Zborul

Într-o zi un om a căzut de la balcon 
Lumea se adunase în jurul lui
Câtă groaza și ce mai rumoare
"De ce-a făcut-o? Cine să fie oare?"
Vine salvarea, sosește și Smurd
Omul stătea întins pe trotuar mut și surd 
Ținea ochii închiși, parcă era mort 
O babă țipa, un milițian scria, 
Un nene bătrân o brichetă-aprindea 
În 5 minute, ca la armată
Apare în scenă duduia turbată
E angajata reporter de stradă 
La cea mai bună TV privată. 
Scoate un web mic, de buzunar, 
Toarnă o cola pe gât ca-n pahar, 
Se pune-n genunchi lângă bărbat 
Și-l ia gazetărește la interogat: 
"Cum ai căzut? De ce ai făcut-o? Te doare burta? Stai în chirie?"
"Esti dusă cu pluta?" gândește omul. 

Apoi se scoală. E plin de praf 
Privește absent lumea șocată. 
Un pix se aude căzând pe trotuar 
Și ce oroare, sacou'-i murdar!

Fuge orbește printre mulțime
Plânge aproape, dar nu de rușine 
Caută-un bloc ceva mai înalt 
Cu logii mai mici, vecini mai puțini 
Trotuar mai curat și străzi mai pustii 
Un bloc mai retras, fără "stafii". 

Se-aruncă din nou, plin de speranță, 
Dar în cădere, vede-o-ambulanță
Apoi un reporter la fel de turbat 
Un Smurd, un web-cam și un tâmp băiat. 

Conchide bărbatul, tot în cădere, 
Așa într-o doară, ca o părere: 
"La tine în țară ești un tâmpit 
Nici să mai zbori, nu poți, liniștit!"

Toamna

Frunzele-mi cad din palme crăpate
Cerul îmi plânge toamna ce vine
Mure strivite în șoapte uitate
Soare albastru în vânturi mă ține

Flutură crengile a noapte tăcută
Florile cresc de acum înapoi
Arșița verii devine plăcută
Vântul m-aruncă în aer, culcându-mă-apoi

Toamna îmi vine, vara îmi pleacă
Sufletul pare că se strânge și el
Ochii îmi plâng ruginind lacrimi parcă
Pașii greoi nu mai au niciun țel

Nu aș vrea ca răceala ce-apare
Să sape în mine tranșeele triste
Știu ca un soare și mâine răsare
Și îl vreau la plimbări reci să m-asiste

Vino, deci toamnă, te-aștept înlemnind
În noianul acesta de versuri absurde
N-am frica de tine! Mă vezi tremurând?
Toamnă-așteptată  cu iubiri aburinde!

De azi

Flăcări ce ies din pomeți 

Străbat languroase gâtul extins 

Tălpile frig și ele 

Într-o îmbrățișare a atingerilor 

Așternuturile gem apăsate 

De pielea încinsă dezgolită de temeri 

Palmele frământă însetate 

Visele-n atingeri transformate 

Iar ochii se zbat 

Între utopii și realități 

Născute din straniile dorințe 

Ce nu ni le-am recunoscut 

până azi 

Pomeții și buzele aruncă flăcări 

Peste iubirea noastră 

născută de azi 

Întâlnirea

Pe oamenii mari ii vezi de mici. Au acea strălucire specială in ochi, au acel zâmbet care te scoate din orice stare proasta.  Au o bunătate ireala, nepământeana. Si sunt frumoși. Au o frumusețe incredibila, de care nu te mai saturi. 

Pe oamenii mari ii vezi de mici. Ambițioși si înverșunați precum Sisif, ei nu se poticnesc niciodată, nu-i vezi in dificultate niciodată, au o veselie molipsitoare si cand le este greu. 

Ai întâlnit un om mare pe care L-ai cunoscut chiar din copilărie. Au trecut 20-30 de ani. Nu-i asa ca nu mai știi? El știe! Știe exact locul in care v-ați cunoscut, cum o cheamă pe mama ta, cati frați ai si faptul ca-ti plăceau amandinele si filmul de la matinal de la Flacăra. Porniți discuții banale, gen: cati copii ai, unde lucrezi. Zâmbește tot timpul. Bunătatea aceea radianta de cand era mic o are si acum. Iti pune palma pe umăr si te întreaba: dar cu ce te ocupi in rest? Ce pasiuni ai? Aceasta nu este o întrebare cu răspuns rapid. Cine mai are timp de pasiuni? Viața e dura! 

Nu te fastaci! El știe. Știe ca n-ai timp sa traiesti pentru tine. Iti șoptește: iubește, prietene. Viața e minunata! Si te îmbrățișeaza cum n-a mai facut-o nimeni de mult. Apoi pleacă vesel, lasandu-te cu gândurile tale la viața grea pe care o duci. Si nici măcar nu ti-a spus cu ce se ocupa el.

In drum spre casa realizezi cât esti de nefericit, cât esti de mic si de neputincios. 

Cand te-ai întâlnit ultima oară cu un om mare? Cauta-l! Iți va spune un mic secret despre fericire. 

Libertatea

Când "cușca" îți pare prea apăsătoare, mai adu-ți pe cineva cu tine. Constrângerile par suportabile în doi, iar "gratiile" mult mai probabil de distrus. Libertatea se poarta în doi!

Întuneric

Prea des străbat poteci întunecate,
dar mult prea rar îmi caut luminarea lor în ochii tăi
prea des îmi caut compania fiarelor însetate,
dar mult prea rar îmi potolesc nebunia în brațele tale
îmi este teamă de întuneric,
deși îmi place luna
pentru fiorii pe care mi-i dă când o privesc

ține-mă de mana prin jungla de cadavre putrezite
căci de ele îmi este teamă să mă ating întâmplator
strânge-mă la pieptul tău
căci strălucirea înșelătoare a ochilor de gheață
mă cutremură și mă înmărmurește
în așteptare

prea des te vreau lângă inima mea
pentru a o proteja și pentru a o păzi
de întuneric 

Albastru-turcoaz

albastru-turcoaz mi-ai lipit pe obraz
după sute de ani
după vieți de-așteptări
după drumuri pierdute
după rugi neîmplinite
ai căzut ca un fulg
pe pervaz
albastru-turcoaz

albastru-turcoaz am privit incolor
pe rănile-adânci ce încă mai dor
le privesc estompate
cu atingeri firave se șterg
și îți simt pe obraz
în delir
privirea ta de-un albastru-turcoaz

ne așteaptă nisipul
ne așteaptș și marea
vom urma pașii mici spre extaz
îți intind mâna stângă
vom fugi ca nebunii
către vama albastră,
albastru-turcoaz

Conversatie pe yahoo messenger

2b: ești o femeie excepțională
2b: dar nu pentru toți bărbații
2b: nu ești indicată pentru:
2b: - tăntălăi
2b: - neciopliți
2b: - amețiți
2b: - comozi
2b: -leneși
2b: - egoiști
2b: - fuduli
2b: - încrezuți
2b: - nătărăi
2b: - inculți
2b: - terni
2b: - superficiali
2b: ei bine, acum pune cap la cap lista și zi-mi câți bărbați au mai rămas
OTILIA: niciunul
2b: cam așa
2b: desigur
2b: cu excepția mea
OTILIA: stai sa pun pe glob

Serendipitate

Cine ar fi crezut că o mâzgălitură 
Haotică, indisciplinată și instantanee
Precum o hieroglifa preistorică
Poate produce atâta emoție?
Că o atingere neprogramată
Și o șoaptă nepremeditată
Dar și o cafea amară făcută în grabă
Pot toate la un loc să îți substituiască
Strălucirea unei dimineți pe malul ud al Vămii Vechi?
Cine s-ar fi gândit
Ca delirul unei întâlniri cuminți,
Fără îndrăzneli și fără forțări
Iți poate naște
Total întâmplătoarea, dar atât de intensa
serendipitate? 

Transformare

M-am transformat în nisip
De fiecare data când m-ai suflat
Și-n soare când m-ai întrebat
"Cum de, iubita mea, tu strălucești în
Orice dimineață
Cand eu iți pregătesc cafeaua lângă pat?"

M-am transformat în munți
De fiecare dată când m-ai străbătut
Și-n ape reci când m-ai văzut și mi-ai șoptit:
"Iubita mea, în ochii tai privesc buimac
Și nu-nțeleg cum de-nțelegi
Tot ce gândesc
când tu pe lângă mine treci
Și eu doar tac."

M-am transformat
În flori, în roua, în ploi repezi
În aer, noapte și în galaxii
În sori, în stele, în povești
În infinit și-n nebunii

Ca într-un basm
Ca într-o poezie
M-am transformat în tine
Iar tu, far' a avea inelul fermecat
Doar prin iubire
În tot ceea ce-ai vrut
M-ai transformat!