poezie-nvolburata

as vrea din nou sa-ti spun o poezie
dar glasul mi-a fost stins
de valurile care s-au proptit
descatushate pe stanca tacerii

s-au izbit cu putere de ea
si s-au retras inspumate in marea agitata
au vrut sa traga dupa ele
toate cuvintele care ti le-as mai fi putut spune
candva

si ea, marea
care ne-a fost martora la toate
iubirile noastre submarine
si care ne-a leganat vremuri neterminate
pe spumele ei albe si moi

ea, marea, tocmai ea,
mi-a furat glasul si toate cuvintele
care le-as mai fi putut rosti
si toate marturisirile care le-as mai fi putut face
si le-a varat intr-o scoica uitata pe fundul ei nisipos

si glasul meu, si poeziile mele
care ti le-am adunat in timpul acela nesfarsit
cat am navigat pe valul vesnic miscator
au ramas inchise acolo ca o perla
nedescoperita de nimeni