Puţină smerenie

Acest weekend a fost unul liniştit, poate prea liniştit. Când găseşti atâta linişte într-un loc pierdut din univers, începi să te întrebi cum de mai suporţi locul în care trăieşti, atât de murdar, dând pe dinafară de dispreţul oamenilor, de goana după bani, de aerul irespirabil. Iată cum un mic colţ de rai este disponibil păcătoşilor de rând, pentru a se smeri o clipă şi pentru a sorbi o picătură din pioşenia adevărată. Sau doar a lua aminte la "cum se face". Este suficient şi atât.

 

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, amplasată la poalele Munţilor Făgăraş, a fost refăcută în jurul anului 1696 în piatră şi cărămidă de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, menţionat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii mânăstirii.

Ceea ce m-a surpins pe mine aici a fost faptul că există, în incinta mănăstirii o academie de pictură "Academia Sâmbata – spiritualitate, cultură, artă, ştiinţă", care a fost inaugurată la hramul mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" din 15 august 2003.

Am cheltuit mulţi bani pe nişte cărţi minunate, la care nu mă aşteptam să le găsesc în magazinul de obiecte religioase. Una dintre ele, care a costat doar 6 lei, este o cărticică pentru copii din care poţi realiza macheta unei biserici. Ca în copilăria mea. Nu am mai văzut de mai bine de 25 de ani astfel de cărţi în librării. M-am bucurat ca un copil, am luat doua: una o voi face cu băieţii mei, iar una o voi face singură. :))

Pentru câteva persoane deosebite din sufletul şi viaţa mea (nu vă dau numele, pentru că vă ştiţi) am pus acatiste şi m-am rugat ca să primiţi ceea ce vă doriţi mai tare (nu spun ce, ştiţi voi). Pentru ceilalţi am aprins lumânări, aşa cum se face. Nu v-am uitat nici pe voi, cei care ne priviţi de sus şi care vă bucuraţi de fericirea noastră pământeană.

Am aflat de aici de existenţa dureroasă a Parintelui Arsenie Boca (cel care a pictat biserica din Drăgănescu - la 25 Km de București, supranumită Capela Sixtină a Orientului), mort în 1989, al cărui mormânt a fost încălzit multe nopţi cu respiraţia de două căprioare, fapt real povestit de o măicuţă care-i îngrijea locul în care fusese îngropat.

Cea mai frumoasă icoană pe care am vazut-o vreodată am descoperit-o aici, în foişorul mănăstirii. Dacă mă voi încumeta vreodata să pictez Fecioara cu pruncul, cred c-o voi alege pe aceasta:

 

Am dormit la pensiunea Poieniţa, din Lisa, un loc minunat în care voi reveni cu siguranţă şi cu copilaşii mei ca să ne bucurăm de păstrăvul abia prins şi copt în jar, de aerul rece şi curat, de priveliştea încântătoarea dată de munţii abia ninşi, de pârâul al cărui susur este singurul care sparge liniştea perfectă.

 

 

 

Totul a fost de vis, mai ales că nu au lipsit nici pisicile, nici daliile din peisaj.