luni, 11 martie 2013

Te uit


te pierd...
brusc, le fel ca pe un vis odată cu venirea dimineții
te uit...
așa cum uiți fără să vrei o amintire-atât de veche
te-alung...
din gânduri, ca pe o fantomă, știind că nu există
te-ndepărtez...
de mine, ca pe-un necunoscut ce poate fi periculos

te pierd...
ca apa absorbită de scoarța de pământ uscată
te uit...
ca pe durerea bolii abia vindecate
te-alung...
ca pe-o străină tristă, îndurerată
te-ndepărtez...
pentru că nu mai pot să te urmez

te pierd...
ușor, tiptil, pe nesimțite și pe nevăzute
fără să vreau să te alung
fără să simt că te îndepărtez
mă înspăimânt...

te pierd...

te-alung...

te uit...


 

duminică, 10 martie 2013

Sinceritate feminină


sunt o femeie sinceră:
nu te mint când îți spun
că-mi ascund inexact
un regret, un gând, un fapt
în baloane de săpun
şi că tu, doar suflând
mă transformi
dintr-un fapt, într-un gând
din firesc, în nefiresc
din credință, în grotesc
şi ca ochii mei de-mi plâng
poți vedea fix în ei
printre lacrimi transparente
printre crize inerente
suferinţe de femei

transparentă sunt, îți spun
ca un balon de săpun...
nu sufla, nu respira,
căci de-ndată voi zbura!

transparența mea e-a ta.
stă doar în puterea ta
sa mă poți zări din ea...

marți, 5 martie 2013

Trei cuvinte


din noi au mai rămas
doar trei cuvinte
aproape nerostite
aproape infinite
aproape rătăcite

cuvinte amăgite
de-mbrățișări pripite
uitate, prigonite...

ascunse, mărginite

ele au mai rămas din noi
pe când formam

un singur trup din doi
doar trei cuvinte au rămas
și-atât de tare dor:
"îmi este dor!"

O noapte minunată


ce noapte minunată
se-nghesuie s-apară
îmbrățișarea noastră
e-o floare albă, rară
și din sarutul zilei
cu greu ne despărțim
sărim greoi pe stele
 în șoapte ne vorbim

iar drumul lung spre casă
separat iar îl facem
visam ce-i imposibil
 în noaptea cea albastră


atingeri diafane,
atât de așteptate
trezesc fiori prin colțuri
de iubiri neuitate

ce noapte minunată
când luna e tăiată,
jumatea-ntunecată
zâmbind am și uitat-o
 

miercuri, 27 februarie 2013

Însângerate


Mi-au căzut aripile
aşa, dintr-o dată, le-am simţit moi sub tălpi
le-am călcat din greşeala,
nu am vrut să le rănesc mai mult decat erau deja

Mi-au murit visele
aşa, brusc, le-am văzut depărtate pe un colţ de stea
mi-am îngânat dimineţile
în speranţa ca le voi aduce înapoi
acolo unde le este locul

Mi-au pornit lacrimile
deodată mi-am simţit ochii înceţoşaţi
şi când i-am şters
degetele îmi erau pline de sânge
şi tremurau

Speranţele mele stau muribunde
pe petalele albe ale trandafirului
însângerat
Nu, nu-i va supravieţui strălucirea,
pentru că el se hrăneşte doar cu soare şi apă
 

Închipuire


de ce-mi taci, închipuire,
când ai avea atâtea vise
de afişat pe ecranul cerului târziu?
şi voi, ochi visatori, cine v-a sugrumat
glasul imaginilor spectaculoase?

de ce taci, figură diafană,
când însăşi vederea ta
ar lăsa privitorii fără grai?

şi voi buzelor, cine v-a împietrit
într-o statuie opacă reprezentând sărutul?

de ce taci?
de ce taci suflete, de vreme ce povestea ta
este atât de frumoasă,
încât, de-ar fi ecranizată,
ar câștiga un Oscar?

marți, 26 februarie 2013

O nestemată



iubitule, de-ar fi să-mi treci
sărutul tău pe buze-mi reci
aş reînvia ca-n primavară
o floare smulsă gheţii gheară

şi de ar fi să-mi dai
în ochi imagini dintr-un rai
aş deveni din tine rupt
un suflet, doar din al tau trup

şi de-ai vrea să-mi fii
un diamant prin alte mii
eu însămi cred ca m-aş schimba
în nestemată-n viața ta

vineri, 22 februarie 2013

Ceruri


 
se deschid iar în mine ceruri gingașe
înalte, senine, ca niște totemuri
adânci, întinate, atât de frumoase
ceruri intinse, albastre, pufoase

brațele mele se-nalță spre ele
zborul mi-e leagăn, cerul mă plouă
pe piele se scutură prafuri din stele
lacrima mi-e pe speranțe o rouă

zări nesfârșite în ochi cad prelung
vântul mi-e cântec, soarele vânt
dor de zburare, căderi îmi alung
ceruri albastre, e timp să vă cânt

miercuri, 20 februarie 2013

Parfum de petale violete



mă doare acest frig ce-l trăiesc
neînvăluită de brațele tale
și timpul ce-l consum
fără de vederea ta

mă doare această iarnă
ai cărei cercei cristalini
nu-și găsesc locul în urechile mele
și cerul plumburiu
ce și-a pierdut una câte una toate stelele
pentru că noi nu le-am mai putut număra

mă doare înghetul și bruma și ceața
și toți pașii călcați pe-o potecă singulară
printre toate potecile
bătătorite de îndrăgostiți

mă dor palmele crăpate de crivăț
în vârful mâinilor întinse a ne-îmbrățișare
și buzele însângerate de ne-atingere
și trupul tot obosit de ne-mângâiere

dar cel mai tare mă doare
așteptarea primăverii  din respirația ta
și din dorința ta de a-mi dărui
parfum de petale violete
într-un sărut prelung de iarnă sfâșiată

duminică, 17 februarie 2013

Incredibilă întâmplare


când te-am văzut prima oară
nu m-am gândit ca o să vreau să te revăd

când te-am revăzut
nu mi-am imaginat că mi se va face dor de tine

când mi s-a făcut dor
nu m-am gândit că mă voi îndrăgosti

când m-am îndrăgostit
nu am bănuit că te voi dori

când te-am dorit
nu am sperat că te voi avea

când te-am avut
nu am crezut ca te voi iubi

când am început sa te iubesc
nu am vrut să accept că-mi va fi atât de greu fără tine

acum, când sunt fără tine
încă nu-mi vine să cred ca te-am întâlnit
în viaţa aceasta