poate nu aş muri pentru tine, însă ţi-aş da din răsuflarea mea
de fiecare dată când aş simţi că nu mai poţi respira
poate nu aş munci pentru tine, dar ţi-aş da din bogaţia sufletului meu
ori de câte ori te-ai simţi sărac sau pustiit
poate nu ti-aş mai vorbi, dar gândurile mele mi-ar fi numai la tine
indiferent dacă tu mă vei mai ţine minte sau nu
poate nu te-aş mai recunoaşte pe stradă, dar m-aş cutremura
la fiecare închipuire în care ţi-as descoperi privirea
şi da, poate ca nu aş muri pentru tine,
dar mi-aş hrăni fericirea numai cu împlinirile din viaţa ta
Nu stiu de ce dar tot timpul mi-am imaginat ca daca persoana pe care o iubesc ar avea nevoie mi-as da viata pentru ea, mai tarziu au aparut copii traiam acelasi sentimente, oare nu suntem noi femeile atat de devotate incat sa ne dam viata pentru ce iubim, sau poate nu ni se cer sacrificii asa de mari, si totusi nu le facem din iubirea vesnic rostita... Eu l-am descoperit pe Dumnezeu, o iubire care le depaseste pe toate, care tine loc de toate, care nu se poate descrie, El o sa ma ajute sa-mi tin promisiunile.Iti doresc si tie la fel.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Maria! Fara ajutorul Lui nu am reusi sa ne depasim momentele grele din viata. Oamenii nu-s capabili sa-si dea viata pentru cineva, oricat de mult ar iubi. Poate doar parintii sunt capabili de asta, pentru copiii lor. Dar cineva acolo sus are grija suficienta de noi incat sa nu fim nevoiti sa murim ca sa ne demonstram iubirea. Iar alteori, nici daca am muri nu am fi crezuti(e) nu pentru ca nu ar fi asa, numai ca probabil am arata-o cui n-ar merita-o.
RăspundețiȘtergere