Când tălpile îmi calcă pe petale de flori, născând de sub ele fluturi şi fiori, sufletul meu este ca adierea plăpândă şi răcororasă a unei brize...de fiecare dată când talpile tale ating nisipul, când pielea ta atinge apa sărată, când ochii tăi privesc cerul senin...
Când tălpile mele ating covoare de frunze moarte, reci şi putrezite şi de sub ele ies omide cu picioare multe, nesătule, trezind durere, sufletul îmi este precum o furtună nemiloasă, ce-şi spulberă copacii şi-şi macină florile în calea ei ... de fiecare data când ochii tai îți cad obosiţi fără a mai vrea vise, când mintea ta își geme durerea şi sufletul își împrăştie tristeţea într-un rictus...
Dar când tălpile îmi calcă din nou pe nisip fin, năpădind împrejurul lor chicote vesele de joacă şi dans, trezind în natură poftă de viață şi lumină colorată, sufletul meu este ca un copil ce-şi înalţă fericit zmeul în zare... de fiecare dată când tu, singur fiind în lumea basmului, zâmbeşti cu inima, dansezi cu sufletul dansul înălţător al iubirii...
Aşa vreau să-ți privesc strălucirea şi aşa vreau să-ți urmez paşii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!