mi-am facut un nou blog. puteti sa-l vedeti in profilul meu sau direct la:
http://un-arhitect.blogspot.com/
va invit sa-l cititi daca va intereseaza amenajarile interioare (deocamdata doar despre asta am scris).
lectura placura
Daca v-a placut ce ati citit, o puteti recompensa pe autoare in urmatoarele conturi: RO02 RNCB 0088 0019 6303 0001 - lei / RO12 RNCB 0088 0019 6303 0015 - dolari / RO61 RNCB 0088 0019 6303 0006 - euro / revolut LEI: RO56 BREL 0005 5155 0621 0100
joi, 31 ianuarie 2008
in seara asta
in seara asta chiar sunt obosita. am plecat de dimineata de acasa, pe la 11. excat cand am iesit din curte, inainte de a inchide portile la garaj, am dat nas in nas cu un client care ma terorizeaza. nu spun ca nu-mi prind bine banii de la el, dar prea isi face multe case (le vinde, nu pt el) si nu prea mai tin ritmul. apoi m-am dus la birou unde un agent de asigurari ma astepta de fix 20 min. aproape m-a convins ca e bine cand mori sa lasi in urma bani de inmormantare. m-am hotarat sa-i fac fiului meu un fel "ajutor" de studii pentru cand o sa implineasca 18 ani, adica peste 17 si ceva :)). in fine, am scapat de agent. m-am trezit la usa cu un alt client, pe care am vrut sa-l ajut pe bani putini, pentru ca este prietenul unui fost coleg de facultate al unei foste colege de munca si totodata si prietena la distanta. am scapat si de el dupa vreo ora de modificari cerute de nemernicii astia care dau avize. la ora 2 am plecat la agentia de protectia copilului, sau cum s-o numi ea, unde trebuia sa mai duc o copie dupa un act, ca sa poate sa-mi inchida dosarul si sa pot sa beneficiez si eu de cei 6 mil, bani de la stat pentru cresterea copilului. o tipa stearsa dar amabila s-a uitat pe foaia care i-am intins-o: "cand ati nascut?" pe 4 aprilie 2007, raspund. "si de ce ati depus abia acum?" nu puteam sa-i spun ca de lene, mi-era jena. i-am spus: n-am avut timp. nu am mintit prea rau. m-am suit in masina stropita de noroi ingrozitor (am parcat-o pe o strada neasfaltata, langa o primarie - nu spun care)si am pornit incet-incet-f incet spre birou inapoi, unde urma sa mai am 2 intalniri. dupa 1000 de ani, 1 mil de semafoare, 1 mld de masini care nu stiu unde se tot duc si de unde tot vin toata ziua, am ajuns la birou. mi-am consumat si celelalte inatalniri, am fumat, desi nu am voie si am plecat in sfarsit spre casa. inainte de a intra in bulevardul principal, am asistat la un accident in lant, 4 masini, dupa care a trebuit sa astept 15 min sa ies de acolo, pentru ca se blocase traficul. ajunsa acasa m-am asezat din nou la calculator. maine iar am o predare si in seara asta chiar sunt obosita. dar mai stau, poate-mi revin. mircea badea vorbeste, in timp ce copilul meu doarme ca un prunc. :)
miercuri, 30 ianuarie 2008
multumesc, domnule Paunescu
Sunt prea tanara ca sa fi prins cenaclul Flacara si suficient de batrana incat sa fi avut timp sa-l citesc pe Paunesc inainte si dupa regimul comunist. Cand am vazut pe http://lovinpress.wordpress.com/ ca si-a facut blog, am intrat repede sa-l citesc. I-am citit cateva poezii postate acolo, pe care le cunosteam, evident. Si, ca un blog-er care se respecta, am lasat si un comment. Cea mai mare surpriza a fost ca d-l Paunescu a raspuns, rand pe rand, la fiecare post. Iar mie (ma mandresc tare cu asta) mi-a daruit o poezie, pe care o reproduc aici. Este o poezie despre patria mea, patria noastra, pe care o iubesc si o urasc depotriva. Patria mea pe care nu as parasi-o niciodata, decat in concediu, dar in care mi-e sila sa mai traiesc. Patria mea pentru care nu as muri, dar in care au murit stramosii mei.
Va invit si pe voi sa savurati din delicioasa poezie Paunesciana.
"SUNT EGOIST, NU POT TRĂI FĂRĂ PATRIE
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
De câte ori am fost despărţit de ea,
Abia aşteptam să mă întorc şi s-o simt,
S-o gust, s-o miros, s-o cuprind,
Bineînţeles că nu am cunoscut-o
Până la capăt niciodată,
Dar ceva mi-a dat sentimentul
Că am o zare de sprijin,
Un pământ de mormânt,
O intimitate indescifrabilă.
Cu cât îmbătrânesc şi mi-e mai frig,
Cu atât simt nevoia unei camere simple,
Cu sobă mare şi cu cineva,
Mai bătrân decât mine, îngrijindu-mă.
Nu mai vreau complicaţii, mi-e destul să mă luminez
De bucuriile elementare,
O bucată de pâine, o cană cu apă, un foc într-o sobă,
O rudă trebăluind alături
Şi, mai ales, patria,
Nenorocita şi geniala mea ţară
În care, deşi nimic nu merge,
Îmi vine tot mai mult să trăiesc
Şi, dacă nu se poate altfel, să mor.
Spune-mi, tu,
De ce crezi că atâţia dintre noi au plecat?
Te-am întrebat.
Şi tu mi-ai răspuns: din egoism.
Şi eu ţi-am tăiat-o scurt:
Nu se poate vorbi de egoism,
Egoismul cel mai mare e să ai o ţară,
Să te simţi acasă
Să-ţi doreşti toată viaţa o cameră mare de lemn,
Cu sobă arzând şi cu cineva mişcându-se de colo-colo,
Ca şi când ar şi face câte ceva.
Să le simţi pe toate acestea
Şi să ţi se pară imposibil ca ele să nu mai fie.
Nu ştiu exact culoarea ţării mele.
E undeva între culori, deasupra culorilor,
Dar este şi, fără s-o numesc, o deosebesc de toate,
Dimineaţa când mă ridic din somn
Şi caut cu ochii înţelesul locului unde mă aflu,
Ştiu dacă sunt sau nu în ţara mea,
M-am mai şi înşelat uneori,
M-au indus în eroare nişte peisaje de lângă fereastră,
Dar mi-am revenit îndată
Dacă nu o mai recunoşteam ca peisaj,
Ţara mi-era de îndată veşmânt
Şi, dacă nici ca veşmânt nu-mi ajungea,
Îi simţeam aerul.
Şi dincolo de aer simţeam ceva ce nu încape în simţuri.
Acea intimitate care te poate vindeca de nevroză,
Acea intimitate care îţi poate fi suficientă
Când ai pierdut totul,
Acea intimitate care seamănă
Un pic cu tata, un pic cu mama
Şi, în rest, cu iarba mormintelor.
Sunt egoist, îmi iubesc patria,
Mintea mea e prea mică pentru a o înţelege,
Dar sufletul meu are îndărătnicia să o cuprindă întreagă
Şi dacă din ea nu ar rămâne decât un pat de spital
Eu tot aş iubi-o, ca pe un întreg glob pământesc.
Dimineaţa deschid ochii şi o caut
Şi după ce o simt, pot închide ochii la loc
Şi pot să mă concentrez,
Lucrând la capodopera mea,
Care e lacrima.
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de voi toţi,
Care nu mă iubiţi, ci doar aveţi, din când în când,
Câte ceva să-mi cereţi.
Dar eu nu pot trăi fără această Românie nefericită,
Pe care nici n-am tăria să cred
Că aş putea-o face fericită, cu faptele mele.
Nu, ţara nu poate fi iubită la modul condiţional,
Ea nu e operaţiune de bancă,
Industrie agonică sau negustorie de steaguri,
Ea e fatalitate, ea e intimitate, ea e viaţă şi moarte,
Ea începe acolo unde toate celelalte sfârşesc,
Ea e dreptul nostru ultim, la egoism.
Într-o toamnă, când nu mai cad frunzele, ci cad copacii
Şi frunzele stau încremenite în aer,
Ca nişte criterii
Şi Dumnezeu se plânge de dureri reumatice,
Pe laviţa pe care a aţipit
Şi l-a surprins, în somn, bruma,
Mă gândesc la mine şi, fără să vreau,
Ajung să mă gândesc la patrie,
Intimitatea cerului cu lacrima mea."
Adrian Paunescu, 27 octombrie 2002 - http://www.paunescuadrian.blogspot.com/
Va invit si pe voi sa savurati din delicioasa poezie Paunesciana.
"SUNT EGOIST, NU POT TRĂI FĂRĂ PATRIE
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
De câte ori am fost despărţit de ea,
Abia aşteptam să mă întorc şi s-o simt,
S-o gust, s-o miros, s-o cuprind,
Bineînţeles că nu am cunoscut-o
Până la capăt niciodată,
Dar ceva mi-a dat sentimentul
Că am o zare de sprijin,
Un pământ de mormânt,
O intimitate indescifrabilă.
Cu cât îmbătrânesc şi mi-e mai frig,
Cu atât simt nevoia unei camere simple,
Cu sobă mare şi cu cineva,
Mai bătrân decât mine, îngrijindu-mă.
Nu mai vreau complicaţii, mi-e destul să mă luminez
De bucuriile elementare,
O bucată de pâine, o cană cu apă, un foc într-o sobă,
O rudă trebăluind alături
Şi, mai ales, patria,
Nenorocita şi geniala mea ţară
În care, deşi nimic nu merge,
Îmi vine tot mai mult să trăiesc
Şi, dacă nu se poate altfel, să mor.
Spune-mi, tu,
De ce crezi că atâţia dintre noi au plecat?
Te-am întrebat.
Şi tu mi-ai răspuns: din egoism.
Şi eu ţi-am tăiat-o scurt:
Nu se poate vorbi de egoism,
Egoismul cel mai mare e să ai o ţară,
Să te simţi acasă
Să-ţi doreşti toată viaţa o cameră mare de lemn,
Cu sobă arzând şi cu cineva mişcându-se de colo-colo,
Ca şi când ar şi face câte ceva.
Să le simţi pe toate acestea
Şi să ţi se pară imposibil ca ele să nu mai fie.
Nu ştiu exact culoarea ţării mele.
E undeva între culori, deasupra culorilor,
Dar este şi, fără s-o numesc, o deosebesc de toate,
Dimineaţa când mă ridic din somn
Şi caut cu ochii înţelesul locului unde mă aflu,
Ştiu dacă sunt sau nu în ţara mea,
M-am mai şi înşelat uneori,
M-au indus în eroare nişte peisaje de lângă fereastră,
Dar mi-am revenit îndată
Dacă nu o mai recunoşteam ca peisaj,
Ţara mi-era de îndată veşmânt
Şi, dacă nici ca veşmânt nu-mi ajungea,
Îi simţeam aerul.
Şi dincolo de aer simţeam ceva ce nu încape în simţuri.
Acea intimitate care te poate vindeca de nevroză,
Acea intimitate care îţi poate fi suficientă
Când ai pierdut totul,
Acea intimitate care seamănă
Un pic cu tata, un pic cu mama
Şi, în rest, cu iarba mormintelor.
Sunt egoist, îmi iubesc patria,
Mintea mea e prea mică pentru a o înţelege,
Dar sufletul meu are îndărătnicia să o cuprindă întreagă
Şi dacă din ea nu ar rămâne decât un pat de spital
Eu tot aş iubi-o, ca pe un întreg glob pământesc.
Dimineaţa deschid ochii şi o caut
Şi după ce o simt, pot închide ochii la loc
Şi pot să mă concentrez,
Lucrând la capodopera mea,
Care e lacrima.
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de voi toţi,
Care nu mă iubiţi, ci doar aveţi, din când în când,
Câte ceva să-mi cereţi.
Dar eu nu pot trăi fără această Românie nefericită,
Pe care nici n-am tăria să cred
Că aş putea-o face fericită, cu faptele mele.
Nu, ţara nu poate fi iubită la modul condiţional,
Ea nu e operaţiune de bancă,
Industrie agonică sau negustorie de steaguri,
Ea e fatalitate, ea e intimitate, ea e viaţă şi moarte,
Ea începe acolo unde toate celelalte sfârşesc,
Ea e dreptul nostru ultim, la egoism.
Într-o toamnă, când nu mai cad frunzele, ci cad copacii
Şi frunzele stau încremenite în aer,
Ca nişte criterii
Şi Dumnezeu se plânge de dureri reumatice,
Pe laviţa pe care a aţipit
Şi l-a surprins, în somn, bruma,
Mă gândesc la mine şi, fără să vreau,
Ajung să mă gândesc la patrie,
Intimitatea cerului cu lacrima mea."
Adrian Paunescu, 27 octombrie 2002 - http://www.paunescuadrian.blogspot.com/
vineri, 25 ianuarie 2008
lumea mea
si daca-i frig si este ceatza
nu pot sa-mi fac din vis vapor
sa ma agat de-un fir de atza
sa spulber valul si sa zbor?
si daca ploile ma-neaca
si daca vantul ma usuca
nu pot sa spun un simplu: pleaca
si sa ramai doar o naluca?
si daca nu-i nimic pe lume
si toate s-au sfarsit devreme
nu pot sa inventez un nume
la lumea mea doar din poeme?
nu pot sa-mi fac din vis vapor
sa ma agat de-un fir de atza
sa spulber valul si sa zbor?
si daca-n juru-mi omenirea
cu rautate ma serveste
nu pot sa caut fericirea
in soarele ce asfinteste?si daca ploile ma-neaca
si daca vantul ma usuca
nu pot sa spun un simplu: pleaca
si sa ramai doar o naluca?
si daca nu-i nimic pe lume
si toate s-au sfarsit devreme
nu pot sa inventez un nume
la lumea mea doar din poeme?
luni, 21 ianuarie 2008
portret, ulei pe panza
am luat din nou pensula-n mana
timida, ca deobicei
nu pot sa ma mai simt stapana
pe panza mea si pe invatacei
-azi incercam sa pictam un portret.
le spun micutilor cu voce stinsa
-va rog trasati un cerc discret,
sub el o linie intinsa
puneti va rog un rosu sters
in locul buzelor frumoase
un pic de negru in revers
sa para doar un pic carnoase
trasati trei linii groase, albe
deasupra cercului perfect
sub el schitati trei roze salbe
ca sa creati un fin efect
o dunga gri la verticala
cu doi banuti inchisi sub ea
la ochi un pic de albastreala
si gata este fatza sa
timida, ca deobicei
nu pot sa ma mai simt stapana
pe panza mea si pe invatacei
-azi incercam sa pictam un portret.
le spun micutilor cu voce stinsa
-va rog trasati un cerc discret,
sub el o linie intinsa
puneti va rog un rosu sters
in locul buzelor frumoase
un pic de negru in revers
sa para doar un pic carnoase
trasati trei linii groase, albe
deasupra cercului perfect
sub el schitati trei roze salbe
ca sa creati un fin efect
o dunga gri la verticala
cu doi banuti inchisi sub ea
la ochi un pic de albastreala
si gata este fatza sa
Un drum pierdut
Pornisem lent, pe-acelaşi drum
cu paşi greoi, lipsiţi de vlagă
cum tălpile călcau pe scrum
părea un drum bătut de lumea-ntreaga
Înţelesesem că plecând
din nou pe-o cale prea bătută
riscam puţin şi-abandonând,
căutam iar poteca cunoscută
Pe lângă mine tot treceau
oameni grăbiţi sau oameni lenţi
niciunii nu se abăteau
mergeau prea drept, păreau absenţi
Priveam la ei, chiar îi strigam
mă ocoleau fără oprire
Voiam să-i prind şi alergam,
dar neputinţa mea era doar umilire
Când tălpile mi-au sângerat
şi lacrimile m-au durut
am îndrăznit şi m-am oprit
mersesem mult pe-un drum pierdut
cu paşi greoi, lipsiţi de vlagă
cum tălpile călcau pe scrum
părea un drum bătut de lumea-ntreaga
Înţelesesem că plecând
din nou pe-o cale prea bătută
riscam puţin şi-abandonând,
căutam iar poteca cunoscută
Pe lângă mine tot treceau
oameni grăbiţi sau oameni lenţi
niciunii nu se abăteau
mergeau prea drept, păreau absenţi
Priveam la ei, chiar îi strigam
mă ocoleau fără oprire
Voiam să-i prind şi alergam,
dar neputinţa mea era doar umilire
Când tălpile mi-au sângerat
şi lacrimile m-au durut
am îndrăznit şi m-am oprit
mersesem mult pe-un drum pierdut
duminică, 20 ianuarie 2008
cea mai sexi blogherita - rezultate
Concursul s-a incheiat. Se cade, evident, sa multumesc pe aceasta cale tuturor prietenilor, cunoscutilor si necunoscutilor care m-au votat. Cu ajutorul lor am reusit sa acumulez 60 puncte, ceea ce m-a clasat pe locul al doilea. Iata clasamentul final. 
2. Regina: 60 de voturi. - ma stiti, nu mai pun poza
5. Cristina http://psiheea.wordpress.com/ si Ioana Popescu http://ioana-popescu.weblog.ro/ - 37 de voturi.
Le felicit si pe cele care au iesit pe un loc fruntas si pe cele care nu au apucat un loc in clasament. Il felicit si pe Tiberiu Secret pentru initiativa. Inca odata va multumesc si voua. Sa auzim de bine.
sâmbătă, 19 ianuarie 2008
gaudi a murit calcat de tramvai. ce stupid!
bineinteles ca m-am indragostit de barcelona imediat ce i-am respirat aerul. bineinteles ca l-am iubit si mai mult pe gaudi de indata ce i-am vazut operele, altfel decat in manualul de istoria arhitecturii. bineinteles ca toate "creatiile"mele in ale arhitecturii au palit odata cu atingerea primului perete curb din beton, in forma valurilor oceanului. am sorbit cu nesat din frumusetiile create de gaudi. din pacate acest mare arhitect a murit calcat de tramvai. din fericire, a lasat in urma o barcelona de poveste.
mi-e frica ingrozitor de tramvaie. sa fie vreo legatura? :D
elodia e moarta si totusi ea traieste
nu ma uit la televizor decat din intamplare (cand nu vizionez "in gura presei" si "cronica carcotasilor". nu citesc ziarele. ascult insa radio cand conduc si aud in timp ce stau in fata calculatorului toate disputele politice la care se uita sotul meu. da, stiu, nu sunt din timpul meu. zilele trecute am fost in vizita la soacra mea, pe care am gasit-o uitandu-se la televizor, la un scandal mediatic. toate posturile difuzau ceva, nu stiu exact ce despre o individa Norica Nicolai. am intrebat si eu, nu din curiozitate, ci doar ca sa par si eu interesata de subiect: "cine e norica nicolai? ca tot aud si pe la radio de ea de vreo 2 zile". bineinteles ca am starnit ilaritate. alt personaj impresionant de la tv este elodia. am fost intoxicata cu aceasta elodia. am auzit si de unul cioaca, care se pare a omorat-o. noroc cu badea, cu gainusa si cu huidu. asha ma mai pun si eu la curent cu stirile fierbinti din romania. am auzit total intamplator, nu mai stiu la ce post un cantecel despre elodia, cantat fals de o nebuna "elodia e moarta si totusi ea traieste". rad cu pofta cand imi amintesc de acel "spectacol" penibil. ce nu inteleg este de ce pe elodia nu o cheama cioaca. doar sunt soti, nu? sau, ma rog, au fost, ca unul dintre ei a murit intre timp. si mai e ceva: cum ar fi sa te cheme "cioca elodia"?
joi, 17 ianuarie 2008
de ce nu renuntam la vulgaritate?
De ceva timp imi petrec foarte mult timp navigand prin blog-urile peste care dau mai mult sau mai putin din intamplare. Din vointa mea proprie am cautat anumite persoane si le-am citit blogg-urile. Nu stiu de ce, am o atractie speciala pentru blog-urile fetelor, femeilor. Unele le-am citit cu placere, altele le-am inchis la scurt timp dupa ce le-am deschis. Poate am pierdut cateva randuri interesante, sau poate nu. La unele dintre blog-urile pe care am poposit mai mult am vizionat niste fotografii cu femei frumoase, chiar foarte frumoase. Femei care afiseaza o delicatetze si o dragalesenie de invidiat. Femei care nu-si tradeaza varsta. Femei care au studiat mult, care citesc mult, femei intelectuale. Ceea ce nu inteleg este vulgaritatea expresiilor unora dintre ele. De ce o femeie educata, studioasa, foarte frumoasa simte nevoia sa se exprime vulgar, sa introduca in descrierile ei cuvinte folosite numai de anumitzi barbatzi, de o calitate sociala discutibila? Am gasit blogg-uri foarte frumoase ale unor barbatzi care nu au simtit nevoia sa introduca in paginile lor cuvinte si expresii triviale. Ii felicit pe aceasta cale.
Stiu ca unii barbatzi apreciaza unele "iesiri" vulgare ale femeilor, dar eu cred ca acestea trebuie manifestate doar in pat si mai putin sau deloc in modul de exprimare.
Curiozitatea mea ramane: de ce o femeie frumoasa si culta apeleaza la "artificii" licentioase si daca le-a folosit odata pentru a ilustra mai bine o anumita idee, de ce nu renunta ulterior?
Stiu ca unii barbatzi apreciaza unele "iesiri" vulgare ale femeilor, dar eu cred ca acestea trebuie manifestate doar in pat si mai putin sau deloc in modul de exprimare.
Curiozitatea mea ramane: de ce o femeie frumoasa si culta apeleaza la "artificii" licentioase si daca le-a folosit odata pentru a ilustra mai bine o anumita idee, de ce nu renunta ulterior?
marți, 15 ianuarie 2008
o zi din viata unui arhitect
Cred ca fiecare dintre voi a avut nevoie cel puțin odată în viata de un arhitect. Si poate ca fiecare in parte s-a întrebat ce face un arhitect într-o zi normală din viata sa? Iată un posibil răspuns:-
- se trezește la 10. Artiștii trebuie să doarmă mult
- bea o cafea rece. E făcuta de ieri sau de alaltăieri. Ce mai contează?
- ar vrea sa și fumeze, însă și-a amintit că a terminat pachetul azi noapte
- se uita total întâmplător la ceas. Ooops. Are o întâlnire la 11.30, tocmai în capătul celalalt al orașului. Si a uitat să noteze strada si numărul. Numarul de telefon nu l-a salvat. In fine, vede el...
- se spala în 5 minute. Se îmbracă într-o ora. Trebuie să arate bine, doar e arhitect.
- se urca în mașina plină de praf. Of, Bucurestiul ăsta infect. Si el nu are timp sa treacă nici azi pe la spălătorie, e foarte, foarte prins.
- combustibilul este aproape spre sfârșite, dar poate-i ajunge pana la locul de întâlnire. Ei, lasă, că bagă benzină la întoarcere.
- Off, traficul asta. Iar întârzie la întâlnire. Dar e normal sa-l aștepte, măcar sfertul academic. Si dacă întârzie 20 de minute, ce mai contează 5 minute peste cele 15?
- ajunge la întâlnire cu 45 minute întârziere. (Durează mult pana găsește strada si numărul. Nu cunoaște prea bine Bucureștiului. A stat mult în Paris, la bursa)
- oamenii l-au așteptat. Normal, doar e pionul principal al proiectului
- începe discuția
- după 10 minute simte ca nu mai rezistă. Cere o țigară de la șeful de șantier. Scuze, dar nu a mai avut timp să-și cumpere. Știți, de la trafic. Iese s-o fumeze.
- fumează țigara în 15 minute
- reintră în ședință
- după 10 minute sună telefonul. Se scuza, iese si vorbește vreo 20 minute. Offf, femeile...
- ședința se reia. Mai durează vreo 45 minute. Norocul lui ca nu și-a uitat creionul 0.7 cu mina 2B. A tras 3 linii pe o foaie aruncată pe birou. Gata și schița pentru hotel!!!!
- în sfârșit s-a terminat ședința. Inginerii ăștia sunt niște idioți
- pleacă epuizat
- se oprește la un cafe-bar. Suna un prieten vechi din facultate
- întâlnirea la bar se prelungește până pe la 6 seara. Au fost multe de discutat si de aranjat
- în drum spre casa bagâ benzinâ, cumpăra niște bere, țigări evident (vreo 2 pachete, ca să nu mai rămână în pană) si...o pâine?, mai bine nu, da pe la mc'drive
- ajunge acasă pe la 9, off, traficul ăsta
- aprinde o țigară si se apuca de lucru. Nu mai pune azi la spălat. Mai are 2 cămăși pe care nu le-a purtat decât de 2 ori. Șosetele mai merg și mâine. Iar blugii... Ahhh, iar a uitat să-și mai cumpere o pereche de blugi
- pornește messul si FB-ul. Își salută cei 30 de prieteni cei mai apropiați. Discuta cu cativa dintre ei despre o idee geniala care i-a venit
- se apuca de lucru
- intra și mai baga o postare pe blog. Citește câteva intrări noi de pe alte bloguri. Face câteva comentarii acide, dar pline de inteligență și ințelepciune
- se apucă de lucru. Acum chiar trebuie sa lucreze. Peste doua zile are predare
- e 1 noaptea. Trage 3 linii în acad. Mai citește odată mailul. Mai citește odată blogurile si ultimele postari de FB. Mai citește și niște știri (se informează...)
- se apucă de lucru
- e târziu, a obosit. Se oprește, mai e și mâine o zi
- se culcă, cu gândul la noul proiect. Tocmai i-a venit o idee
- se dă jos repede, ia foița și-și trasează ideile. E mulțumit!
- mai intră odată pe net. Poate i-a trimis cineva vreun mail important, deși ... numai artiștii adevărați își sacrifică nopțile pentru creație și artă
- se duce din nou în dormitor. Este îngrozitor de obosit. A avut o zi epuizantă...
- își aprinde o țigară și-o fumează în pat. Se uita la Discovery, la o emisiune despre crime
- adoarme zâmbind. Știe ca va dormi mult și bine. Arta o cere!
P.S. Să nu ai nicio îndoială. Orice arhitect știe bine Teorema lui Pitagora, pentru ca are un spirit de observație foarte dezvoltat. Deh, deformație profesională. :)
de trei zile ninge
De trei zile ninge neîncetat. Ninge cu fulgi mari, pufoși, impresionant de ușori. Zăpada s-a așternut pe piele, pe păr, pe buze... troienele mari au acoperit încet, tot corpul... Îți urmăresc cu înfrigurare urmele grele și adânci prin zăpada din sufletul meu. Încerc cu rigurozitate să calc prin ele, ca să nu mă împotmolesc în nesfârșitele lanuri albe, câteodată de un albastru pal, strălucitor. Mergi prea repede ca să vreau să te prind și prea încet ca să vreau să te pierd. Mii de steluțe multicolore alunecă ușor dinpre cer și se aștern delicat una peste alta, formând un covor moale, ca de catifea. E frig afară, dar răceala asta îmi pătrunde ca un fior prin oase și prin vene și mă înfierbântă. E frig afară, e cald în suflet. Toți fulgii s-au așternut ca o chiciură pe sufletul meu și au format în jurul lui o aură luminoasă, înghețată. Hai și tu! Cuibărește-te în zăpada care m-a acoperit în ultimele trei zile. Fă-te mic, cât un fulg și bagă-te în sufletul meu. Pentru că nicicând sufletul meu n-a fost mai frumos.
luni, 14 ianuarie 2008
10 motive sa fiu fericita
1. am trait minunea de a avea un ingeras
2. am un sot care este tata, prieten, iubit, partener de afaceri, toate in acelasi timp si o familie minunata formata din parinti, frate, un bunic si multi verisori, matuse, unchi
3. iubesc si sunt iubita, iubesc si sunt iubita, iubesc si sunt iubita
4. am un acoperis deasupra capului, loc de parcare liber oricand, o bucatica de pamant pe care sa-mi plantez flori
5. nu circul cu mijloacele de transport in comun din bucuresti
6. am o meserie care o fac cu placere si care-mi da libertatea sa creez
7. am multe pisici care vin la masa si una care intra si in casa. este foarte iubareata si are o culoare rara: gri-albastrui
8. pot sa calatoresc
9. inca ma mai pot bucura de aproape orice si de frumusetiile patriei mele (inainte de a disparea complet de la poluare si nepasarea oamenilor)
10. afara e frig si a nins. imi place iarna, cu zapezile ei cu tot ...
2. am un sot care este tata, prieten, iubit, partener de afaceri, toate in acelasi timp si o familie minunata formata din parinti, frate, un bunic si multi verisori, matuse, unchi
3. iubesc si sunt iubita, iubesc si sunt iubita, iubesc si sunt iubita
4. am un acoperis deasupra capului, loc de parcare liber oricand, o bucatica de pamant pe care sa-mi plantez flori
5. nu circul cu mijloacele de transport in comun din bucuresti
6. am o meserie care o fac cu placere si care-mi da libertatea sa creez
7. am multe pisici care vin la masa si una care intra si in casa. este foarte iubareata si are o culoare rara: gri-albastrui
8. pot sa calatoresc
9. inca ma mai pot bucura de aproape orice si de frumusetiile patriei mele (inainte de a disparea complet de la poluare si nepasarea oamenilor)
10. afara e frig si a nins. imi place iarna, cu zapezile ei cu tot ...
duminică, 13 ianuarie 2008
eu sa gatesc? eu port Wonderbra!
cand eram studenta, sub nicio forma nu as fi acceptat sa ajung sa gatesc vreodata. mi se parea ca a gati pentru barbatul tau este o injosire si ca a gati este sinonim cu a slugari. dar ce, noi femeile nu muncim sa aducem bani in casa? noi nu ne agitam, nu alergam toata ziua pentru un trai mai bun? la ce bun sa sa miros a ceapa cand imi pot permite sa iau masa la restaurant? consideram gatitul o indeletnicire demodata. pe vremea aceea purtam sutiene cu bureti. astazi, mi s-au cam schimbat parererile despre aceasta practica. am descoperit ca a gati este o arta. am descoperit ca a inventa retete si a gati bine intr-un timp record iti pot da o stare de bine si o satisfactie noua. am descoperit ca a-l vedea pe partener lingandu-si degetele este mult mai important decat a avea mereu unghiile lungi, vopsite franch. accept cu mandrie acum ca femeia trebuie sa stie sa gateasca, cu sau fara wonderbra. am descoperit si eu in sfarsit ca pamantul e rotund si ca are gravitatie. si inca ceva: nu mai port nici sutiene cu bureti.
poezie de iarna
neinspiratele dimineți,
în care ne trezim goi și reci
ne spunem nimic și totul ne ține
departe de noi, departe de bine
și tristele seri cu vorbe și șoapte
din nou împreună, dar tot mai departe
pășim pe-o cărare,
eu într-o parte, tu-n altă parte
iar ziua ne trece goală și rece
și seara se duce, tăcută spre zece
din nou ne-am văzut și-am fost împreună,
încă o clipă, încă o lună...
vineri, 11 ianuarie 2008
lucrurile care ma enerveaza cel mai tare
Sunt o persoana calma. pentru unii oamenii sunt enervant de calma. Sunt insa unele lucrurile, aspecte, fenomene, etc care ma enerveaza cumplit:
- cel mai tare ma enerveaza faptul ca ciocolata si tigarile sunt daunatoare. ca ciocolata ingrasa si ca "tutunul poate provoca o moarte lenta si dureroasa", cum am gasit scris pe un pachet de tigari
- ma enerveaza cumplit folosirea superlativului "absolut" in acelasi timp cu un alt superlativ: "absolut superb", "absolut magnific", "absolut impresionant", "absolut absolut". nu sunt eu "profesoara de gramatica", am studii cu profil real, insa, dragii mei jurnalisti, redactori, prezentatori, chiar nu va zgarie urechile cand folositi in mod obsesiv acest superlativ. in engleza merge, este permis, dar in limba noastra dulce suna ca nuca-n perete. sau il folositi pe post de "hiperbola" ? sunteti absolut ingrozitor de enervanti
- ma enerveaza oamenii care scuipa pe strada
- ma enerveaza soferii care claxoneaza ca nebunii
- ma enerveaza toti prezentatorii de stiri, care si-au insusit un accent ne-romanesc, preluat de la PRO-TV, cred, si care-l folosesc cu mandrie, uitand cand citesc ca niste papagali stirile, de virgula si punct. nici nu-ti dai seama cand incepe urmatoarea stire. oricum, nu au auzit probabil niciodata de intonatie si dictie.
-ma enerveaza tot ce tine de politica. sunt "absolut" apolitica
- ma enerveaza chilotzii "cu fund" - fetele stiu de ce :))
- ma enerveaza vanzatoarele acre din romania
- ma enerveaza barbatii care se cred buricii pamantului, desi sunt departe de a avea calitatiile necesare unui astfel de titlu
- ma enerveaza mailurile publicitare cand sunt cu zecile si sutele (cand sunt cateva nu ma deranjeaza)
- ma enerveaza filmele politiste in care personajul principal este o femeie, "super-women", care descopera criminalii, priveste mortii, impusca, alearga, da raplici inteligente cu aceeasi privire tampa tot timpul
- ma enerveaza cumplit cozile, in special cele la platit creditele si facturile la mobil (stiu, stiu ca s-au inventat si cardurile )
- ma enerveaza spiritul de turma foarte accentuat al unora, gen ce fac totzi sa fac si eu
- ma anerveaza cei care spun "iubesc Balcic", "ador Balcic", dar nu au fost niciodata acolo, stiu de Balcic doar din literatura mioritica
Mai sunt si altele. O sa le completez pe masura ce mi le amintesc. pana atunci va salut si va rog, nu ma enervati! Absolut!
- cel mai tare ma enerveaza faptul ca ciocolata si tigarile sunt daunatoare. ca ciocolata ingrasa si ca "tutunul poate provoca o moarte lenta si dureroasa", cum am gasit scris pe un pachet de tigari
- ma enerveaza cumplit folosirea superlativului "absolut" in acelasi timp cu un alt superlativ: "absolut superb", "absolut magnific", "absolut impresionant", "absolut absolut". nu sunt eu "profesoara de gramatica", am studii cu profil real, insa, dragii mei jurnalisti, redactori, prezentatori, chiar nu va zgarie urechile cand folositi in mod obsesiv acest superlativ. in engleza merge, este permis, dar in limba noastra dulce suna ca nuca-n perete. sau il folositi pe post de "hiperbola" ? sunteti absolut ingrozitor de enervanti
- ma enerveaza oamenii care scuipa pe strada
- ma enerveaza soferii care claxoneaza ca nebunii
- ma enerveaza toti prezentatorii de stiri, care si-au insusit un accent ne-romanesc, preluat de la PRO-TV, cred, si care-l folosesc cu mandrie, uitand cand citesc ca niste papagali stirile, de virgula si punct. nici nu-ti dai seama cand incepe urmatoarea stire. oricum, nu au auzit probabil niciodata de intonatie si dictie.
-ma enerveaza tot ce tine de politica. sunt "absolut" apolitica
- ma enerveaza chilotzii "cu fund" - fetele stiu de ce :))
- ma enerveaza vanzatoarele acre din romania
- ma enerveaza barbatii care se cred buricii pamantului, desi sunt departe de a avea calitatiile necesare unui astfel de titlu
- ma enerveaza mailurile publicitare cand sunt cu zecile si sutele (cand sunt cateva nu ma deranjeaza)
- ma enerveaza filmele politiste in care personajul principal este o femeie, "super-women", care descopera criminalii, priveste mortii, impusca, alearga, da raplici inteligente cu aceeasi privire tampa tot timpul
- ma enerveaza cumplit cozile, in special cele la platit creditele si facturile la mobil (stiu, stiu ca s-au inventat si cardurile )
- ma enerveaza spiritul de turma foarte accentuat al unora, gen ce fac totzi sa fac si eu
- ma anerveaza cei care spun "iubesc Balcic", "ador Balcic", dar nu au fost niciodata acolo, stiu de Balcic doar din literatura mioritica
Mai sunt si altele. O sa le completez pe masura ce mi le amintesc. pana atunci va salut si va rog, nu ma enervati! Absolut!
joi, 10 ianuarie 2008
scrisoare celui mai iubit... din viata mea
...Mda, cred că a fost "love at first sight". aşa se zice, nu? Când te-am vazut prima dată, mi s-au înmuiat picioarele. Nu puteam sa cad, pentru că eram aşezată, însa am simţit o moliciune ... şi o... nu prea pot sa descriu ce am simţit exact .... Erai parca desprins dintr-un vis, ireal de frumos şi incredibil de aproape de mine. Te-am atins usor pe mână. Mi-era teama să mă apropii mai mult, deşi ştiam că asta îţi doreşti... zilele următoarele ne-am apropiat, atât de mult încât eram una şi aceeaşi persoană. Iubirea dintre noi a început să crească.
Primul zambet a fost ca o rază de soare după o zi ploioasă, mohorâtă şi rece. Zâmbetul tău mă face mereu să mă simt importantă, cea mai importantă de pe pământ. Când ţi-am văzut prima lacrimă, în ochii mari şi curioşi tot timpul, am înlemnit. Ce puteam să-ţi fac pentru a-ţi readuce zâmbetul? Lacrimilor tale le-am răspuns cu un surâs şi-o îmbrăţişare şi supărarea ta s-a evaporat ...
Nu pot să respir fără tine... aerul pe care-l expiri tu este aerul pe care-l inspir eu...
Ochii tăi sunt călăuza mea, prin ei îmi găsesc rostul gesturilor. Viaţa ta este şi viaţa mea şi nu mă mai satur de tine, oricât de mult te-aş îmbrăţişa, te-aş săruta, te-aş dezmierda. Te iubesc, stii asta. Fiecare gest al meu îţi povesteşte despre iubirea mea, fiecare privire îţi destainuie o altă latură a personalităţii mele, fiecare cuvânt îţi mai spune o poveste despre mine, fiecare sărut îţi dezvăluie părticică din iubirea mea.
Am început împreună o nouă viaţă. Aştept cu nerăbdare clipa în care îmi vei putea spune şi tu cât de mult mă iubeşti :)
Primul zambet a fost ca o rază de soare după o zi ploioasă, mohorâtă şi rece. Zâmbetul tău mă face mereu să mă simt importantă, cea mai importantă de pe pământ. Când ţi-am văzut prima lacrimă, în ochii mari şi curioşi tot timpul, am înlemnit. Ce puteam să-ţi fac pentru a-ţi readuce zâmbetul? Lacrimilor tale le-am răspuns cu un surâs şi-o îmbrăţişare şi supărarea ta s-a evaporat ...
Nu pot să respir fără tine... aerul pe care-l expiri tu este aerul pe care-l inspir eu...
Ochii tăi sunt călăuza mea, prin ei îmi găsesc rostul gesturilor. Viaţa ta este şi viaţa mea şi nu mă mai satur de tine, oricât de mult te-aş îmbrăţişa, te-aş săruta, te-aş dezmierda. Te iubesc, stii asta. Fiecare gest al meu îţi povesteşte despre iubirea mea, fiecare privire îţi destainuie o altă latură a personalităţii mele, fiecare cuvânt îţi mai spune o poveste despre mine, fiecare sărut îţi dezvăluie părticică din iubirea mea.
Am început împreună o nouă viaţă. Aştept cu nerăbdare clipa în care îmi vei putea spune şi tu cât de mult mă iubeşti :)
luni, 7 ianuarie 2008
marul interzis
Prea erudit,
ca sa-mi fii iubit
si mult prea tern,
ca sa-mi fii doar prieten
Prea arogant,
ca sa-mi fii amant
si prea artagos c
a sa imi fii sotz.
Esti ca un vulcan,
nu-mi poti fi dusman!
prea impertinent,
sa-mi fii pretendent
ce-ai putea sa-mi fii
tu, iubite, stii
esti deja proscris
nu poti fi decat
marul interzis!
ca sa-mi fii iubit
si mult prea tern,
ca sa-mi fii doar prieten
Prea arogant,
ca sa-mi fii amant
si prea artagos c
a sa imi fii sotz.
Esti ca un vulcan,
nu-mi poti fi dusman!
prea impertinent,
sa-mi fii pretendent
ce-ai putea sa-mi fii
tu, iubite, stii
esti deja proscris
nu poti fi decat
marul interzis!
unde sa emigram?
in ultima vreme se vorbeste tot mai des despre emigrare. rectific: in ultima vreme, noi si prietenii nostri vorbim tot mai des despre locul unde am putea emigra din bucuresti, unde am putea sa fugim, sa scapam, sa nu mai auzim de bucuresti. sa scapam de poluarea care te obliga sa nu mai respiri, sa scapam de traficul care te obliga sa stai in casa, de super-marketurile care te obliga sa mananci numai de la chioscul de la coltul blocului, de politicienii care te obliga sa-i injuri, de jurnalele care te obliga sa inchizi tv-ul si sa citesti o carte, de tot orasul care te obliga sa pleci din el inainte de a nu a mai putea supravietui.
sarbatorile de iarna le-am petrecut intr-un orasel. sa va spun cate ceva despre el si despre ce se intampla in el. trecerile de pietoni au avertizare sonora pentru nevazatori. toate trotuarele, frumos pavate, au rampa pentru carucioare. exista pe unde mergi containere cu material antiderapant. luminile de craciun de pe strazi, de prin copaci, de la magazine sunt superbe, cum nu poti vedea niciodata in bucuresti. bradul de craciun este de vis, nefiind nici pe departe un mastodont metalic. in baruri si restaurante poti bea lapte cald si gasesti si sambata seara locuri. masinile sunt rezonabil de rare sau dese (cum vreti voi). drumurile sunt curatate imediat de zapada. nu se claxoneaza ca la nebuni. in supermarket nu stai o ora la coada. exista un patioar pe mall-ul din oras, unde poti patina normal. nu este niciodata arhiplin, ca in bucuresti. nu se sparg case, nu se sparg masini, legile nu le fac tziganii. exista containere de gunoi pe categorii (sticla, hartie, etc). conducatorii sunt si ei corupti, insa mai fac cate ceva si pentru oras si cetateni. vara nu este niciodata foarte cald, iarna nu este niciodata foarte frig. oamenii sunt prietenosi si nu prea vezi batai pe strada (decat daca insisti). vanzatoarele iti vorbesc frumos, nu intr-o scarba totala, iar chelnarii iti sunt prieteni din start. nu te face nimeni la buzunare. am vazut de revelion un nene cu lozuri in plic cu doi papagali inghetati dupa el. :)) scria cineva mai demult pe un blog ca n-a mai mai vazut asha ceva de mult. e, voila, aici mai exista. cel mai tare m-a impresionat liftul dintr-un magazin mare. in el era o liftiera care croseta si care ne-a intrebat politicoasa, nicidecum plictisita, la ce etaj ne duce. preturile la case sunt maricele si aici, insa mai ai o sansa. vanzarile nu sunt monopolizate de agentii sau de "racheti" sau cum le zice. aerul , am uitat sa spun de aer, este RESPIRABIL. este putin spus respirabil, este un aer de facut tratament pentru plamani cu el.
acesta este orasul in care imi doresc sa "emigrez". si nu este un oras din alta tara, este un oras de la noi din tara. un oras in care bunul simt inca mai exista si in care prietenia si buna cuviinta s-au conservat impresionant de bine.
sarbatorile de iarna le-am petrecut intr-un orasel. sa va spun cate ceva despre el si despre ce se intampla in el. trecerile de pietoni au avertizare sonora pentru nevazatori. toate trotuarele, frumos pavate, au rampa pentru carucioare. exista pe unde mergi containere cu material antiderapant. luminile de craciun de pe strazi, de prin copaci, de la magazine sunt superbe, cum nu poti vedea niciodata in bucuresti. bradul de craciun este de vis, nefiind nici pe departe un mastodont metalic. in baruri si restaurante poti bea lapte cald si gasesti si sambata seara locuri. masinile sunt rezonabil de rare sau dese (cum vreti voi). drumurile sunt curatate imediat de zapada. nu se claxoneaza ca la nebuni. in supermarket nu stai o ora la coada. exista un patioar pe mall-ul din oras, unde poti patina normal. nu este niciodata arhiplin, ca in bucuresti. nu se sparg case, nu se sparg masini, legile nu le fac tziganii. exista containere de gunoi pe categorii (sticla, hartie, etc). conducatorii sunt si ei corupti, insa mai fac cate ceva si pentru oras si cetateni. vara nu este niciodata foarte cald, iarna nu este niciodata foarte frig. oamenii sunt prietenosi si nu prea vezi batai pe strada (decat daca insisti). vanzatoarele iti vorbesc frumos, nu intr-o scarba totala, iar chelnarii iti sunt prieteni din start. nu te face nimeni la buzunare. am vazut de revelion un nene cu lozuri in plic cu doi papagali inghetati dupa el. :)) scria cineva mai demult pe un blog ca n-a mai mai vazut asha ceva de mult. e, voila, aici mai exista. cel mai tare m-a impresionat liftul dintr-un magazin mare. in el era o liftiera care croseta si care ne-a intrebat politicoasa, nicidecum plictisita, la ce etaj ne duce. preturile la case sunt maricele si aici, insa mai ai o sansa. vanzarile nu sunt monopolizate de agentii sau de "racheti" sau cum le zice. aerul , am uitat sa spun de aer, este RESPIRABIL. este putin spus respirabil, este un aer de facut tratament pentru plamani cu el.
acesta este orasul in care imi doresc sa "emigrez". si nu este un oras din alta tara, este un oras de la noi din tara. un oras in care bunul simt inca mai exista si in care prietenia si buna cuviinta s-au conservat impresionant de bine.
sâmbătă, 5 ianuarie 2008
despre nimic
ce s-ar putea scrie despre nimic? nimicul este...din nimic porneste...da, asta este: din nimic porneste totul. fara premeditare, fara a intui ceva, fara sa te gandesti macar, te trezesti ca a inceput. stai si-ti bati capul apoi: de unde a pornit, care a fost prima clipa, care a fost primul gest, primul cuvant, primul semn? nimic. nu-ti mai amintesti nimic. doar niste senzatii ulterioare. stii doar: nimicul este sinonim cu totul. acum, intrebarea ramane: de unde a pornit totul? in ce moment, ce gest, care clipa? o atingere, un sarut, un cuvant, o privire? chiar nu-ti dai seama. stii doar ca a inceput din nimic si s-a transformat in totul. si ce faci acum, cand totul s-a transformat in nimic? :((
vineri, 4 ianuarie 2008
I miss you so much!
I miss you, I miss so much! Atât de profund sună în limbă engleză. Când eram în clasă a V-a am învăţat la limbă romană că nu există corespondent în nicio limbă a lumii pentru cuvântul "dor”. Câteodată mi se face îngrozitor de dor de anumite persoane, de anumite lucruri, gesturi. Mi-e dor de mor, îmi vine să ies în stradă să strig "mi-e dor de tine, mor de dor de tine!”. Ştiţi ce e ciudat? Nu mi se face dor de o singură persoană. Sunt persoane toatal diferite, care au apărut în viaţă mea în timpuri diferite, în împrejurări total diferite, chiar aiurea câteodată. Mi-e dor de pildă, de colegul meu de bancă din liceu, de care niciodată nu mi-a plăcut, însă pe care acum l-aş îmbrăţişa cu patimă. Mi-e dor de diriginta din gimnaziu, care mi-a dat o palmă odată pentru nu mai ştiu ce. Mi-e dor de o fostă prietenă cu care mă certam tot timpul. Mi-e dor de unii băieţi care s-au ţinut după mine şi pe care eu i-am respins. Cel mai dor însă mi-e dor de bunica mea care nu mai este şi de câinele copilăriei mele care a murit când eram în anul I de facultate. Mi-e atât de dor încât când merg la ţara, plâng pe ascuns să nu mă vadă cineva... Îmi amintesc ochii lui plini de bucurie de fiecare data când mă vedea, îmi amintesc mărimea lui impresionantă, încât atunci când îl luam în braţe mă acoperea cu totul, îmi amintesc blana lui lungă, ca o lână, albă cu negru. Şi-mi amintesc cum mă trăgea cu sania iarna şi cum mă asculta cu botul pe labe când îi povesteam desprea iubirile mele copilăreşti. Mi-e dor de marea din copilărie, rece de mi se făcea pielea găină sau caldă când înotam în ea noaptea, pe luna plină, în timp ce afară ploua mărunt, de vară. Mi-e dor de norii albi din zilele fierbinţi de vară la care mă uităm stând pe spate pe iarbă proaspătă, în timp ce vaca păştea liniştită. Mă uitam ore în şir la ei, fiecare norişor ţesând pentru mine o imagine, un animăluţ, o literă, un gest. Mi-e dor de păpuşile cărora la dădeam să mănace şi note în carnete de note tăiate şi legate precum cele adevărate şi de rochiile extrem de scurte pe care le concepeam eu şi mi le cosea mama. Mi-e dor de nopţile albe din timpul facultăţii în care mai mult fumam şi beam cola, decât învăţam. Mi-e dor de gândacii din camera de cămin, pe care i-am ţinut într-un borcan ca să văd câţi pui fac odată. Mi-e dor de bara rece din tramvai pe care mi-a rămas mână lipită în prima iarnă în Bucureşti când am simţit pe pielea mea cele -20 grade. Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor. Mi-e îngrozitor de dor de tine. De aceea îţi spun, cu lacrimi în ochi: "I miss you so much"!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)