Mă faceţi să vorbesc din nou despre iubire. Nu că nu ar fi un subiect interesant, dar mi-e teamă că nu sunt în cea mai potrivită stare de a-l dezvolta.
Sunt oameni care declară că nu mai ştiu ce este iubirea. Au ajuns într-o perioadă a vieţii care-i face confuzi, instabili, dezorientaţi sau pur şi simplu nefericiţi. Fără întâmplări năucitoare, fără evenimente tragice, având prieteni şi admiratori, având familie şi beneficiind de dragoste şi atenţie, ducând un trai liniştit, decent sau chiar prosper, ei se simt pierduţi. Pierduţi într-un timp din care nu se simt că fac parte, într-o lume care pare... din altă lume, într-un univers străin, printre apropiaţi atât de îndepărtaţi. Se simt ai nimănui, deşi sunt ai tuturora. Se simt respinşi, deşi în ei înşişi caută apropierea. Se simt căzuţi, deşi par fericiţi, se simt goi, deşi par împliniţi.
Când vezi un om fericit nu te intrebi dacă este chiar aşa şi dincolo de masca afişată. Aproape că-l invidiezi. "Ce bine ii merge!" îţi spui şi zâmbeşti amar, ştiind că şi tu ai putea fi fericit. Simţind că şi tu ai toate ingredientele din care să-ţi prepari o "fericire". Dar fericirea ta este departe. De ce?
Pentru că fericirea ta nu stă ascunsă în traiul îndestulător, în poziţia socială, în numărul mare de prieteni, în admiraţia şi aprecierea celor din jur. Fericirea ta e ferecată în sufletul tău pierdut. Fericirea ta a rămas blocată în iubirile pierdute, fiecare iubire pierdută trăgând o nouă uşă după ea, incuiind un alt lacăt, blocând un alt coridor. Fericirea ta s-a topit firesc, puţin câte puţin, la fiecare iubire ucisă de destin. Numai iubirea o poate scoate din inchisoarea în care s-a afundat, numai iubirea ii poate reda suflul.
Dar ce este iubirea? Ce simţi când iubeşti? Cum îţi trăieşti iubirea? Fericirea ta renaşte când iubeşti?
Sunt câteva simptome care-ţi anunţă iubirea. Primul este grija. Cand începi să te îngrijorezi, începi să iubeşti, începi să descui lăcăţele, să deschizi uşiţe, atât de grele, atât de apăsătoare. Apoi apar, rând pe rând curiozitatea, dorinţa, atingerea, visul, speranţa. Urmează năzuinţa, urmează dorul. Apoi dorul incontrolabil. Începe fiorul, înfrigurarea, tremuratul, transpiraţia, spasmul...Apoi apare devotamentul, sacrificiul, împlinirea ta proprie prin împlinirile persoanei iubite. În final: IUBIREA, ultimul lăcăţel spart, ultima uşă deschisă. Şi în încăperea aceea până acum întunecată, va intra lumina şi-ti vei găsi fericirea. Acolo este sufletul tau îmbrăţişându-şi sufletul iubit.
Fericire înseamnă iubire, iar iubire înseamnă regăsire, regăsirea ta. Când iubeşti e ca şi cum te-ai privi în oglinda, ca şi cum ai respira şi ai simţi cu alt trup, ca şi cum ai primi o nouă viaţă. Când iubeşti, doar atunci traieşti, prin iubire, pentru iubire, în iubire. Tot ceea ce este dincolo de iubire înseamnă doar mulţumire şi supravieţuire, fără profunzimi, fără inefabil.
Pentru mine este atât de simplu: nu poţi fi fericit fără să iubeşti, iubire însemnând regăsirea ta în alt suflet.
Pentru tine ce înseamnă iubirea? Stii?
