E prima dimineața, după câteva luni probabil, când ma trezesc fără durere de cap. In ultima perioada in fiecare dimineața lumina intra in ochii mei cu ace, innebunindu-ma de durere.
Am zăcut multe zile fără sa mănânc, fără sa fumez, fără sa beau ceva. Telefonul a sunat de multe ori, apoi probabil i s-a terminat bateria. Îmi amintesc vag ca de câteva ori am auzit-o pe Maria rugându-ma sa-i deschid. “Știu ca ești înăuntru! Deschide, te rog. Sa nu faci vreo prostie!” Apoi îmi amintesc zgomotul tocurilor, întâi delicat, ca al unei pisici, apoi apăsat și precipitat. Parca odată am auzit-o și pe Frosina, deși e posibil sa fi delirat. Calc pe covorul plin de cioburi și pete de vin și simt o exuberanta neobișnuita in suflet. Din tălpi simt ca-mi curge sânge, dar ma bucura nespus durerea surda provocată de cioburile înfipte in piele. Nu ma întreb ce s-a întâmplat cu mine si nici nu ma bucura faptul ca am supraviețuit. Dacă stau sa ma gândesc, de-as fi murit, n-ar fi pierdut nimeni nimic. La naiba, stiu si simt ca nu contez pentru nimeni pe lumea asta, dar acest gand nu ma nelinisteste catusi de putin, nu-mi da niciun regret, nici macar mila nu-mi starneste. Doar savurez momentul luminii fara durere in privirea mea. De parca m-am nascut din nou, ma bucura nespus faptul ca m-am ridicat, ca muschii picioarelor inca ma pot tine ridicat, ca bratele inca se misca, ca pot simti mirosul infect din camera. Deschid larg ferestrele si caldura razelor ma izbesc intr-o dulce mangaiere pe trupul osos, paralizat de atata timp tintuit la orizontala. Ma intreb in fuga ce luna, ce zi ori ce an ar putea fi. Observ cu coada ochiului trandafirul japozen ofilit de deshidratare si ma gândesc ca totusi n-a tercut asa mult timp de cand am murit, pentru ca are inca frunzele verzi. Langa el sta deschis la capitolui 16 jurnalul meu de scriitor ratat. Incep sa rad. Rad ca un copil pentru ca sunt mai putin ratat decat multi altii. De pilda Eusebiu e mai ratat decat mine, pentru ca, desi are o fata superba cu nume imbecil, el este un escroc sentimental, un ucigas de suflete si vise, pentru ca el cucereste prin minciuna si inselaciune. Eu nu cuceresc pe nimeni, dar nici nu pacalesc pe cineva. Sunt sigur mai putin ratat decat toti oamenii care mint si fura pentru a supravietui. Mie mi-e totuna daca supravietuiesc sau nu, niciodata nu-mi voi ucide sufletul ca sa-mi tin trupul viu. Am un impuls nemilos s-o sun pe Maria, dar telefonul e si el mort de mult timp. Il bag in priza. Posibil sa-mi fi intrerupt curentul, nu pare ca ar da semne sa-si revina in priza.
E timpul sa ies din casa. La naiba, poate as fi mai fericit daca as fi murit, dar inexplicabil, faptul ca am inviat imi da un sentiment placut de nou inceput. Sunt excitat in toate simturile mele.
La naiba cu moartea, la naiba cu viata. E chiar nemilos de placut sa fii viu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!