Permiteţi, domnule?

ți-aş spune că te iubesc,
dar ce rost mai are,
când trupul meu freamată
molatec şi fierbinte în preajma ta?

ți-aş spune că mi-a fost dor,
dar cuvintele mi-ar fi neputincioase,
când ochii mi s-ar zvarcoli
pasionali şi umeziţi în privirea ta?

te-aş mângâia dacă te-aş vedea,
dar cum aş putea zdruncina
nemărginirea aceasta dintre noi,
la doar câțiva centimetri distanță?

te-aş îmbrăţişa şi te-aş atinge,
dar cum aş putea traversa
graniţele din sârmă ghimpată
ale sufletului ce nu se vrea iubit?

uneori ți-as spune cât de mult te iubesc
dacă mi-ai permite această îndrăzneală!

 

Premiul I

Vă amintiţi de coroniţele noastre din copilărie, din flori naturale, pe care ni le împleteau mămicile cu lacrimi de fericire în ochi? De insignele "pionier de frunte" sau tresele pe care le purtam cu mândrie? Sau diplomele din carton frumos decupat pe margini pe care le primeam la concursuri?

Ei bine, atâta mândrie şi satisfacţie ca acum nu am mai simţit de când eram pionieră. Ultimul concurs de creaţie literară pe care l-am câştigat a fost în urmă cu mai mult de 20 ani. Istoria s-a repetat acum, dar meritul nu mai este al meu, ci al vostru, cei care mi-aţi votat povestea.

Am primit în urmă cu o săptămână premiul pentru acest concurs, oferit de http://www.mostwantedblog.org/despre-mwb/ împreună cu sponsorii http://www.luxurygifts.ro/, cărora le mulţumesc din suflet pentru frumoasa surpriză. De asemenea, organizatorului concursului îi mulţumesc în mod special pentru onoarea de a face şi eu parte din redacţia lor.

Din păcate premiul nu-l pot împărţi cu voi (să fiu sinceră, nici nu prea-mi vine să renunţ la ceva), dar vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru tot sprijinul vostru.

 

Un furt

îți fur din privire voioșia
parcă aceeași voioșie cu cea cu care
te îmbulzeai printre copii la săniuș.
tu nu știi câtă nevoie am de ea,
ca să-mi înveselesc zilele monotone

îți fur din atingeri pasiunea
cu care construiai din cuburi colorate
noi și noi castele, spectaculoase și solide.
nu ai idee câtă nevoie am de ea
în iubirea mea pe care am uitat s-o dăruiesc

îți fur din îmbrățișări iubirea,
iubirea aceea pe care ai cunoscut-o doar la 17 ani
nu-ți poți închipui cât de mult
îmi umple sufletul pierdut în lumi incerte

hai, nu mă mai lăsa să te fur,
piesă cu piesă, bucățică după bucățică
dă-mi-te tot, de bunăvoie,
tu nici nu bănuiești câtă nevoie am de tine,
căci tu mi-ai furat mie inima!

Cel mai frumos compliment

În timp ce mă întindeam prin geam să iau tichetul de parcare, Bogdan îmi spune:
- Mami, ai ajuns! Te-ai alungit, pt ca te-ai subțiat.
Eu fericită:
- Adică am slăbit?
- Da, ai mai slăbit puțin. Dacă mai slăbești puțin, vei deveni o mamă care s-a subțiat.

Mi-e somn de tine

mi-e somn de tine
și ce te-aș mai dormi...
căci visele mele sunt împletite
din ochii tăi obosiți
și buzele tale tăcute

mi-e sete de tine
și ce te-aș mai sorbi
căci apa mea îmi izvorește
din scurgerea ta
printre degetele mele

mi-e foame de tine
și ce te-aș mai mânca
căci hrana mea e amestecul
dintre pielea ta ce-ncătușează
inima arzândă și sufletul prețios

mi-e dor de tine
din nou mi-e dor
căci lipsa ta îmi este
singura piedică de netrecut
în calea fericirii mele

Logică năucitoare

Tudor, punând mâna pe sânii bunicii:
- Ai țâțe?
- Da, tu nu ai? raspunde bunica.
- Ba da, am și eu, dar ale mele sunt mai sus!

Vrei să-mi fii măr?

Vrei să-mi fii măr?
un măr cu coaja roșie, perfectă
mustind de sănătate,
aproape de plesnire?
să-mi fii tu mărul dulce
cu miezul alb ce-n mine
ți se topește lent?
cu sucul lipicios
ce mă patrunde dincolo de gust
și-mi bucură simțirea,
curgând alunecos?
hai, vrei sa-mi fii măr
și să tresari la fiecare mușcătură
epuizându-te pulsând
la mine-n gură?
Fii mărul meu gustos!

Stele pentru mine

îmi picură stele albastre-n fereastră
mi-e dor de o iarnă
de prima întâlnire a noastră
de primul sărut, de prima privire
de primul cuvânt,
de ochii tăi senini plini de strălucire

îmi cad de prin ceruri imagini de stele rotunde
mi-e dor de atingeri, de vorbe mărunte
mi-e dor de cuvinte doar pentru mine
de-a ta căutare,
mi-e dor chiar de tine

iar picură stele la mine-n grădină
sunt stele, sunt şoapte
sau e doar lumină?
sunt şoapte rostite din visele mele,
sunt şoapte de rouă...
cu stele albastre în suflet îmi plouă

Tu cât ai da pentru o viaţă?

Ghebos Cezar Ionut are puţin peste un an. S-a născut pe 19.dec.2011. La scurt timp a fost diagnosticat cu o malformaţie a vaselor de sânge de la cap de tip cavernoame. Părinţii lui şi-ar da propria viaţă pentru puiul lor, dar nu ar fi suficient. Din păcate viaţa lui are nevoie de o sumă incredibilă, imposibil de strâns. Operaţia care-i poate reda zâmbetul, şi lui, dar şi părinţilor lui este posibilă în Germania şi costă 50.000 euro.

 

Orice sumă poate fi vitală. Conturile de mai jos sunt deschise pe numele Roxanei Ghebos, mama lui Cezar. Roxana este prietenă cu mine și garantez pentru autenticitatea cazului.

 

Vă mulţumesc pentru sprijin.

 

Cont USD: RO 51 RZBR 0000 0600 1528 4316

Cont EURO: RO 37 RZBR 0000 0600 1528 4308

Cont LEI: RO 76 RZBR 0000 0600 1528 4188

 

 

Soarele

de acum o să văd soarele cu alți ochi
fiecare răsarit îmi va aparține
şi fiecare apus mă va infiora
pentru ca tu mi-ai arătat
fără întrebări, fără cuvinte
că el străluceşte pentru mine

o să-l privesc ca într-o fotografie
aşa cum se oglindeşte în privirea ta
şi aşa cum ai reușit tu să-l surprinzi
sau aşa cum l-ai făcut tu să stea
un timp, doar pentru mine

de acum soarele va radia
pentru a mă împresura în căldura lui
doar pentru ca tu l-ai convins
să existe prin tine
pentru sufletul meu