mă doare acest frig ce-l trăiesc
neînvăluită de brațele tale
și timpul ce-l consum
fără de vederea ta
mă doare această iarnă
ai cărei cercei cristalini
nu-și găsesc locul în urechile mele
și cerul plumburiu
ce și-a pierdut una câte una toate stelele
pentru că noi nu le-am mai putut număra
mă doare înghetul și bruma și ceața
și toți pașii călcați pe-o potecă singulară
printre toate potecile
bătătorite de îndrăgostiți
mă dor palmele crăpate de crivăț
în vârful mâinilor întinse a ne-îmbrățișare
și buzele însângerate de ne-atingere
și trupul tot obosit de ne-mângâiere
dar cel mai tare mă doare
așteptarea primăverii din respirația ta
și din dorința ta de a-mi dărui
parfum de petale violete
într-un sărut prelung de iarnă sfâșiată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!