marți, 1 aprilie 2008

narghileaua si politia


Colega mea Di. era indragostita lulea. Nu era nicio problema in asta, doar ca individul de care se indragostise era negru si era si persoana "importanta". Eu n-o judecam si nici n-o condamnam pentru alegerea facuta. Doar eram prietena ei cea mai buna. Imi placea ca era indragostita si-mi faceam vise ca va face si un copil cu baiatul ala. Mereu ii ziceam: haide, Di, te rog, fa si tu un "copil de ciocolata". O sa-l crestem impreuna in camera. Di. radea. I-ar fi placut si ei un copil "delicios", mai ales ca ar fi avut in el sangele albastru al tatalui. In fine, trec peste amanuntele plictisitoare. Baiatul acesta venea cam in fiecare zi prin camin pe la Di. Seara plecau la o terasa, la discoteca sau mai stiu eu pe unde. Eu, de cele mai multe ori, ramaneam singurica in camera. Intr-o seara insa, nigerboy m-a invitat si pe mine cu ei.
- Hai si tu cu noi la mine acasa. Mai vin niste prieteni sa fumam narghilea.
Instantaneu m-am gandit la droguri. Vazusem o narghilea adevarata undeva in vitrina unui restaurant. O intalnisem insa, destul de des, in aventurile personajelor asiatice din cartile citite de mine. M-am codit si am refuzat politicos. In cateva secunde mi-au trecut prin minte tot felul de scenarii: imi vor da narghilea, ma vor droga, ma vor sui intr-un tren si ma vor duce intr-o tara straina unde ma vor pune sa ma prostituez. Brrr. Nu, nu, am intarit, sunt foarte obosita.
Di. a insistat. A mirosit ea ca n-am incredere si chiar s-a suparat ca pot sa ma gandesc la prostii.
Nu stiu cum, m-am trezit in scurt timp la el in masina. Somnul s-a transformat intr-o reala frica, insa nu mai aveam ce face. Ma incuraja gandul ca tatal baiatului era o persoana importanta pentru Statul Roman si ca nu i-ar fi permis conditia sociala sa faca ceva ilegal sau imoral.
Am ajuns la el acasa, un apartament cu 2 camere in centrul capitalei. Era saracacios mobilat si chiar m-a frapat acest aspect. Ma asteptam la ceva luxos. Mult timp dupa, am aflat ca era un apartament inchiriat de un prieten student de-al lui, si acela tot negru. Era firesc sa nu ne duca la el acasa. Locuinta lui era o cladire diplomatica, pazita de politie. Noi nu stiam asta atunci. (Nu am inteles de ce a mintit-o si pe Di., dar asta e alta poveste)
M-am asezat pe o canapea jegoasa, cat mai aproape de usa. Narghileaua trona in mijlocul camerei. Ne astepta. Au mai venit dupa un timp inca doi prieteni de-ai baiatului, foarte simpatici de altfel si extrem de bine crescuti. Di. era vesela, ca de obicei si se simtea ca la ea acasa. Si-a pus niste tarie si a inceput sa danseze pe muzica ce abia se auzea. Eu ma uitam fascinata la narghileaua frumos colorata si sofisticata. Baietii au pus arome de mar in ea si au aprins-o. Apoi au dat-o unul de la altul. A ajuns si pe la Di. care era, se pare, obisnuita cu gustul si aroma. Eu am spus pas de mai multe ori. Mi-a fost frica sa incerc. Dupa un timp am rugat-o pe Di sa plecam. Dupa lungi insistente am convins-o. Suparat ca le-am stricat distractia, baiatul ne-a condus la masina lui. M-am suit fericita, mandra de mine ca nu cedasem tentatiei.
N-am apucat sa facem 10 m cu masina ca ne-a oprit politia. Era 2 noaptea. Noi eram doua tipe, imbracate subtire, de vara, cu fustite scurte si maiouri mulate. Una bruneta si cocotazata pe 20 cm de tocuri(mereu am fost complexata de inaltime si ma suiam pe vremea aceea pe incaltaminte foarte inalta; azi cred ca mi-as rupe gatul pe astfel de incaltzari), cealalta blonda spre alb, cu suvite colorate si cu fusta si mai scurta. Iar soferul masinii era un negru. Un negru care nu vorbea bine romaneste. Ce credeti voi ca au crezut politistii aceia? Ca eu eram prietena blondei si ca blonda era prietena negrului de mai bine de jumatate de an? Sau ca eram doua studente cumintzi, care isi castigau existenta muncind cinstit sau se intretineau din bursa de merit si ca dansul era doar un coleg de facultate cu care iesisera la un suc? Ei bine nu. Nu au crezut asta. Ne-au cerut cu un dispretz voit afishat buletinele. Nu aveam niciuna. Eu nu imi luam niciodata buletinul la mine, de frica controlorilor RATB. Aveam doar carnetul de student, dar n-avea nicio valoare. Di. era euforica de la taria bauta si oricat incerca sa se abtina, rabufnea cateodata intr-un ras sanatos. Ne-au intrebat adresa apartamentului in care fusesem. Habar n-aveam. Di. chicotea. Eu muream de frica. Ma si vedeam cu catuse la maini, la politie, in vreo celula. Stiam ca prietenul lui Di. nu mai avea permis de cateva luni si ca isi conducea masina fara acte fara nicio retzinere. El era interogat la cativa metri distanta de noi, de un alt politist.
Cosmarul s-a incheiat cand baiatul cel negru i-a soptit politistului cine este el de fapt. Ne-au lasat sa urcam in masina, ne-au urat petrecere frumoasa in continuare si ne-au sfatuit sa ne luam buletinele la noi. L-au salutat cu inferioritate pe baiat si au plecat.
Ajunsa in camin, n-am mai putut adormi pana dimineata. Ma tot gandeam la ce mi s-a intamplat si ce-or fi crezut oamenii aia despre mine. Si azi ma mai intreb cum s-a inteles politzistul ca prietenul lui Di. Chiar stia engleza? Hmmm.

Multi ani dupa aceasta intamplare am incercat si eu narghileaua, la mama ei, in Turcia. Era cu arome de mere, ca si atunci si mi s-a parut delicios de buna. O puteam comanda in orice restaurant cu specific din Istambul si nu era deloc un drog. Am fumat si pentru noaptea aceea din studentie, pana mi s-a facut rau si am vomitat tot ce mancasem in ultimele doua zile.

5 comentarii:

  1. Sa stii ca nu ai gresit prea mult...in Istambul,la cerere ,ti se poate pune in narghilea si ceva mai tare....hasis de exemplu!Si la noi in tara se mai poarta...asa ca ...paza buna trece primejdia rea!Dar ,oricum fumata "clasic"cu arome e interesanta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hahaha, nu ştiu de ce, acest articol al tău e, pentru mine, aproape o reeditare în proză a poeziei La oglindă :)))

    Frumos! M-ai făcut să zâmbesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. avocata: pe mine nu m-a intrebat nimeni daca vreau ceva mai tare. :( hai, nu stiam eu sa cer, dar bob? sau generalu? nici ei n-au stiut ca se poate si altfel decat cu aroma de mere? :))

    innu: ai intuit bine. as fi vrut sa incerc, dar mi-era teama de "bataia" parintilor daca m-ar fi aflat. dar cand m-am facut eu mare si mama a plecat in sat, am prins momentul si tot am incercat. norocul meu ca ea s-a oprit la o barfa mica si nu m-a prins. ca ce bataie as fi luat. ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. doamnă, aveţi o leapşă de la subsemnata. Dacă aveţi timp şi chef s-o onoraţi...:)

    RăspundețiȘtergere
  5. :) am vazut. o s-o onorez cu placere

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!