Amintire

 Vai, ce frumoasă e o amintire
Cu noi mergând pe stradă întunecată
Ce rezonanță are-n noi acea trăire
De-a fi o clipă singuri, acum ori niciodată
Și ce poveste-am fi putut să scriem
De-am fi avut peniță și cerneală
Dar pasul meu grăbit spre fericire
A spart dintr-o mișcare singura călimară
Eu nu cred în iubire, nu cred în feti-frumoși
Nu cred în basme, filme, povești nemuritoare
Eu cred în oameni simpli, ce pot dintr-o suflare
Să îți sădească-n suflet iubire și candoare

Nu încerca acum să îmi schimbi viziunea
Sunt vesnic-ndragostita de iubire

Valentina

Azi e ziua îndrăgostiților
Nu am inimioare roz pe așternut
Nici ursuleți pufoși în mașină
Și nici bomboane de ciocolată în formă de inimă
Nu cântă muzică lacrimogen
Oh, da, sunt singură, fără un bărbat
Lângă mine care să-mi mărturisească
Iubire veșnică
Ce trist, ar zice unii
Și poate ar fi trist
Dacă inima mea n-ar fi o imensă
Inimioară roz glasată cu ciocolată

Nesupusă

Nesupusă sunt, precum un cal sălbatic

Rătăcind prin păduri virgine 

Căutând ierburi divine 

Nesupusă sunt, ca un vânt 

Ce precede furtuna 

Ca un nor spumegând ce acoperă luna 

Nesupusă ca vântul 

Și fluidă ca gândul 

De vrei să mă îmblanzeşti 

Nu-mi pune un căpăstru 

Ci-încearcă doar să mă mai iubești!

Fluturi şi idealuri

 

Azi alerg după fluturi

Cu ochii închiși și cu inima deschisă

Tălpile goale respiră firul ierbii

Visele și tot la ceea ce am sperat

Curge ca sângele prin venele mele

Aș cânta,

Dar nu vreau să deranjez tăcerea aceasta

Aleg să tac

Bătaia plăpândă a aripilor fluturilor

Sunt cântecul pe care-l fredonez în gând

Azi alerg după fluturi

Fără să-mi doresc sa-i prind

E ca și cum aș zbura cu ei

Până la capătul lumii

Pasarea Phoenix este credința mea

Ca pot renaște din orice încercare

Azi alerg după fluturi, dar

Si ei aleargă după mine,

Pentru ca noi avem aceleași idealuri!

Război

 Atâția morți în jurul nostru 

Atâta sânge peste tot 

Atâtea crime, atâta dramă, încât și sufletul n-îi mort 

Atât de multă suferință 

Atâtea lacrimi pe ruine 

Asa durere,  umilință…

Prea greu de înțeles 

Prea greu de suportat 

Prea greu chiar de privit 

Și greu de ascultat 

Suntem continuu în război  

Cadavrele suntem chiar noi 

În încercarea de-a învinge 

Murim și devenim eroi 

Ce rost are această luptă 

Și pentru ce ne înverșunăm 

Să luptăm numai contra noastră 

În loc iubirea s-o-ncercăm? 

Avem asa puține clipe 

Și fericirile-s fragile 

Mai bine căutăm în noi 

Iubire și gânduri umile 

Te uită trupul cum îți plânge 

Te uita cum se tânguiește 

N-are putere să se salte 

Din el sângele îi  țâșnește 

Și nu ai milă? 

Îl vezi cum zace? 

Și tot nu crezi c-ar fi fost bine,

Ca între voi să fie pace? 

Străini

 

Ne vom rămâne unul altuia străini 

Precum necunoscuții ce se-ntâlnesc în gară 

Ne vom uita toți acei ani sublimi 

În care ne iubeam din iarnă până-n toamnă 

 

Ne vom privi cu ură pe sub sprâncene groase  

Ne vom șopti în gând triste iluzii 

Ne vom strâmba urat în rânjet și grimase

Și ne vom injecta durere prin aluzii

Ne va fi greu, căci am crescut-împreună 

Când unul mai cădea, al doilea-îl lua de mână 

Când unul suferea, celălalt mângâia 

Ne va fi greu de-acum, unul hăis, altul cea.

Clarviziune

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu te-am văzut doar o secundă

Din miliarde de secunde neînțelese

A fost suficient să te păstrez

În toate simțurile dintre cele mai intense 

 

Te-am introdus în neuronii mei activi

Dar te-am pierdut printre amanți fictivi

Am vrut să te extind în porii expandați

Dar mi-ai alunecat în acei timpi blocați 

Am încercat apoi să te extrag

Și brusc mi-ai devenit atât de drag 

 

Acum mă lupt cu timpul ce trece mult prea încet

Aștept acea clipă când pot să te percep

Și știu ca va veni, sunt o clar văzătoare

Te voi prăda de tine precum o vrăjitoare

Te voi cuprinde tot în totul meu nocturn

Iar tu-mi vei da și trupul și sufletul diurn 

 

Și crede-mă ca n-ai nicio scăpare

Vei sucomba în a mea strâmtoare!

 

Dar va fi bine, îți promit sublim

Ne vom goli de tot ce ne-a fost supra plin

Atunci va fi momentul să ne grăim trăirea

Și poate așa vom afla care ne e menirea

Păpădii

 

Am plantat păpădii peste tot

Pe unde am umblat

Pe munți

Pe câmpii

În cer și în împărații

uitate de feti frumoși si de-împărați

Și le-am plantat acolo unde stelele răsar

Sau unde se sting zorii-înnourați 

 

Le-am pus semințele în apă la încolțit

Cu șoapte le-am stropit

Iubire le-am șoptit

Le-am pus în case și-n palate

În file, în muzică,

În cărți și în tablouri,

În timbre și în ilustrate 

 

Acum sunt păpădii peste tot în univers

Până la infinit și chiar și invers

În toate colțurile neînțelese

În poezie și-n cântece alese 

 

Vă rog să nu suflați,

Să nu le-împrăștiați!

Sfârșitul lumii

Vine sfârșitul lumii
Aici, în univers,
Lumina pică oblu
Pe chipul tău revers

Nu, nu sunt speriată
De-această perspectivă
Știu încă sa stau dreaptă
Când îmi privesc eclipsa în oglindă

Vom supraviețui, cu rele și cu bune,
Căci un alt început este acest sfârșit
Vom călca când prea strâmb, când drept pe lângă Dune
Unul către apus și-altul spre răsărit

Și da, va fi sfârșitul
Și lumea noastră mică
Se va chirci tăcută  intr-un poem pervers
Căci eu sunt prea timidă
Iar tu ești prea sărac
Ca să știi să-mi faci vers
Ce trist, povestea lunii
Va deveni subit sfârșitul lumii

Păsări călătoare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suntem păsări 

Păsări călătoare

De vise iubitoare

Ne extindem aripile  privirii

Căutând nemărginirea zării

Suntem păsări călătoare

Visele noastre ne poartă

Către cele mai neumblate tărâmuri

Urcăm pe cele mai înalte turnuri

De ieri, de-acum și în pururi

Suntem păsări călătoare

Vara aici, iarna în zare

Zburăm

Cântăm

Dansăm

Dar nu stăm pe pământ în picioare

Căci suntem doar păsări călătoare