sursa foto: http://www.megapreturi.ro
Ziua de azi mi-a amintit de o perioadă foarte frumoasă din viaţă mea, perioada de până în 1989. Fusesem selecţionată pentru "cenaclul de romană" din şcoală,la care mergeam cam de 2 ori pe săptămână după ore şi duminica, în singura zi liberă. De câteva luni geroase făceam pregătire pentru serbarea de 8 martie, serbare organizată de şcoală, la care nu participau decât copiii cenaclului împreună cu profesiorii cei mai " de seamă" ai şcolii, prilej cu care se discutau şi multe probleme de partid.
Câtă bucurie şi cu câtă mândrie am primit vestea că voi primi două roluri importante în programul artistic pentru 8 martie. M-au pus să recit o poezie oarecare şi mi-au zis: tu vei fi PRIMĂVARĂ!. Al doilea rol era de povestitor într-o scenetă plină de învăţăminte.
Cea mai fericita zi a fost când mama mi-a terminat rochiţa mea de "primăvară: din voal transparent verde crud, cambrată pe talie şi cu corseleta şi cu o fustă largă, largă şi lungă până peste călcâiele mele. Pe ea aveam cusute flori de primăvară, iar pe cap purtam o cununiţă împletită din flori naturale. "Iarna" avea şi ea o rochiţă spectaculoasă din mătase albă. Cu mult înainte de începerea spectacolului noi două eram la şcoală, îmbrăcate în frumoasele rochite. În şcoală nu era nimeni, holurile lungi erau pustii. Am alergat fericite, am cântat şi am dansat, ne-am repetat poeziile. Eram mândre de rochiţele noastre şi ne simţeam ca nişte prinţese din poveşti, ceea ce cred că şi eram pentru mămicile noastre.
La spectacol mi-am recitat poezia dreaptă şi mândră, plină de încredere. Am fost prima dintre cele patru anotimpuri, dar asta nu mi-a dat nici cea mai mică emoţie. Pentru rolul din a doua scenetă am fost nevoită să-mi dau rochia jos. Asta chiar nu mi-a plăcut. Pe cât de mare succes am avut la prima reprezentaţie, pe atât de penibil a fost cel de-al doilea moment. Eu trebuia să vorbesc mult despre pionieri si soimi ai patriei şi la un moment dat să arunc cu o minge pe post de piatră într-unul dintre personaje. Profesoara cu care lucrasem această scenetă a uitat mingea acasă şi a trebuit să improvizeze una din hârtie mototolită. Bineînţeles că eu când am aruncat cu "mingea" a căzut aproape lângă mine, neatingandu-l pe personaj. Personajul însă, a început să urle de durere, să se vaite şi să se ţină de cap. Toată lumea a început să radă, iar eu nu mai puteam de ruşine. Trebuia să fie o scenetă dramatică din care noi copiii să învăţam că nu-i bună violenţa, însă a ieşit exact invers. Toată lumea râdea în loc să ia aminte la morală poveştii.
După serbare m-am îmbrăcat din nou în rochie şi am plecat aşa spre casă care era la două minute de şcoală. Mi-era frig, era încă rece, însă nu mai puteam de fericire când fetiţele de pe stradă întorceau capul ca să-mi admire rochia. Ştiu că am avut-o mulţi ani în dulap, de multe ori am probat-o până când nu m-a mai cuprins. Acum nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu ea, o s-o sun pe mama s-o întreb.
Ahh, azi este 8 MARTIE. Este ziua MAMEI!
La mulţi ani pentru toate iubitele noastre mămici! Să ne trăiască 100 de ani, la fel de frumoase şi de iubite ca primăvara. La mulţi ani pentru voi soţii, prietene, iubite, fiice sau surori, mame sau bunice! La mulţi ani dragele mele!
Vă doresc o primăvară minunată plină de zâmbete şi de fericire! Şi vă doresc să aveţi parte de frumuseţea mărgăritarilor şi de graţia şi bucuria acestui anotimp al renaşterii.
