cat dureaza o cura de slabire

a trecut mai mult de o luna de cand ma chinui sa tin cura de slabire. nu e usor. nu e usor deloc. insist pe aspectul asta. am renuntat la ciocolata, am renuntat la doua mese pe zi, am renuntat de paine, dulciuri, fructe dulci, orice fel de suc, mancare gatita. am renuntat la orice iti poate intretine viata: apa, somn, mancare. da, am slabit. nu mult, dar vizibil. jubilam de fiecare data cand mi se spunea: "fata, ce ai slabit!". da?? intrebam magulita. "chiar se vede?" ma simteam bine sa mi se spuna de doua trei ori. cand o persoana pe care n-o mai vazusem de mai mult timp nu se simtea sa remarce cat de muuult am slabit, o fortzam eu: "se vede ca am slabit?" si saraca trebuia sa spuna: "da, se vede. acum observ, chiar ai slabit mult". ei bine, orice minune tine prea putin. incepand de joi, cand am fost convinsa ca am facut un mic accident vascular, m-am pus pe mancat. si am mancat frate. nu gluma. sa va spun ce: niste mici, multe prajituri delicioase facute de mine, carne multa la gratar, 2 ciocolate cu alune si.. piesa de rezistenta: o caserola cu inghetata de ciocolata. ultimul dezmatz culinar l-am infaptuit acum apox. 1 ora, adica pe la 12 noaptea. dimineata o sa incerc sa nu ma urc pe cantar, ca sigur voi da cu el de totzi peretzii. si sa va spun de ce am renuntat la "a nu manca nimic": crezand c-o sa ma mor de durere si de rau, am zis macar sa mor cu stomacul plin. si sa fie plin cu ce-mi place, adica cu dulciuri. iar de maine, nu, nu ma voi mai apuca de cura. ca sigur voi ceda si altor ispite, acum de sarbatori. ma pastrez dolofana pentru luna mai, cand voi reincepe chinul curei. si atunci o sa incerc o alta cura, cu ceva mai multe sanse de supravietuire. nu de alta, dar vreau sa apuc sa-mi vad si eu copilul mare.