Celei ce iubeşte, celui care merită

Şterge-ţi lacrima, fiinţă cugetătoare
urmează-ţi calea, fii încrezătoare!
Că într-o zi vei afla ce-nseamnă "fericire"
atunci lacrima-ţi va fi doar amintire
întoarce dosul palmei şi trece-l peste gene
rimelul ţi s-a scurs în palide desene
ridica fruntea, trupul, priveşte înainte
o stea te însoţeşte pe drumul tău cuminte
nu te grăbi, sfidează timpul ce trece în viteză
clipa cea dureroasă e doar o ipoteză
e doar algebra proastă, cu formule stupide
nu te lăsa învinsă, priveşte înainte!
trage aer în piept şi şterge-ţi amintirea
şi nu uita că-n viaţă contează doar iubirea
nu plânge c-o trăieşti, ci plânge c-o poţi da
cui merită s-o aibă şi nu oricui o vrea!
îngroapă-ţi neputinţa de-a iubi fără teamă
fă-ţi cavou din credinţa că azi soarta te cheamă
să îţi arate drumul cel drept şi înţelept
să-mparţi iubirea sfântă cui merită de drept.

Adio

Adio, ce cuvânt frumos
când poţi să-l spui încă duios
să-l spui din suflet, ca o rugăciune
pentru că este tot ce-i mai poţi spune

oceane-ntregi s-au strâns la tine-n pleoape
şi curg uşor ca nişte line ape
în urma lor rămân albii adânci
şi tot ce cară se transformă-n stânci

o-ntreaga bibliotecă au scris buzele tale
acum cuvintele au devenit formale
săruturile ce nu le-ai primit
s-au transformat în fluturi şi-au murit

şi toate visele pe care le-ai avut
tot ca pe nişte vise le-ai pierdut
în fiecare dimineaţă-n care
în suflet ţi-era noapte, afară era soare

câtă iubire-ai strâns la tine-n piept
ai ferecat-o scrisă-ntr-un caiet
apoi l-ai rupt şi i-ai dat foc
biată fiinţă lipsită de noroc

ai obosit s-aştepţi şi să mai speri
un drum închis duce spre nicăieri
acum este momentul, nu ezita şi spune:
Adio şi rămâi cu bine!

Vis nebunesc

Cer de stele şi mărgele
le privesc cum se rotesc
una stă, alta dispare
cer de stele mititele
vis albastru nebunesc

Vis albastru mă străbate
aripi moi din nori pufoşi
mă adie mai departe
de pereţii drepţi stâncoşi
vis bizar neînţeles

zborul alb prin univers
l-am ales fără de teamă
este trist şi nefiresc
este-un zbor prea îndrăzneţ
închid ochii şi-ameţesc

Bufi

Dragii mei,
eu sunt Bufi. Am doar o lună de când am venit pe lume. Nişte oameni răi au tăiat bradul în vârful căruia părinţii mei îmi făcuseră leagănul în care eram atât de fericită. Neştiind să zbor am căzut de la o înălţime mare şi mi-am luxat piciorul, am un hematom pe sold şi nişte contuzii pe la bazin. Am venit la Bucureşti cu noua mami să mă operez, insă va trebui să mai stau câteva zile pe la birou pe la ea. Nu-i nimic, acolo Elena şi Otilia mă învaţă câte ceva despre artă şi despre cum să pictez în cuşcă cum pot eu şi cu ce am la îndemână. Ele îmi dau să mănânc pentru că eu sunt atât de mică încât nu pot singurică. Iar eu, drept recompensă realizez câte o operă de artă după fiecare masă. După ce mă voi face bine, mama mea de împrumut mă va duce înapoi în pădure şi poate-mi voi regăsi adevăraţii părinţi. Până atunci vă salut şi vă las să vă delectaţi cu frumuseţea mea. Sunt sigură că nu aţi mai văzut un exemplar aşa de frumos atât de aproape. Şi sunt reală.

Va ciocănesc cu drag,
Bufi - bu - hu- hu!

Sfarsitul lumii

Azi de ziua mea onomastica am primit, chiar din prima parte a zilei vestea ca masina pe care mi-o rezervarsem s-a vandut. Unul mai rapid si cu bani mai multi a venit cu ches si mi-a cumparat-o. Nu m-am intristat prea tare, sunt vesti mult mai proaste pe care le poti primi de ziua ta. Cum ar fi ca azi vine sfarsitul lumii. Norocul meu a fost ca aceasta veste am primit-o in seara asta pe la 9, cand sfarsitul deja se consumase. Eu, ca o ignoranta ce sunt, nu am vazut afisele din Bucuresti pe care scria mare ca pe 21 mai 2011 orele 17.30 (eu dormeam la acea ora) va veni ''End of The World'' si nici stirile de la televizor in care probabil a fost explicat evenimentul. Asa ca singura veste proasta pe ziua de azi a fost ca inca nu e momentul sa-mi schimb masina. Voi cum v-ati petrecut ''sfarsitul lumii''? Tot cu familia si cu gratare ca si mine?

Mai ploios

Ne-am întâlnit într-un mai ploios
În luna florilor virgine cu miros
Mirific
Ne-am întâlnit pe un amurg friguros
Într-un mai cu un soare mincinos
Dar magnific

E frig afară încă. Unde e primăvara?
De ce încă mai plouă cu ace şi cu gheaţă?
Hai să ne învelim în timp ce vine seara
cu aripi de beznă şi cu aripi de ceaţă
Să ne-aşteptăm muţeşte
vara!

Discriminare cu tentă erotică

Eu personal nu am răbdare să stau la culoarea roşie a semaforului. Unele durează atât de mult încât pot să-mi fac lejer toate unghile de la o mână, să-mi retuşez machiajul şi să mai şi beau jumătate de litru de apă. După câteva stopuri însă, mi se termină şi apa, mi se usucă şi oja de pe unchii, ochii mei devin foarte bine retuşaţi cu machiaj strident. Şi atunci, pentru alungarea plictiselii apelez la ajutorul tinerilor de pe stradă care vând, împart sau cerşesc.

Azi, la semaforul de la Iancului, o tânără împărţea flururaşi. Nu am putut să nu o remarc pe fata asta frumuşică. Brunetă, cu părul lung, frumos machiată, ginşi strânşi pe corp, tricou decoltat şi bine întins. Fiecare şofer din faţa mea îşi primea zâmbind (probabil) fluturaşul. În dreptul maşinii mele fata dă să treacă, ignorându-mă. Eu, avidă de ofertele speciale de pe strada deschid geamul şi-i zic:

- Dă-mi şi mie, te rog!

Ea zâmbeşte sau chiar râde, nu-mi dau exact seama şi-mi întinde şi mie unul. Eu îi mulţumesc, dar nu apuc să mă uit pe el pentru că tocmai s-a făcut verde.

La următorul stop dau să-l citesc. Ups, o fată dezbrăcată pe un fundal roşu: "Salon masaj erotic. Happy ending!"

Am înţeles de ce a vrut să mă sară. Am înţeles de ce a împărţit fluturaşii atât de serioasă, iar când i-am cerut eu a buşit-o râsul. Dar n-am înţeles şi vă rog pe voi să-mi explicaţi: de ce femeile nu ar putea merge la un salon erotic? Ele n-au dreptul la "Happy ending"? :))

Asta este discriminare cu tentă erotică! Clar!

P.S. Simt nevoia sa precizez: eu n-aş merge la un astfel de salon. Dar, vorba bancului: atunci dă-te la o parte, poate vrea domnul, sau domnul!

Aici aveti un filmulet haios:

Dalia

Da, îmi plac florile. Normal. Dar nu sunt mironosiţa care spune că poate fi definitiv cucerită cu un buchet de trandafiri roşii. Sau şi mai rău, cu o orhidee închisă într-o cutie de plastic, cu codiţa înghesuită în sticluţa cu aşa-zisa soluţie minune care păstrează floarea proaspătă timp îndelungat.

Mie îmi plac daliile. Sunt înnebunită după ele. Dacă aş fi avut o fată, ghinionul ei, i-aş fi pus numele Dalia şi nu Daria cum e la modă.

Sunt multe specii de dalii, dar mie-mi place doar una. Aceasta:

Vedeţi? Cât este de frumoasă! Este o floare puţin pretenţioasă, iubeşte deopotrivă soarele şi umbra, seceta şi ploaia. Petalele ei sunt cărnoase, iar grenaul din ele in degrade spre alb ii conferă o tentă regală. Floarea grasă o face atât de senzuală. Tulpina lungă susţine bine ghemul florii, pare puternică prin grosimea ei, dar pe interior este extrem de fragilă. Dalia se adaptează aproape oricărui tip de sol, iar cu o îngrijire atentă poate deveni regina grădinii tale.

De-asta o iubesc la nebunie!

Doar timpul...

Am descoperit ca roata e rotunda si ca exista si alte forme de exprimare, mult mai expresive decat cuvintele: filmul.
Am creat primul meu filmulet care are multe minusuri, dar de care sunt foarte mandra.
Muzica si versuri: Enya - Only time
Foto: eu la Manastirea dintr-un lemn - Judetul Valcea

Azi am chef de ceva antrenant

Un cutremur

Nu am reuşit să dorm decât după ora 5.30. M-am întors de pe o parte pe alta, am aţipit de câteva ori şi am visat foarte urât, mi-a fost frig, mi-a fost cald, mi-a fost greaţă...Uneori treci prin stări pe care nu le poţi înţelege, se întâmplă ceva, undeva mult mai departe de fiinţa ta şi de trupul tău. Nopţile în care nu dormi, sunt bune momente pentru analiză, pentru a-ţi pune întrebări şi a încerca să găseşti răspunsuri, pentru a înţelege ceea ce ziua nu reuşeşti. A fost un bun prilej şi pentru mine dar, am fost atât de agitată încât nu am ajuns la nicio concluzie. Prin urmare frământările mele au rămas aceleaşi, răspunsurile nu le-am găsit.

Am deschis ochii, m-am uitat pe pereţi, m-am întins, m-am ghemuit, am numărat oile. Nimic. Nu am putut şi pace. La 5.24 s-a produs evenimentul: cutremurul.

Un cutremur te smulge din viaţa ta normală. Din rădăcinile în care ai stat atât de bine ancorat. Te deviază, te aruncă dincolo de traiectoria ta, te dezechilibrează. Un cutremur te poate ucide. Sau dacă nu te ucide, te sugrumă, te umple de răni, de sânge şi de praf. Te tăvăleşte, te rostogoleşte pe o pantă abruptă, te loveşte până îţi rupe carnea, te schingiuie. Un cutremur te distruge.

Unii mai au puterea să-şi revină după un cutremur. Alţii rămân în agonie, ţintuiţi la pământ, până mor. Alţii refuză să mai deschidă ochii şi mor înainte de a li se scurge tot sângele din corp.

Dar cei care supravieţuiesc, sunt cei care au puterea s-o ia de la capăt. Sunt cei care mai pot privi înainte, care-şi înfrunta destinul cu curaj. Sunt cei care-şi asumă greşelile, regretându-le sau nu. Cei care recunosc, cei care plâng şi care-şi cer iertare. Cei care vor să supravieţuiască şi să trăiască mai departe. Sunt aceia pentru care cutremurul este un prilej de a se repune pe traiectoria firească, pe drumul lor normal în viaţă. Cei pentru care cutremurul este doar o eliberare de energiilor negative acumulate. Precum un vulcan, care, după o indelugata fierbere şi o explozie dureroasă, se linişteşte şi tace, ducându-şi aceeaşi viaţă în continuare, în pace şi înţelegere, lăsând în urmă fără regrete cenuşă şi morţi. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Pentru supravieţuitorii unui cutremur, toată stima. Pentru ceilalţi, tot regretul...

După cutremur am adormit... într-un dulce somn al resemnării.