Pe vremea când te mai iubeam

 

Îți amintești când îți spuneam

că te iubesc?

Puseseși pe un umăr gol de-ai mei

Sărutul tău

Și gândul meu privea în gol spre cer

Ploua cu stele roz în dormitor

De-acele clipe acum îmi este dor

Tu însă ai plecat

Poveștile-au rămas

Și dor

 

Îți amintești cum te iubeam?

Ca îmbrățisarea ploii pământul pustiit

Într-atât te-am iubit

 

Si dacă-ar fi să iubesc iar

Cu tot atâta patos, cu tot atâta har

Aș face-o!

 

Îți amintești?

Era pe vremea când

Te mai  iubeam...

Un mut

Sunt un mut, 

Un nebun, 

Tăcut te ascult, 

Te privesc cu uimire și tac 

Ma prefac 

Sunt buimac,

Sunt nebun după tine 

Stau tăcut, 

Tut

Și mut 

Sunt un orb 

Un zevzec 

Închid ochii și-ascult 

Vocea ta 

Ochii tai sunt frumoși 

Ii ascult muribund

Sunt nebun

Și sunt orb

Și sunt mut 

Sunt un surd 

Nu te-aud

Doar te simt 

Te pătrund in adâncuri 

Sorbind 

Ma prefac, sunt absurd 

Sunt nebun 

Sunt și surd 

Sunt și orb 

Sunt și mut 

Pentru tine sunt orice 

Sunt și orb, sunt și surd 

Sunt nebun și sunt mut

Și chiar mult, 

Mult mai mult 

de atât! 

I'm dumb

I'm a crazy woman

I shut up and listen to you

I'm amazed, I look at you and shut up

i'm faking it

I'm confused,

I'm crazy about you

I'm silent,

dumbass

And dumb

 

I'm blind

A crazy lover

I close my eyes and listen

Your voice

Your eyes are beautiful

I listen to them dying

I'm crazy

And I'm blind

And I'm dumb

 

I'm deaf

I can not hear you

I just feel you

I penetrate you into the depths

sipping

I'm pretending,

I'm absurd

I'm crazy

I'm deaf too

I'm also blind

I'm dumb

 

For you I’m anything:

I'm blind, I'm dumb,  I'm deaf

I'm crazy and I'm dumb

And even more,

A lot more.

That's all!

Ma numesc eu

 

Ma numesc Eu!

cum de cand?

de cand m-am nascut!

Si cum pana cand?

pana cand vesnicia va vrea altfel sa ma numeasca

EU ma numesc

este numele in care 

mereu ma regasesc

dintotdeauna am visat sa ma numesc asa

cred ca aceasta este steaua mea

Cat sunt de batrana?

foarte batrana

ca o laguna in mijlocul oceanului

de valuri stropita

dar de soare intinerita

ca o oaza cu apa in desert

timpul care mi-a trecut este putin incert

cum sunt ca om?

fix ca un pom

imi tin radacinile in pamant

toamna frunzele-mi plang

dupa ce roadele-n brate se rasfrang

tot catre pamant

 

ce culoare au ochii mei?

ei sunt vesnic schimbatori

in fiecare lume nou descoperita

isi schimba nuanta-nvechita

 

sufletul? 

ah, da, sufletul

si el freamata de nerabdare

sa-i pui o intrebare

e fericit?

o, da, el este cel care

m-a descoperit

el ma invata cum sa fiu Eu

si tot el

mi l-a recunoscut pe Dumnezeu

si eu ma bucur de cunostinta

buna mea constiinta!

Același univers

 

Același cer ne urmărește iubirile

Același soare ne luminează cărările

Ridică puțin ochii

Poți cuprinde întinderea stelelor

într-o singură privire?

Universul, același în care ne-am născut amândoi,

 

Îl poți cuprinde într-o singură îmbrățișare?

 

Cât de frumoasă ar fi fost povestea noastră

Dacă s-ar fi născut la timp

Ne cheamă munții

 

Ne cheamă munții

Dar noi plângem

Nu ne putem ridica

Din rutina ce ne-a împietrit 

Atâtea cuvinte aruncate in grabă

De-ar fi putut schimba ceva in mii de ani,

Ar fi făcut-o 

Plângem aici, printre betoane,

Trăim înlănțuiți în wifi-uri

Avem imaginația bolnava și îndurerată

Incapabili să visam

Ne cheamă munții

Ne cheamă marea

Ne cheamă natura

Dar noi nu ne putem desprinde

De socialul în care trăim iluzia vieții

Dacă pentru o clipă ne-am rupe lanțurile

Și am privi cerul

Am deveni una cu natura

Am fi infinitul

La care nu mai știm a năzui

Cândva

Cândva stăteam pe-o margine de vis 

Ne povesteam versete de-întâmplări

Râdeam strident

Se-înfiorau lichenii

 

Dar uite-așa-ntr-o poezie

ne-am aprins

Și te-am iubit, firește

Cum numai personajul din poveste

Știe a iubi

Și tu m-ai răsfățat

Cum numai universul își răsplătește

Întinsul infinit

 

Cât ne-am iubit

Cândva...

Ce e și timpu-acesta

Și cât de inexact

Își macină prezentul

 

Acum eu sunt aici, atât de improbabil

Tu ești acolo, într-un trecut abstract

 

Cândva stăteam pe-o margine de vis

A fost realitatea

Ce-o clipă, împreună, ne-a întrepătruns

cere-ma

imi ceri o poveste, 

dar eu nu stiu sa spun povesti

mai bine cere-mi sa-ti stropesc

cu stele pielea

mai bine cere-mi sa intrec

in fantezie

orice gand al tau

nu-mi cere povesti

povestile incep la limita dintre ratiune si descatuasare

ratiunea mea este mai puternica

decat zborul liber al fanteziilor

nu-mi cere povesti

cere-ma pe mine

Declarație

Nu e nevoie să ridici
Decât un deget
Și voi veni
Scrie-mi un singur vers
Și-ți voi dărui întreaga împărăție din inima
în care-mi țin ascunsă iubirea
Recită-mi o singură poezie
În șoaptă, în prima noapte din toamnă
Și voi rămâne îndrăgostită de tine
Până la capătul infinitului...

Cuvinte

Ne tremură degetele pe cuvinte,
Pe cuvinte scrise, nu rostite
Ne-ar tremura vocea în ele
De-ar fi să le grăim...
Și astfel evităm să le rostim
 
Nemuritoare
Stări plutitoare din suflet
Neprețuite,
Îngăduitoare
Universale
Iubiri
 
Ne grăbim să fim
Dar nu știm
Să iubim
Nu putem să iubim
Fără să fim și fără să plutim
 
Va veni acea clipa în care
Puterea-ți va fi grăitoare
Iubirea-ți va deveni nemuritoare
Ca o pasăre și ca a sa zburare
 
Zâmbește
Degetele-ți tremură acuma zglobii
Pe cuvinte
Iubirea se-nvață când suntem copii

Colecție

Eu nu colecționez monede

Ori aur,
Bijuterii, mașini

Obiecte de artă scumpe 

ori suveniruri originale

Nici magneți de frigider
Nici statuete
Și nici fotografii deșuete
Nici timbre, nici scrisori
Nici mobilă-nvechită

Ori vreo mașinărie ruginită

 

Colecționez doar stări
Și întâmplări
Vorbe frumoase
Atingeri languroase
Amintiri drăgăstoase
Colecționez zâmbete
Și fericire
Le pun pe toate bine
În cele mai plăpânde pagini

Din ființă

Colecționez fapte bune
De la oameni prea buni
Am grijă să le răsplătesc
Așa cum se cuvine

Tot cu bine 

E-o năzuință
Să fac un muzeu
De credință!
Un muzeu al iubirii
Pe care-l voi dona
nemuririi!