e o moda sa spui de ce iubesti ceea ce iubesti

E o moda, peste tot in blogosfera, in forumuri, in hi5, in mailuri, la tv, in publicatii sa spui de ce iubesti femeile, de ce iubesti barbatii (totul a plecat de la Cartarescu). Si pentru ca sunt internet_dependenta - cum imi spune sotul meu, ma aliniez la aceste tendinte si enumar cateva idei despre iubirile mele.

Imi iubesc fiul pentru ca ma face oricand sa rad si sa ma simt speciala. Iubeam la el manutza lui scumpa cand si-o punea pe san si sugea linistit. Acum nu-i mai dau sa suga, insa as mai face 10 copii numai sa-i simt la sanul meu. Iubesc oricum tot ce tine de copilul meu: ii iubesc jucariile, camera, ii iubesc gesturile, zambetul, mersul si cand face pipi la olitza.

Imi iubesc sotul pentru ca, atunci cand vin de la coafor isi baga nasul in parul meu si mi-l mangaie. Iubesc la nebunie cand adoarme cu mainile si nasul in parul meu. Imi iubesc sotul pentru ca este ingrijorat de cum arat, se uita la ochii mei sa nu-i am rosii, se cearta cu persoanele care ma supara. Il iubesc pentru ca am purtat in mine pe fiul lui si pentru ca s-ar juca oricand cu placere cu jucariile lui Neghiniztu (asha l-am alintat noi pe Bogdan inca de cand era cat o boaba de neghina).

Imi iubesc mama pentru ca-mi creste copilul, in timp ce eu dorm pana la 9 fara grija (mama denaturata ce sunt).

Imi iubesc parintii pentru ca fara ei nu as fi reusit nimic in viata.

Imi iubesc pisica pentru ca se baga torcand langa mine in pat si se culca cu capsorul ei minunat in palma mea.

Imi iubesc prietenii pentru ca-mi sunt prieteni si pentru ca nu m-ar trada niciodata.

Imi iubesc meseria pentru ca-mi asigura painea de maine si nu numai, chiar daca de multe ori mi-e lene sa lucrez.

Iubesc marea pentru ca sunt rac.

Iubesc muntele pentru ca am copilarit la poalele lui.

Imi iubesc orasul (nu e vb de Bucuresti), pentru ca de fiecare data cand merg acolo, la parintii mei, ma simt copil.

Imi iubesc viata si creatorul, pentru ca sunt fericita.