?

-          Nu, m-a sarutat Stefan.

Mama a chicotit.

-          Pentru atata lucru nu mananci ? Cand te va lua de nevasta, ce-o sa mai faci ?

Nu puteam sa-i marturisesc mamei ca eu o iubesc pe Ana, era nefiresc, indecent si mai ales ingrijorator din punctul de vedere al mamei, tinand cont de faptul ca fusesem educata in spiritul Bisericii si familiei perfecte, formate din barbat si femeie, ce se iubesc pana la moarte.

-          Atunci o sa mananc, i-am raspuns mamei si am plecat plangand in camera mea.

Intotdeauna am apreciat la mama ca a stiut si inca mai stie sa-mi respecte intimitatiile si starile. M-a lasat sa bocesc singura in camera. Stiam ca ma aude plangand si trantind lucrurile prin camera, stiam c-o deranjeaza muzica data tare si ca iar se va certa cu un vecin, dar mai stiam si ca dupa ce ma voi calma va veni la mine cu un ceai fierbinte si ma va mangaia si-mi va da un sfat si-mi va spune o poveste cu mesaj optimist.

Am adormit cu degetele mamei in parul meu dupa ce mi-am baut ceaiul fierbinte in care nu stiam niciodata ce plante pune. Mereu avea alta aroma, dar de fiecare data era atat de bun.

Dimineata m-am vazut la ore cu Stefan. Mi-a zambit si s-a asezat langa mine in banca imediat ce mi-am aruncat rucsacul din spate.

-          Te rog sa ma lasi in pace! i-am soptit rastit, neavand curaj sa-l privesc in ochi.

Si-a apropiat buzele de urechea mea, m-a prins de mana si mi-a soptit si el :

-          Te iubesc, Sofi. Si nu ma las pana nu te iau de sotie.

Am ridicat privirea speriata. Eram rosie, simteam asta. Si cred ca am inceput sa plang si am iesit fugind din clasa, aproape rasturnandu-l pe profesorul ce tocmai intra la ore. Am plans toata ora, pana la pauza, pe scarile liceului. Cand am auzit soneria am intrat in clasa. Colegii ma priveau ingrijorati.

-          De ce plangi, m-a intrebat sefa clasei, s-a intamplat ceva?

Am privit-o furioasa.

-          Da, mi-a murit pisica, i-am raspuns, si aproape m-a amuzat pentru o secunda mutrita ei credula si vadit speriata.

Mi-am luat rucsacul si am iesit in fuga din clasa. Nu ma simteam in stare sa stau la ore.

Voiam sa ma duc la teatru, dar mi-era teama de Ana. L-am auzit pe Stefan in urma mea. M-a luat de mana.

-          Sofi, opreste-te o clipa. Iarta-ma, n-am vrut sa te sperii mai mult decat esti. Uita-te la mine, te rog.

Am ridicat privirea si i-am intalnit ochii aceia care starnisera atatea pasiuni in randul colegelor mele. Am ramas uimita de cat este de frumos. Nu l-am vazut niciodata atat de atragator ca atunci. M-am rusinat de gandul meu si lacrimile au inceput din nou sa-mi curga. Stefan mi-a cuprins fata cu palmele sale puternice, s-a aplecat catre mine si mi-a sorbit lacrimile, una cate una pana s-au oprit. Apoi m-a sarutat din nou, cu atata tandrete, incat nu m-am mai putut impotrivi. M-a imbratisat si l-am imbratisat si eu si m-a cuprins deodata o disperare neinteleasa. Mi-am amintit de Ana si de imbratisarile noastre, de noptile noastre de iubire in care uitam de noi, de pasiunea noastra la inceput neinteleasa, apoi din ce in ce mai bine constientizata. Am simtit ca o durere in piept imaginea ei si m-am tras, desi as mai fi stat, din bratele lui Stefan

-          Stefan, trebuie sa plec. Te rog, nu te supara, dar simt ca nu mai pot sta astazi la scoala. O sa merg la repetitii, si asa sunt un pic in urma cu rolul.

-          Sofi, lasa-ma sa te conduc eu acolo.

-          Nu, te rog, nu e cazul sa iei si tu absente din cauza mea.

-          Te rog, Sofi, gandeste-te la ce ti-am spus. Te plac de la inceputul liceului numai pe tine.

M-am uitat cu stupoare la el, fara a-l putea crede.

-          Ma faci sa rad, atatea fete alearga dupa tine si tu te uiti la mine ? Am jumatate din inaltimea ta, nu sunt olimpica nici la fizica, nici la matematica. Eu doar dansez. Ce-ti poate place la o balerina ?

-          Asta ! si m-a luat in brate ca pe un fulg si a facut doua piruete cu mine. Apoi m-a sarutat din nou si cand m-a pus jos ma simteam ametita, dar euforica si fericita.

-          Chiar trebuie sa intri la ore, Stefan. Eu voi merge la antrenamente. O sa ma gandesc la ce mi-ai spus, desi prioritatiile mele sunt altele acum.

-          Te rog, gandeste-te cat vrei tu, eu te astept toata viata.

Am zambit stiind ca exagereaza, dar mi-a placut cum a sunat ‘’toata viata’’

In curtea scolii am simtit din nou durere acuta in dreptul inimii si am luat-o la fuga spre teatru.

M-am asezat pe treptele teatrului, stiind ca Ana trebuie sa ajunga abia peste trei ore. Nu stiu cum au trecut cele trei ore. Ma gandeam fara sa vreau la Stefan, la saruturile lui, la frumusetea lui fizica. Il doream si pe el, asa cum o dorisem si pe Ana si ma durea ca simt asta. Mi se parea nedrept fata de ea, fata de tot ceea ce ea imi daruise pana atunci, fara nicio conditionare, fara a astepta vreodata ceva in schimb. Si ma durea ca ma vazuse in bratele lui si abia o asteptam sa-i spun ca totul fusese un accident, o ratacire de moment. Apoi ma gandeam la el ca la un ideal, un baiat la care nu poti nici macar visa si ma simteam puternica si frumoasa gandindu-ma la declaratia lui.

Se facuse ora unu si Ana aparuse. Incepusem sa ma ingrijorez. M-am dus in sala si am zarit-o prabusita langa pian.

Am inceput sa strig disperata. Am atins-o si era rece. Nu mai respira probabil de mai multa vreme.

Strigatele mele au adus-o intai pe femeia de serviciu, apoi pe administrator si in final si pe profesoara de canto.

Apoi a venit salvarea, imi amintesc ca prin vis, cineva mi-a dat niste apa sa beau. Toata lumea gesticula, vorbea neinteles, se agita. Ana a plecat cu salvarea, eu am ramas socata in sala, langa pian. Dupa un timp profesoare Anei de canto mi-a spus parca silabisind ca va veni tatal meu sa ma ia de acolo. A venit tata, aproape ca nu l-am recunoscut. M-a condus la masina, tinandu-mi rucsacul din care atarna o beteala roz, de la poantele mele. Acasa m-a intampinat mama cu un ceai, mi l-a turnt pe gat aproape si m-a tinut la pieptul ei pana am adormit. M-am trezit tipand si plangand la ora doua noaptea, mama a venit din nou langa mine si m-a mangaiat pana am adormit din nou.

La 8 dimineata  a sunat telefonul. Tot ca prin vis am auzit-o pe mama spunand : o iau pe Sofia si venim imediat.

Afara ne astepta un taxi galben, cu niste cifre care se incalecau una peste alta. Mama mi-a soptit ca totul va fi bine, sa nu ma ingrijorez, iar eu nu puteam sa inteleg ce se intampla si cum de se intampla. Parca ma aflam intr-un bizar cosmar din care nu ma puteam trezi, parca eram intr-o pelicula de film si eu eram deopotriva si spectator si actor. Am ajuns in salonul Anei si cand am vazut-o cu ochii inchisi si cu perfuzia in mana am inceput sa plang si m-am repezit asupra ei. Mama m-a rugat sa nu ma apropii prea tare si sa-i vorbesc incet.

-          Traieste ?

-          Da, draga mea, traieste, dar este in coma.

-          Mama, dar cum ? Ce s-a intamplat ?

-          Nu stim inca, dar credem ca a luat ceva, niste pastile, niste somnifere...

Am simtit din nou starea aceea de ameteala si durere. Ma simteam vinovata. Abia acum intelegeam ce se intamplase. As fi vrut sa-i spun chiar atunci c-o iubesc, ca nu pot trai fara ea, ca Stefan nu inseamna nimic pentru mine, ca doar prin ea si pentru ea respir. Dar nu puteam face asta de fata cu mama, care, oricat de deschisa era, n-ar fi putut intelege relatia dintre noi doua. M-am apropiat de Ana plangand si i-am soptit :

-          Ana, te rog, nu-mi face asta. Nu ma lasa !

Durerea a devenit insuportabila si mama m-a luat de langa ea si m-a scos pe hol. Pe hol era Stefan care a vrut sa-mi spuna ceva, insa am evitat sa-mi vada ochii, probabil m-ar fi tradat.

Am iesit in curtea spitalului si am fugit plangand pe dealul care incepea chiar de acolo. Am alergat ca o nebuna, lovind cu furie toate pietrele ce-mi ieseau in cale, plangand si invinovatindu-ma. Ce am facut, ce am facut ?  Doamne, te rog, nu mi-o lua pe Ana. Cand m-am oprit mi-am dat seama ca degetele imi sangerau si sangele trecuse dincolo de panza alba a balerinilor mei.

Ana a stat in coma 5 zile. Cand a deschis ochii eu eram langa ea. I-am zambit si am luat-o de mana.

-          Este dreptul tau sa fii fericita, mi-a soptit, si, privindu-i buzele uscate ce abia aveau putere sa se deschida, imi venea sa i le musc, sa i le sarut, sa le dau eu viata si vlaga.

M-am intins langa ea si am sarutat-o pe obraz :

-          Sunt fericita ca traiesti si-ti multumesc ca nu m-ai lasat. Nu este nimic intre mine si Stefan, a fost doar o ratacire de moment. Te iubesc si te rog, te rog mult, sa nu-mi mai faci asa ceva.

Ana si-a intors privirea pentru a nu-i vedea lacrimile ce tocmai incepusera sa-i curga.

O iubeam atunci mai mult decat oricand si faptul ca traia ma facuse sa uit cu totul de Stefan. Pentru un timp...